O masă sănătoasă la miezul nopții: ovăz cu papaya. Pentru zilele în care ți-e foame, chiar și în miez de noapte

0

Trăgeam trollerul în urma mea și, în liniștea nopții, se auzeau numai tocurile și un huruit continuu, de la roțile ”șifonierului” meu ambulant. Îmi era o foame de zile mari, iar gândul îmi stătea numai la un borcan de Ohvăz, cu toate că știam prea bine că Diana mea avea teză a doua zi și mă aștepta să o ascult! Aveam însă o scuză :)… nu mă gândeam la orice fel de ovăz, ci unul cu papaya și alune de pădure! Așa că, să-mi potolesc foamea era prioritatea mea numărul unu!

Am intrat în scara blocului ca o adevărată vijelie pe tocuri, cu stomacul aproape gol, după cele câteva ore de stat în mașină, pe drumul de întoarcere spre București. Imediat ce am m-am văzut în casă, am abandonat micul ”șifonier” pe roți la ușă și m-am năpustit asupra piesei centrale din bucătăria noastră: frigiderul 😊Am luat în grabă un borcan cu ovăz, din cele câteva borcănașe de pe raftul de sus. Am zâmbit relaxată!

”- Chia cu banane, stafide și goji… hmmm, nu la ora asta!” mi-am spus, și am continuat să dau borcanele în stînga și-n dreapta.                                                         ”-  Ovăz cu unt de arahide și curmale”- suna bine, însă pentru micul- dejun!

Mărturisesc, eram o mamă plecată de acasă de trei zile și gândul îmi stătea numai la ovăzul cu papaya și alune! Ce să fac? La urma urmei, nimeni nu este perfect! 🙂 iar eu mănânc atunci când îmi este foame, chiar și la miezul nopții!

Fotografie realizată la ora 00.30. De pofta :))

Pot să spun despre mine că sunt o femeie activă. Exact cum sună frazele alea clișeice, dar așa sunt eu: dinamică, activă, ba chiar pe fugă uneori! Mă împart între un job full-time, familie și blog. Și, între noi fie vorba, îmi place la nebunie ce fac, pentru că este exact ce îmi doresc!

Am multe ”pălării”, joc multe roluri! Când ies din rolul de blogger, venită de la un eveniment cu ștaif, îmi pun pălăria de mamă și încropesc o cină din orice găsesc prin frigider!

Hai, nu-mi spune că tu nu faci la fel, pentru că nu te cred! Jonglez cu toate ”ustensilele” care fac parte din universul feminin și sunt sigură că o fac foarte, dar foare bine!

Iar atunci când am descoperit Ohvăz, lumea mea mega-  agitată parcă a devenit puțin mai așezată! Știu că las acasă, copilului, un mic- dejun delicios, din ingrediente curate, sigure. Mă asigur că începem cu toții ziua cu o masă bogată în fibre și fructe!

Pentru mine, ohvaz este o mână de ajutor, în viața mea de mamă super- activă!

O mamă mănâncă ovăz în mijlocul nopții :))

Un borcan de ovăz cu ceva bun (ceva bun= smochine, curmale, alune de pădure, papaya, prune) este și mâncarea mea preferată pentru diminețile petrecute la birou. Și, după cum v-am povestit la început, chiar e masa aia la o oră târzie, pentru zilele în care sunt pe mod ”avion cu reacție”.  Tot un borcănaș cu ovăz este ceea ce găsește puștoaica mea în frigider și o determină să-mi trimită mesajul:

”Mulțumesc, mama! Mi-ai lăsat mie borcanul de ovăz cu migdale, caise și smochine! Ești cea mai tare!!”

Răsfoind după beneficiile ovăzului în alimentația noastră am dat peste un  studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition. Studiul a analizat efectele cerealelor integrale asupra nivelului de colesterol. Astfel au determinat diferențele dintre alimentația care cuprinde cereale integrale și cea fără cereale. Rezultatele au arătat că DA, o dietă care conține cereale integrale, scade colesterolul! Și care este cea mai eficientă dintre toare cerealele în  reducerea colesterolului? Ai ghicit – ovăzul.

N-aș vrea să închei fără să-ți spun și câteva lucruri mai amuzante despre minunatul ovăz!

  • Aproximativ 5% din cultura mondială de ovăz este consumată de oameni, ovăzul fiind folosit, în principal, ca hrană pentru animale 😊
  • Americanii i-au dedicat o zi numai lui, ovăzului! Pe 29 octombrie este Ziua Națională a Ovăzului 😊 Iar Ianuarie este Luna Națională a Ovăzului! Mai mult decât atât, au declarat ziua de 18 martie ca ”Ziua Biscuiților din Ovăz”.
  • Cele mai populare topping-uri folosite pentru fulgii de ovăz sunt: laptele, fructele- stafide, banane, zmeură, căpșuni. Printre cele mai neobișnuite topping-uri se numără: untul de arahide, brânza de vaci și chiar … drojdia de bere. Așa că îi pun și eu ovăzului eticheta de … superfood!

Tu ai mâncat vreodată ovăz de la Ohvăz? Este ușor de comandat pe site-ul ohvaz.ro și, ce e cel mai important… nu conține conservanți, ci numai ingrediente sănătoase și sigure: ovăz și fructe. E ca și cum l-ai pregăti chiar tu, la tine în bucătărie!! 

***

Dacă vrei să fii la curent cu ce mai scriu sau dacă vrei să găsești inspirație pentru noi perspective 🙂 te aștept pe Instagram @mamapetoc sau pe Faceboook- MamaPeToc.Ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here