Mama m-a pus să chiulesc!

-Crezi că te-ai schimbat după vacanța asta?

A țuguiat buzele și a prins între ele paiul portocaliu din paharul înalt pe care-l avea în față. A sorbit lung din limonadă, apoi a tras aer în piept. Și- a întors privirea către mine și mi-a răspuns pe un ton serios:

– Nu! Sunt aceeași, sunt același om! Numai că îmi doresc să fac mai multe. Simt că pot să fac mai multe lucruri. Asta înseamnă oare că m-am schimbat?

– Eu sunt de părere că te-ai schimbat! Te-ai ”schimbat” în sensul de ”dezvoltat”, ești de acord cu mine, Diana?

– Aha… păi da, normal că m-am dezvoltat! mi-a răspuns afișând un zâmbet larg. Acum fac glume mai bune! 

Apoi a tăcut și a rămas pe gânduri, cu buzele parcă sprijinite în vârful paiului portocaliu. După câteva înghițituri, a adăugat:

– Ar trebui să privim începutul școlii ca pe… un nou început, nu-i așa, mama? Și să ne bucurăm! Chiar dacă ne-au schimbat 5 profesori, ce-ar trebui să facem, să plângem într-una? Oricum nu se mai întorc! Poate că noii profesori vor fi mai buni, cine știe? 

Cum s-a întâmplat cu doamna de geografie, mai știi? La început am spus că nu-mi place de ea și nu-mi plăcea nici geografia. Iar după câteva săptămâni am început s-o plac! Și… îmi pare tare rau că a plecat! Adică n- a plecat că a vrut… a ieșit la pensie, înțelegi tu!

Cu un gest rapid a împins paharul gol către mijlocul mesei și s-a ridicat hotărâtă în picioare. Am privit-o mândră cum și-a netezit cămașa și s-a admirat în geamul din fața noastră. Era pregătită.

– Gata, hai să mergem! 

Așa a început Diana școala. Cu maică-sa la o limonadă, într-o cafenea micuță din apropierea școlii.

Am convenit să sărim peste tradiționala deschidere oficială a anului școlar. Era ora 12 și începea festivitatea de deschidere pentru elevii de gimnaziu.

La soare, pe terenul de sport, un puhoi de copii, părinți, flori peste tot, agitație mare! Nimeni nu se înțelegea cu nimeni. La umbră, spre peretele școlii, vreo 6 persoane stăteau aliniate în fața mulțimii. Un preot, un polițist, directorul școlii, o persoană de la inspectorat (cred) și încă alți doi profesori.

Chiar dacă trece într-a șaptea și e obișnuită cu începutul de an școlar, am simțit că Diana avea emoții, oricât încerca ea să le țină în frâu. Din când în când, își mușca buzele. Își dădea destul de des o șuviță de păr după ureche. Cu o seară înainte, Diana a aflat că va avea 5 profesori noi. În locul celor 5 noi, de anul trecut.

După ce ne-am lungit gâturile prin curtea școlii să-i identificăm colegii de clasă ”camuflați” printre aranjamente florale, i-am propus Dianei să mergem la o limonadă.

Pentru o secundă, a rămas blocată. M-a privit dintr-o parte, a zâmbit, m-a luat de braț și ne-am îndreptat către poartă. Pe ciment, umbrele noastre erau egale.

– Adică mă faci  să chiulesc, mama? 

– Da, de la festivitatea asta, da! Ce spui, vrei să chiulim împreună?

A mărit pasul, veselă. Chicotea înfundat.

Am comandat o cafea, ea o limonadă. Ne-am înghesuit una în cealaltă în încăperea micuță și am început să vorbim. M-a strâns cu putere de mijloc și m-a sărutat pe obraz. O simțeam mai degajată și mai încrezătoare.

Dacă îți plac articolele mele, te invit să mă urmărești pe pagina de Facebook, pe Instagram și chiar pe Youtube. Așa vei fi la curent cu toate noutățile!