M-am trezit de dimineață cu o mare durere de cap. Sau, cel puțin așa îmi intrasem în mână, așa obișnuiam de o perioadă să îi spun… o durere de cap din aia care anunță o zi proastă. Iar tu muncă, iar drumul cu metroul, ianuarie, bleah… aveam pe tavă tacâmul complet pentru o zi de tot rahatul. Iar durerea mea de cap era fix ce anunța “dezastrul”!
M-am urnit cu greu, mi-am adunat de sub pat papucii de casă și i-am târât cu foța spre baie. Pe hol, în lungul drum către toaletă, am remarcat ceva pe jos. Dinspre geamul de la bucătărie o lumină puternică m-a făcut să mă trezesc brusc din toată lentoarea, amețeala, dar și din presupusa … durere de cap. Ce să vezi: o rază de lumină!
Caldă, portocalie, blândă și cu un mare, mare tupeu. Așa stătea raza asta de lumină lungită în bucătăria mea, până pe hol.
Raza asta de lumină a fost pentru mine un wake up call. Surprinzător, venit la momentul potrivit, exact când aveam toate șansele să mă afund într-o închipuită zi proastă... fără nici un motiv.
Adevărul este că avem nevoie, din când în când de un wake-up call sau de o rază de lumină din asta, cu tupeu, care să ne amintească de toate care’s bune în viețile noastre, sau să ne amintească de lucurile pe care le-am lăsat să avanseze prea mult în defavoarea noastră, în timp ce noi am mâncat pufuleți pe canapea. Wake up call, acel ”țrrrrrrr” enervant care ne trezește din amorțire (orice ar însemna amorțirea asta pentru fiecare).
Chiar acum mi-a venit ideea să fac și o mică listă pentru cei care au nevoie de un wake-up call, dar încă nu știu asta.
Dar, înainte de toate, vreau să clarific ce înțeleg eu prin wake up call.
E atunci când mergi din greșeală în greșeală și tu nici nu-ți dai seama… iar cineva vine și te scutură. Sau îți ies analizele prost și realizezi că ai băgat prea mult ”Mec” în ultimele luni. Sau îți moare pisica și cumva înțelegi că nu te costă nimic să o suni pe maică-ta și să-i spui că o iubești. Cred că ai prins ideea!
Așadar, textul meu se vrea a fi un wake up call dacă:
- te plângi încontinuu de juma de an că te doare spatele… dar tu nu faci nimic în privința asta
- spui frecvent că nu ai timp să te duci la un control medical (gineco, ecografie sân, analize medicale), dar iei la pas de două ori pe săptămână tot mall-ul
- te cerți cu toată lumea, ești convins toți ceilalți au o problemă cu tine și că ei, ceilalți, s-au schimbat (în rău, evident 🙂 )
- îți schimbi coafura la 2 saptâmăni și ești în continuare nemulțumită de părul tău
- nu ai o vorbă bună nici măcar pentru câinele vecinului
- consumi bârfe, conținut de proastă calitate și nu dai niciodată play unui podcast
- ai dulapul plin și tot simți că nu poți trăi dacă nu-ți cumperi bluza aia
- ai o atitudine care spune ”Mi se cuvine!
Las și o mică instrucțiune alături de lista asta. Se numește INTROSPECȚIE. E simplă, confidențială și nu costă. Apoi ai la îndemână și wake up call ul meu, iei măsuri și viața’i frumoasă.
Mă întorc la raza mea de soare. Pentru durerea aia (presupusă) de cap, am decis să iau vitamina recunoștință.
Încă ceva! Cu toții avem momente, perioade în care ne îndepărtăm de realitate.
//www.instagram.com/reel/CnABN_wDnxc/?utm_source=ig_web_copy_link
Mulțumesc. Mă trezesc. 😘
Eu iti multumesc pentru comment si ca ai citit. Multumesc!
Of, Nico… ce subiect greu ne dai astazi (desi poate nu pare la prima vedere)! Nu mi-e deloc usor sa povestesc, insa ma gandesc ca poate ajuta cuiva perspectiva asta… cum e ca atunci cand, deschizand ochii, sa constati ca esti pe marginea prapastiei, iar neincrederea si lipsa de asumare nu mai sunt, de mult, o optiune? Vorba ceea… “ori la bal, ori la spital”! Un astfel de “wake up call” este infricosator, nu cred ca pot descrie in cuvinte momentul respectiv (pe care l-am trait, mai degraba instinctual decat constient), insa ceea ce a urmat ma indeamna (si nu e singura incercare, chiar simt nevoia asta) sa impartasesc cum a decurs calatoria mea pana acum (si cum continua, de altfel… cred ca e ceva ce ma va insoti toata viata de acum incolo), unde mi-am gasit resursele, cum am reusit sa ma intorc, in sfarsit, la mine. Si nu oricum, ci din punctul in care am avut de infruntat cele mai grele frici care sunt, cred, resimtite in mare parte la fel de fiecare dintre noi (chiar si pt aceia care nu au trecut, din fericire, prin asta): un diagnostic care ti-ar putea pune viata in pericol.
Tot ceea ce tu ai pus pe lista sunt, fara indoiala, lucruri care ii indeparteaza pe oameni de o traire autentica, in armonie si impacare cu sinele. Si care, neconstientizate si perpetuate, transmit in interior, la nivel celular chiar, semnale de dezechilibriu. In acelasi timp insa, pot trece neobservate, cel putin unele dintre ele, nu e usor sa ne dam seama ca sunt programe din memoria implicita care ne tin blocati in tiparul respectiv. Am fost acolo, de aceea incurajez din suflet demersurile de acest fel, cum e postarea ta, sunt acum din ce in ce mai multe modalitati de a schimba in bine lucrurile din viata noastra si e pacat sa nu le aducem mai aproape de noi, oricat de dificil este (dar cu siguranta e mai usor si mai bine sa facem asta “la rece”, cum imi place mie sa spun, fara sa fie nevoie sa trecem [rin momente de cumpana ca cele prin care am trecut eu acum 3 ani).
Adriana, iti multumesc tare mult ca mi-ai impartasit, ca ne-ai impartasit ceva atat de personal! Simt din randurile tale o persoana purernica, in armonie cu ea insasi, o persoana cu o forta interioara extraordinara! Ciresc si recitesc ce mi-ai scris! Iti sunt recunoscatoare ca ai citit micul meu text si ca ai vazut cu atat a claritate mesajul meu. Te imbratisez!
Adriana, iti multumesc tare mult ca mi-ai impartasit, ca ne-ai impartasit ceva atat de personal! Simt din randurile tale o persoana purernica, in armonie cu ea insasi, o persoana cu o forta interioara extraordinara! Ciresc si recitesc ce mi-ai scris! Iti sunt recunoscatoare ca ai citit micul meu text si ca ai vazut cu atat a claritate mesajul meu. Te imbratisez!