Sunt bună, dar mă tratez!

0

Toată viaţa am fost drăguţă. Mi s- a spus asta în repetate rânduri, de fapt, aproape zilnic. Şi că sunt bună.

Cu timpul, am învăţat că drăguţă plus bună, nu e o combinație reușită! Şi mi- a luat mult timp să înţeleg lucrul acesta.

Să fii considerat de cei din jur ca fiind o persoană bună, amabilă, săritoare, este un lucru minunat sau cel puţin aşa părea să fie. Îmi plăcea ca oamenii să creadă despre mine că sunt drăguţă, pentru că sunt drăguţă! Şi chiar aşa am fost, mereu grijulie, empatică, de ajutor pentru oamenii din jurul meu. Evident, aceste calităţi sunt fundamentul pe care se bazează personalitatea mea, dar m-am decis să mă tratez de boala asta a amabilității gratuite.

M-am trezit peste noapte, da, chiar peste noapte că, să fii drăguţ este bine, însă „prea drăguţ” e chiar exagerat!

“Prea …”  sau „mai mult decât…” este chiar rău! Să știi că așa arată o femeie care se teme să stabilească limite, se teme să spună NU, se teme de conflicte, ba chiar le evită cu măiestrie. Deci, nu recomand nimănui excesul de amabilitate și bunătate!

Se pare că, în noaptea aceea, eu am reflectat mai mult decât de obicei la viața mea, la relațiile din trecut, la modul în care m-am raportat la alții și la felul în care am căutat aprobarea altora.

“Drăguță și bună” a fost, aș putea spune, modul în care mă simțeam eu confortabil, în siguranță, ca să rămân ”intactă” emoțional. Am fost atât de preocupată să mă protejez emoțional, încât nu am fost suficient de prezentă și nici nu am știut cine eram cu adevărat.

pexels-photo

Când am realizat că fac 30 de ani, mi-am zis că este cazul să mă provoc. M-am provocat să fiu mai onestă în toate aspectele vieții mele. Sinceră cu privire la dorințele și speranțele mele. Atunci am început un proces de examinare a propriilor aspirații, nevoi și visuri.

Și am început să realizez că a fi “prea drăguță și bună” era dependența mea, un drog al meu, pentru a evita anumite situații. Și, în urma căruia, nu m-am ales cu vreo mare realizare sau bucurie sufletească!

Normal că e mișto să fii amabil cu ceilalți, însă prea amabil te transformă practic într- o țintă ușoară. De exemplu, la job, când te poți trezi în situația de a fi nevoită să faci munca pe care nimeni altcineva nu vrea să o facă. Nu-mi spune că nu știi cum e, că nu te cred!

”- Oh, ia uite teancul de hârtii care trebuie stiu eu… scanate, opisate, arhivate? Plasează treaba la tipa aia amabilă și drăguță, n-are cum să te refuze!”

Îți sună cunoscut?

skeletons-1617539_1920

Evident că, în cele din urmă, ceva trebuia să se schimbe: mi-am găsit vocea mea și nervul. Și mă simt minunat așa, pentru că m-am trezit fără greutatea sufocantă a amabilității.
Și nici nu mai accept în jurul meu persoane pentru care trebuie să-mi cenzurez opiniile doar ca să fiu primită sau agreată în anumite cercuri.

Știi, oamenii drăguți și amabili se așteaptă, într-un fel, ca ceilalți să le întoarcă acea energie pozitivă. Iar de cele mai multe ori rămân doar cu speranța asta.

Să fim serioși, niciuna dintre noi nu recunoaște că s-a gândit la un moment dat “-Hei, eu sunt tipa aia simpatică, aia care îi ajută pe toți, de ce ceilalți nu se poartă la fel cu mine?”

De ce? Pentru că toată lumea preferă să creadă că ei sunt cei care fac lucruri bune, că ei sunt cei care fac  compromisuri. Și, pe de o parte, acest lucru este este adevărat – cu toții facem asta.

De aceea, nici măcar nu ne amintim care a fost ultima persoană care a fost amabilă cu noi.

Așa că, eu am schimbat modul în care reacționez la tot ce mi se întâmplă, sunt mai relaxată, degajată și chiar indiferentă. Am încetat să mai sar în ajutor oricui, oricând și nici nu cred că asta mă face o persoană rea. De fapt, nici nu-mi mai pasă, ceea ce mă face să mă simt minunat!

„Fii bun, dar fereşte-te să nu creadă lumea că poţi fi numai bun”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here