În fotografia din primul meu buletin, aveam parul scurt. Foarte scurt. Până pe la 14 ani am fost tunsă baiețește, în exclusivitate. Nu știu exact toate motivele pentru care arătam ca un Gavroche, dar nici nu mă vedeam altfel decât cu părul scurt!
În liceu însă, mi-am revizuit atitudinea și mi-am lăsat și eu părul lung. Se pare că intram într-o nouă etapă a vieții, ce avea legătură cu aspectul fizic, cu aparteneța la un trib, cu adolescența și cu băieții 🙂
Pe la 18 ani, parul meu era lung până în talie. În mod regulat mergeam la unchiul meu, nenea Vasile, despre care credeam eu că are mână bună la tuns. Nenea Vasile îmi tundea părul cu o foarfecă mare, de croitorie, cam un centimetru din lungime.
Atât cât să-i îndepărteze vârfurile tocite. În plus, îmi părea mie că, după ritualul acela, după ce mă tundea nenea Vasile, părul îmi creștea mai bogat și mai sănătos!
Să fi fost moștenirea genetică, vârsta sau faptul că eu chiar credeam din tot sufletul că unchiul Vasile avea mâna de aur, dar părul meu arăta într-un mare fel!
Îmi făceam și pe atunci tot felul de măști, ca și acum de altfel! Mă simțeam ca o adevarată Ileană Cosanzeană pentru că, după cum știți și voi, Ileana Cosânzeana are părul foarte lung! 🙂
Ghiciți ce vreau să spun cu asta? Imediat vă fac și marea dezvăluire! La 24 de ani, când am devenit mamă, părul îmi ajungea mai jos de genunchi!
Pe cuvânt de Ileană Cosânzeană, vă spun!
Aveam părul atât de lung încât, la nașterea Dianei, fiica mea, medicul care m-a asistat, aproape că a avut un șoc când, din întâmplare, mi s-a desfăcut parul!
Bietul om! Se pierduse pentru câteva secunde cu firea și se holba, de-a dreptul, la claia mea de păr! Ba chiar m-a ajutat să-mi strâng podoaba capilară, ca să putem continua liniștiți ce făceam noi acolo… adică să o aducem pe lume pe Diana mea.
Stați să vedeți ce a urmat!
La câteva luni după ce am născut, părul a devenit pentru mine o povară!
Îmi era foarte greu să-l spăl și aveam dureri cumplite de spate. În plus, eram slabă ca o scândură! Apoi, căderea părului m-a determinat să-l tund.
De aici încolo, sunt sigură că povestea mea se aseamănă foarte mult cu povestea celorlalte mămici de pe planeta asta: firul de păr a început să se subțieze, să fie mai fragil și să cadă tot mai mult.
Cu toate astea, părul este podoaba mea cea mai de preț! Este “accesoriul” cel mai valoros!
De-abia la 27 de ani mi-am vopsit părul pentru prima dată. Și acum îl vopsesc foarte rar, chiar dacă el se încăpățânează să-mi arate că s-a albit!
Parcă îmi forțează mâna să-l ascund sub un castaniu vibrant și strălucitor!
Dar haideți să vorbim despre motivele care duc la căderea părului la femei?
Odată cu înaintarea în vârstă, corpul femeilor se schimbă- la fel și părul. Hormonii se dezechilibrează, iar acest lucru afectează și podoaba capilară. Prin urmare, femeile se confruntă cu căderea părului.
Potrivit unui studiu realizat de către Dr. Kurt Wolff și GfK România în 2015, în această categorie intră aproape 60% dintre femeile din mediul urban din România, cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani.
Motivul? La o vârstă mai tânără, rădăcina firului de păr este protejată de hormonii feminini (estrogen), într-o măsură considerabilă. Cu trecerea timpului, procentul de hormoni feminini se reduce, iar influența hormonilor masculini crește.
Consecința: părul devine mai subțire, cade prematur, iar linia de inserție a părului se retrage tot mai mult.
Alte cauze care conduc la căderea părului
Vitamina A în exces
Câte dintre noi nu facem cure de vitamine, după ureche? Unul dintre factorii care conduc la căderea părului poate fi excesul de Vitamina A din corp.
Din studiile de specialitate reiese că doza zilnică de Vitamina A este de 5.000 UI pentru adulţi. Atunci când luăm suplimente alimentare după ureche, care conțin vitamina A, riscăm să ne facem singure rău și să favorizăm căderea părului.
”Sunt vegetariană convinsă! Nu mă ating de ouă, carne și nici de pește!” Auzim asta tot mai des, nu-i așa?
Ideea este că, atunci când corpul nu primește suficiente proteine, se încetinește și procesul de creștere a părului, iar capacitatea de regenerare este compromisă. Așadar, este esențial să includem în alimentația noastră alimente cât mai bogate în proteine.
Anemiile
Lipsa de fier din organism este o cauză majoră a căderii părului. Îmi amintesc că, în copilărie, bunica mea consuma cantități aproape industriale de urzică și de spanac. Cică pentru întărire!
Printre altele, la o vârstă destul de înaintată, bunică-mea mai avea și un păr de invidiat.
Ce noroc că, în ziua de azi, este la îndemâna oricui să-și facă un set de analize de sânge! Cu rezultatele în mână putem discuta cu un medic, care ne va confirma sau nu, lipsa de fier, ce poate fi reglată cu ajutorul unor suplimente și alimente bogate în fier.
Pe lângă cele trei motive despre care v-am vorbit, căderea părului poate să aibă și alte cauze: sarcina, modificările hormonale, o tiroidă puțin mai leneșă, moștenirea genetică și nu numai.
Aproape 60% dintre femeile din mediul urban din România, cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani se confruntă cu căderea părului
La ce soluții apelez eu ca să opresc căderea părului?
- Măștile de păr cu ulei de ricin și gălbenuș de ou, plus câteva picături de vitamina E. Stau așa o oră, două, după care îmi clătesc părul clătesc cu apă și cu oțet. Nu foarte mult oțet, ce-i drept, atunci când știu că urmează să am o întâlnire importantă :).
- O altă mască de păr care-mi place, este cea cu ulei de măsline, gălbenuș de ou și miere de albine. Aceasta este o masă pe care o folosesc pentru hidratare și regenerare. La fel ca și în cazul primei măști, intervalul în care masca își face efectul poate fi destul de mare, chiar și de câteva ore.
- O soluție care m-a ajutat pe mine să încetinesc căderea părului și pe care am îndrăgit-o încă din anii de liceu, este să-mi clătesc părul cu ceai de urzică. Eu am folosit mereu frunze uscate de urzică, în locul pliculețelor.
- Produse speciale de îngrijire a părului.
Iar aici mă refer la tratamentul cu Plantur39, ce conține un complex de substanțe active care protejează rădăcina firelor de păr față de efectele epuizante provocate de hormonii masculini.
Ce efect au aceste substanțe în oprirea căderii părului?
Complexul Phyto-Caffeine din Plantur39 împiedică testosteronul să afecteze rădăcina firului de păr și să-i limiteze sursa de energie. Acest complex anulează efectul negativ al testosteronului asupra rădăcinii firului de păr și combate eficient căderea părului cauzată de schimbările hormonalela femei pe măsura înaintării în vârstă.
Complexul Phyto-Caffeine din produsele Plantur39 este repede absorbit de scalp și foliculul pilos, formând un depozit de substanță activă, ce se menține până la 24 de ore. După această perioadă, depozitul de cafeină de la rădăcini trebuie refăcut. De aceea, este important să utilizăm cât mai des un produs de îngrijire a părului cu cafeină, pentru a ne asigura de o eficiență maximă.
După ce aplic una dintre măștile de păr despre care v-am vorbit, folosesc șamponul Plantur39 pentru păr vopsit, pe care îl las să acționeze exact așa cum indică prospectul… 2 minute. În acest interval, șamponul acționează asupra foliculului de păr și astfel, loțiunea tonică Plantur39 își poate face efectul.
Produsele Plantur39 pot fi găsite în farmacii, iar mai multe informații despre ele poți afla pe www.plantur39.com/ro-ro/ sau pe pagina de Facebook www.facebook.com/Plantur39Romania
Așa cum am spus, părul este și va rămâne pentru mine o podoabă pe care o voi îngriji întotdeauna cu mare atenție!
Tu te confrunți cu această problemă, cu căderea părului?
Care crezi că sunt cauzele care au dus, în situația ta, la căderea părului? Ești și tu de părere că, pe lângă măștile din ingrediente naturale, este important să folosim și un produs special care să ajute la întărirea firului de păr și chiar să încetinească căderea părului?
Chiar sunt curioasă să aflu răspunsul tău! Te rog să mi-l lași într-un comentariu!
Dacă îți place blogul meu, te invit să mă urmărești pe Instagram @mamapetoc, pe Facebook mamapetoc.ro sau pe Pinterest. Mă bazez că tu, la fel ca și mine, ești de părere că orice like, share, comment au inimioară în rețelele de socializare înseamnă că îți place, că apreciezi munca bloggerului sau că îți pasă.
Daaa, şi mie îmi cade foarte mult părul. Am tot zis că trec şi eu la Plantur, dar nu am reuşit să-l iau. Acum chiar m-ai convins!
Cred ca o sa incerc si eu Plantur!😍
Și eu as cam avea nevoie …