Iubitul meu a salvat un motan negru de la moarte

Simțeam că mă sufoc. În cameră era o căldură enervantă, ce făcea aerul irespirabil. Geamul nu era deschis, ca de obicei. Pesemne că bormașinile de ieri dimineață urmau să-și facă din nou apariția!

Câteva raze de soare pătrundeau îndrăznețe prin jaluzelele verticale. Suficient cât să mă deranjeze. Am auzit vibrațiile telefonului lăsat pe masa din bucătărie. Știam că el e acolo și își bea cafeaua de dimineață.

M-am ridicat din pat. Trebuia să verific! Nu de puține ori m-am înșelat, crezând că-l mai prind la bucătărie, în compania ceștii lui vechi cu cafea fierbinte. Azi n-am greșit. Cămașa călcată cu o seară înainte, aștepta pe spătarul scaunului.

Cearșaful verde cu care m-am înfășurat a șters în urma mea tot parchetul.  M-a auzit și a venit către mine, afișând un zâmbet cuceritor:

-Ooo, ia uite cine s-a trezit! mi-a spus încântat, chiar surprins că sunt în picioare la nici 7.30.

Știe că dimineața,  înainte de ora 9, nu sunt foarte ”prietenoasă”.

-M-a trezit bâzâitul telefonului, să știi! i-am răspuns morocănoasă, în timp ce-mi adunam poalele rochei improvizate din cearșaful verde.

-Păi, da! ai mei n-au somn. Au rezolvat cu meditațiile la engleză! Au găsit un profesor bun pentru Diana… îți povestesc mai târziu!

Discuția legată de engleza puștoaicei nu mă ”coafa” la ora aia. M-am fâțâit puțin prin bucătărie.

A luat paharul cel mare, de pe etajera de deasupra chiuvetei. Unul înalt, cu cinci buline mov. Da, are de jur- împrejur, cinci buline mari, mov! Ăla îmi place mie cel mai mult! Mi l-a întins plin ochi cu apă. Mi-am băut cuminte apa și i-am spus:

-Vreau o pisică! Vreau un motan mare și negru!

Cum ar fi să mă trezesc în fiecare dimineață, cu un motan care-mi toarce la picioare?! Mrrr, mrrrr… parcă îl și văd așa, cum îmi dă târcoale și mă dezmiardă cu coada lui stufoasă!

M-ar trezi delicat, pisicește… așa m-aș trezi și eu veselă, pisicoasă!

-Ce spui?! i-am trântit-o în nas.

-Baby, dar ție nu-ți plac pisicile! a adăugat el grăbit, parcă să nu mă lase să vizualizez prea mult motanul.

Fac o paranteză. ”Baby” este numele meu ”de scenă, să știi”! Așa-mi spune el când intuiește că urmează să poarte discuție neserioasă cu mine. Eu, care par serioasă în momentul discuției. ”Baby”, a se citi ”beibi”… îmi spune el pe un ton senzual…. cât de senzual poate vorbi un bărbat înalt cât ușa!

-Ei, nu-mi plac pisicile! Lasă asta! Eu vreau un motan mare și negru, care să mă trezească dimineața, să toarcă lângă mine și să mă încălzească la spate!

-Măi, ”beibi”! Crezi tu, că motanul ar veni grațios lângă tine, în fiecare dimineață, așa cum ai tu chef?  Ăla vine și miaună la capul tău! Miaună într-una, până te trezești să-i dai de mâncare. La prima oră, cu noaptea-n cap!

-Vrei tu asta? m-a întrebat calm, dar cu un zâmbet de ștrengar în colțul gurii.

Tot el a continuat:

-Nu vrem asta, nu-i așa? Noi nu vrem un motan care să o trezească pe ”beibi”cu un mieunat isteric. ”Beibi” trebuie să se trezească zen! Nu enervată de motan!

Am dat din cap și am întins buza de jos… așa cum fac fetele bot. Pitzi. A înțeles că sunt de acord cu el, fără să mai adaug vreun cuvânt. Știam că are dreptate. N-am stabilit niciodată o relație de atașament cu o pisică. Și nici cu un motan! Singurul motan care mă suportă în preajma lui e Mao, motanul cumnatei mele. De fapt, Mao mă ignoră cu desăvârșire! Ne intersectăm o dată la câteva luni și atunci ne ignorăm reciproc. Asta înseamnă că avem o relație bună!

El s-a întors cu spatele, ștergându-și fruntea cu dosul palmei, convins că îl văd. A privit în sus și a spus:

-Măiculiță, ești mare! Numai cu ajutorul tău am salvat sărmanul animal să nu moară de foame!

Cam așa arată diminețile noastre! Diminețile voastre cum sunt? 

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook, pe Instagram  și chiar pe Youtube. Așa veți fi la curent cu toate noutățile!