Spre amiză am ajuns la ultima casă.
Veche, albă, cu două ferestre nu prea mari, cocoțate la etaj. Numai eu știu cât îmi plac casele astea! Mă aflam la Muzeul Astra, iar acolo, toate casele au o poveste a lor!
Ei bine, casa asta albă, pe lângă povestea cu care ghidul ne-a făcut să ”apelăm” la batiste, ascundea o grădină interioară care dădea fix în pădure. O grădină urcată pe un deal, spre copacii bătrâni, pe care nici nu-i bănuiești din stradă, din fața gardului înalt. Și mai ascundea ceva! Stai să vezi!
Primul, ne-a întâmpinat mirosul de gogoși!
În curte, o masă mare, două bănci și multă iarbă. La etaj, cu mâinile ocupate într-un ștergar brodat cu flori roșii, doamna Minerva. I-am spus noi, ”Făcătoarea de gogoși”. Pentru că, doamna Minerva, ”Făcătoarea de gogoși” ne-a poftit într-o cameră înaltă, cu o masă lungă în mijloc.
Pe masă erau două tăvi pline cu gogoși. Gogoși din alea, știi tu… ca în cele mai frumoase amintiri din copilărie! Erau calde, încât se simțea mirosul de cald și de zahăr pudră presărat peste ele!
– Care este secretul, tanti Mineva? am întrebat-o, după ce mi-am îndesat în gură, ultima bucățică de gogoașă pufoasă.
– Care este secretul gogoșilor? Că am mai mâncat eu gogoși, dar cu gogoși din astea nu m-am mai întâlnit de vreo 25 de ani!
Tanti Minerva, luminoasă ca o rază, s-a luminat și mai tare la față!
– Le-am pus iubire și le-am cântat! Atâta tot!
A zâmbit, m-a luat de la subraț și mi-a făcut semn să mai iau una!
După ce am dat gata cele două tăvi cu gogoși, am ieșit în curte. Să ne fie înțetes! Nu am mâncat eu singură cele două tăvi cu gogoși, am avut ajutoare! :))
Două ore au zburat în chicoteli de copii și miros de iarbă, făină și gogoși. La plecare, am auzit-o pe tanti Minerva din drum. Îmi era clar că frământă aluatul pentru gogoși, după cântecul pe care îl fredona. Am zâmbit, m-am luminat și eu la față pentru a nu știu câta oară în cele două zile și am plecat cu promisiunea că mă voi întoarce!
Vizita noastră la Muzeul Astra din Sibiu a început într-o vineri la prânz și s-a terminat a doua zi, sâmbătă, după ora prânzului. Nici nu e corect să spun că am vizitat Muzeul Astra pentru că, ce-am făcut noi acolo a fost o călătorie în timp.
Cu fiecare prag pe care l-am trecut, cu fiecare curte în care am intrat, le-am făcut o vizită bunicilor mei!
Nu știu dacă locul m-a făcut să simt asta sau, mai cu seamă, oamenii! Ori poate gogoșile lui tanti Minerva! Tot ce pot să spun este că am avut două zile în care am fost din nou copil!
De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea!
Vorbele astea spuse de scriitorul Micului Prinț nu mi-au dat pace nicio secundă în cele două zile petrecute la Muzeul Astra din Sibiu. Am ajus să mi le repet de atâtea ori, încât simt că s-au înrădăcinat atât de adânc în mine, ca și cum ar fi fost ale mele dintotdeuna!
Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!
Dacă nu știați, Muzeul Astra din Sibiu s-a înființat în 1950 și are exponate care datează din anii 1900. E un puzzle perfect, un mix de traditii, istorie, viață la țară, natură, normaliate, tihnă. Toate astea, adunate pe mai bine de 96 de hectare de pământ!
Am fost privilegiați pentu că, în perioada vizitei noastre a avut loc și Olimpada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” care se desfașoară la Muzeul Astra încă din 1990. Anul acesta a fost a 24- a ediție. Am cunoscut copii și tineri talentați despre care pot să spun că mănâncă meșteșugri tradiționale ”pe pâine”!
Acesta este modul lor de viață de care sunt tare mândri! Chiar dacă sunt la curent cu tot ce înseamnă tehnologie, gadgeturi și social- media, tinerii aceștia nu se îndepărtează de tradiții, pentru că acestea fac parte din ADN-ul lor!
Oricât aș povestidespre vizita mea la Muzeul Astra, cred că fotografiile exprimă cel mai bine ce am trăit acolo, ce am văzut și simțit!
Text: Nicoleta Ababei
