Rutina de îngrijire cu produse Bottega Verde

0

Încă din facultate sunt un mare fan al produselor cosmetice naturale Bottega Verde. Pe atunci nu invadaseră piața tot felul de branduri și parcă nici nu existau atât de multe produse de îngrijire. Singurele care îmi făceau cu ochiul, dar îmi permiteam destul de rar să mi le cumpăr, erau cremele de corp și gelurile de duș care miroseau demențial. Iar pe acestea le găseam numai în farmacii.

Azi, pe lista produselor de îngrijire cu ingrediente naturale pe care le îndrăgesc și în care am încredere, se regăsesc și cele de la Bottega Verde.Pe lângă preferatele mele din facultate, am mai adăugat câteva cosmeticale cu care mă răsfăț de câte ori am ocazia. Ojele în culori vibrane, fardurile și rujurile super- cremoase.

De curând, mi-au atras atenția niște produse de îngrijire a pielii. Cu trecerea timpului am constatat modificări ale texturii pielii, a părului și a unghiilor. Este firesc, dar parcă nu pot sta cu brațele încrucișate și să aștept ca pielea mea să redevină tonifiată și catifelată!

Pe site-ul Bottega Verde, am descoperit un scrub de corp cu extract de sâmburi de struguri roșii Uva Rossa și un spray puternic anticeluluitic cu săruri de la Marea Moartă și Pronalen, pe care le folosesc de aproximativ o lună.

Cititorii mei știu că îmi place să scriu review-uri despre produse numai după ce le folosesc o perioadă suficient de lungă de timp. Și asta pentru că vreau să-mi fac o impresie cât mai corectă asupra eficienței și rezultatelor acestora.

Scrub-ul de corp m-a atras în primul rând pentru proprietățile sale. Am mare încredere în extractul de sâmburi de struguri datorită calităților antioxidante.

scrub corp, bottega verde

Uva Rossa este un gel abraziv pe care l-am folosit de 3 ori pe săptămână, la duș. Într-adevăr, are o textură plăcută și lasă pielea catifelată. N-am fost zgârcită și mi-am masat pielea cu cantități destul de generoase din acest scrub.

Am ales să-l folosesc ca primă etapă de îngrijire, înaintea aplicării unui produs anticelulitic.

Al doilea produs de la Bottega Verde pe care l-am folosit, este un tratament intensiv anticelulitic cu săruri de la Marea Moartă și Pronalen – Mar Morto.

Nu mi-e rușine să spun că, după o zi de muncă, rutina de îngrijire poate fi uneori o povară pentru mine!  Sunt zile în care sunt leneșă și prefer să folosesc produse ce nu necesită o aplicare îndelungată. Evit cremele grase, care intră greu în piele.

De aceea am ales acest spray: fiindcă se pulverizează pe piele și se absoarbe imediat. Este evident că mi-am masat puțin pielea după aplicarea acestui spray, dar n-am așteptat minute în șir să intre în piele, cum mi se întâmplă cu alte produse. Îmi place tare mult pentru că, după folosire, îmi aduce o stare de bine, datorită formulei delicate și a efectului răcoros.

bottega verde, spray anticelulitic

L-am utilizat în fiecare seară și încă o mai fac, iar efectele n-au întârziat să apară după nici 2 săptămâni!

Sunt convinsă că nici un produs cosmetic nu face minuni!

Și noi trebuie să adoptăm un stil de viață sănătos, să facem loc în programul nostru zilnic sportului și să adoptăm o dietă echilibrată. În situația mea, rezultatele benefice ale spray-ului anticelulitic au fost ajutate și de faptul că nu mai consum zahăr adăugat în alimente.

În ultimele 2 luni am evitat să consum zahăr și am redus considerabil cantitatea de pâine. Merg pe jos zilnic, iar această schimbare mică, în modul meu de viață, a influențat pozitiv și efectele produselor de îngrijire pe care le folosesc.

Dacă ar fi să definesc în câteva cuvinte aceste produse Bottega Verde, aș spune că sunt delicate și eficiente!

Presupun că și tu ai auzit numai lucruri bune despre Bottega Verde, ai putea să-mi spui care este preferatul tău?

Surpriza mea pentru tine este următoarea: vei beneficia de 10% reducere la orice comandă de pe site-ul Bottega Verde, dacă folosești codul MAMAPETOC înainte să finalizezi comanda. Grăbește-te, doar primele 10 persoane vor putea beneficia de reducere.

Dacă îți plac articolele mele și ceea ce fac, te invit să mă urmărești pe pagina de Facebook și pe Instagram . Așa vei fi la curent cu toate noutățile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here