Nicio provocare nu este imposibilă, dacă poate transforma lumea într-un loc mai confortabil – Ariston Comfort Challenge

4

Sunt unul dintre copiii din generația norocoasă, aș spune!

Din generația care și-a petrecut vacanțele la bunici, care au alergat prin curtea acestora cu tălpile goale și au mâncat merele căzute din copac în iarba din fața casei. Mi-amintesc cu nostalgie cum bunica, o femeie măruntă, dar cu un zâmbet uriaș și blând, lăsa în spatele casei un lighean în care se aduna apa de ploaie.

După două ploi de vară, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, ligheanul era plin. Soarele amiezii păstra mereu apa caldă în ligheanul care, pe atunci, îmi părea uriaș! O adevărată piscină pe care bunica ne-o punea la dispoziție, pentru amuzamentul nostru, al nepoților. Bălăceala în apa de ploaie caldă rămâne una dintre amintirile minunate din copilăria mea!

Aș fi ales oricând bălăceala în apa de ploaie, în locul unei băi ca la carte, în confortul de la bloc!

Bunicii meu au avut dintotdeauna apă la pompa din curte. În serile de iarnă, tot draga de bunica punea la încălzit, pe plită, o oală mare cu apă adusă de la pompa pe care o ținea învelită cu câteva pături și haine vechi, să nu înghețe. În casă mirosea a pâine proaspătă și a mere coapte! Nu ne lipsea nimic, aveam parte de dragoste și de povești, de cearșafuri albe și miros a curat, așa cum îi plăcea bunicii să spună!

Nu cred că sunt singura nostalgică!

Știu că suntem mulți cei care ne aducem aminte cu drag de copilărie! Nu sunt singura care își amintește cu bucurie de privirea unei bunici care spunea, fără cuvinte, să ne spălăm pe mâini înainte de a ne năpusti asupra unei tăvi cu plăcinte! Sau de cămașa albă cu guler apretat, pe care mama o călca impecabil, pentru școală.

La începutul acestei povești de suflet am spus că fac parte din generația ”norocoasă” care a găsit bucurie chiar și în apa încălzită de soare sau pe plita bunicilor!

Spun asta pentru că azi, în 2021, când există atâtea posibilități, încă mai sunt copii și bătrâni care nu au acest acces la apa caldă, esențială în menținerea unei igiene corespunzătoare, mai ales în contextual pandemiei, când igiena mâinilor este mai importantă ca oricând!

Ariston Comfort Challenge-  Ariston România liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice a continuat, pentru al patrulea an consecutiv campania umanitară Ariston Comfort Challenge prin care și-a asumat provocarea de a duce confortul acolo unde pare greu de atins Ariston Pentru Comunitate.

Anul acesta, Ariston a continuat parteneriatul alături de Crucea Roșie Română și a donat boilere electrice de ultimă generație către sute de instituții -scoli, gradinite, crese, centre pentru batrâni și copii.

Proiectul face parte din platformă extinsă de programe sociale Ariston pentru comunitate care reuneşte toate proiectele de CSR sub o misiune comună, unitară, aceea de a duce confortul acolo unde este nevoie oferind astfel o contribuție reală, pozitivă în comunitățile în care activează.

În România, în cei patru ani de campanie, 2.150 de echipamente performante de încălzire a apei au fost donate către 1.238 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni și centre medicale din țară, oferind astfel acces la apă caldă pentru 240,199 de persoane. 

În cadrul ediției din 2021, implementată la nivel național cu sprijinul parternerului tradițional – Crucea Roșie Română, Ariston Thermo a donat 658 de echipamente termice de ultimă generație către 369 de instituții din întreaga țară, de care beneficiază în prezent peste 74,917 de copii și vârstnici.

Recent am urmărit un scurt video realizat de unul dintre ambasadorii campaniei Ariston Comfort Challenge, ultramaratonistul Andrei Roșu. Andrei este un om pentru care nicio provocare nu este imposibil de depășit!

A demonstrat acest lucru atunci când a acceptat provocarea Ariston și a înotat într-un lac glaciar, unde a simțit la propriu ”frigul în oase”, așa cum trăiesc chiar și azi, mii de oameni din România. Andrei a demonstrat că nu există limite atunci când dorești să transformi lumea într-un loc mai confortabil și s-a implicat în campania prin care Ariston a donat boilere celor care au avut mai mare nevoie de ele, pentru ca apa caldă să devină normalitate și nu un lux!

În cadrul aceluiași proiect, Ariston a continuat și anul acesta parteneriatul cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont), în urma căruia au fost donate echipamente termice perfomante pentru a asigura condiții optime de lucru în bazele de salvare și pentru a facilita intervențiile în situațiile de urgență. Prin acest parteneriat, Ariston Thermo a reușit să asigure confortul termic pentru aproximativ jumătate din totalul bazelor Salvamont din România.

Obiectivul principal al proiectului Ariston Comfort Challenge 2021 a fost să ducem confortul acolo unde este nevoie, acolo unde pare greu de atins și să transformăm în normalitate accesul la apă caldă.

În 2021, în România, realitatea este tristă! De ce? Pentru că doar 1 din 4 români are acces la apă caldă!  Iar astfel de campanii Ariston pentru Comunitate merită toată susținerea noastră!

#AristonpentruComunitate înseamnă confort, oameni și sustenabilitate pentru că, de peste 4 ani asigură confortul chiar și acolo unde pare greu de atins, adică în mediile defavorizate și în mediul rural.

Vă invit și pe voi să urmăriți clipul campaniei #AristonComfortChallenge în care este evident următorul lucru:  

Confortul românilor este prioritatea  Ariston!

4 COMENTARII

  1. Ce articol minunat! M-a trimis direct în zilele copilăriei mele, zile atât de frumoase, când o aveam pe bunica alături. Un articol cu parfum de nostalgie, dar din care reiese și speranța. Sper că în viitorul apropiat, condițiile de trai minime și decente să existe în fiecare casă.

    • Ana, ma bucur daca am reușit sa iti readuc amintiri dragi, prin aceste randuri! M-a impresionat campania Ariston, nici nu stiam ca mai sunt in atâția oameni care nu au acces la apa calda… in 2021. Cred ca m-a furat mirajul orasului, cu tot confortul pe care, uneori, nici nu-l mai apreciem pentru ca e normal pentru noi…Ce gest frumos fac oamenii acestia!

  2. Chiar e foarte trist ca mai exista oameni care traiesc fara curent electric, in conditii precare, de apa calda sau de sapun, pasta si periuta de dinti… nici nu au auzit. Foarte trist!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here