Întrebarea zilei: tu ce premiu ai luat?

1

Azi, fiica mea a terminat clasa a Va și tot azi, englezii au votat pentru #brexit. Despre brexit am să comentez și eu, ca tot omul, dar mai târziu.

Acum am să-ți povestesc despre ea, care a simțit pe propria piele că 2 sutimi contează. A învățat și asta la școală: că atunci când te culci târziu, riști să fii obosit a doua zi, iar dacă mai ai și teză, te trezești cu un 9 care-ți strică toată media.

La fel cum, la sport, poți să iei o notă mică, dacă nu arunci mingea de oină nu știu câți metri. Pe profesor n-o să-l intereseze în niciun caz faptul că, elevul respectiv are alte aptitudini sportive, cum ar fi…să înoate 20 de bazine la un antrenament și alte prostii din astea. Dar, cum spuneam, dacă n-a aruncat mingea aia bine sau n-a sărit în lungime cât scrie la carte, copilul ia un 5 sau un 6, cu indulgență.

În condițiile astea, elevul, încolțit de părinți, în majoritatea cazurilor, intră în ceea ce se numește competițe. Adică, începe vânătoarea de note, în limbaj popular.

Așadar, puștoaica, a ratat premiul I. A ratat ocazia să primească coroniță și să fie aplaudată de colegi și de rudele transpirate ale acestora, adunați toți în careul din curtea școlii.

Vezi cum stă treaba, școala ne mai învață copiii câte ceva! De pildă, cum să intre în competiție cu ceilalți și cum să aștepte aplauze care să le confirme că sunt buni.

În situația de față, școala te învață că trebuie să fii validat. Să ți se recunoască meritele în public! Numai în contextul ăsta ai ambiție să mergi mai departe, fiind aplaudat de mulțime. Bravo, Gigele!

Dar, școala noastră te face om, ce-i drept! Te mai învață că, dacă nu dai din coate, nu ai nicio șansă.

Pentru că, indivizii care tot reformează sistemul educațional din România, n-au nicio legătură cu realitatea și habar nu au despre nevoile adevărate ale copiilor noștri. Iar sistemul ăsta e ca un fel de băltoacă adâncă, plină de broaște râioase, cu apă verde și mâloasă, în care copilul este aruncat. Odată ajuns acolo, copilul trebuie să înoate, să iasă cumva la suprafață. Dacă nu reușește singur, îl pescuiește taică-su și și-l aduce la mal!

Mulți dintre noi cred că, fără competiție, am putea deveni cu toții leneși și mediocri. Și, susțin că aceasta, competiția, este sănătoasă și distractivă. Din punctul meu de vedere, nu există competiție “sănătoasă”.

Într-o cultură competitivă, unui copil i se spune că nu este suficient să fie bun. El trebuie să triumfe în fața altora. Iar asta mie nu mi se pare sănătos. Pentru că, cu cât intră mai mult în competiție cu ceilalți, cu atât va avea nevoie să concureze mai mult, ca să se simtă bine.

Să câștige în fața celorlalți, nu e o condiție pentru avea caracter.

Nu toată lumea poate să câștige un concurs! În cazul în care un singur copil castigă, altul pierde. Și așa, concurența îi face pe copii să-i invidieze pe câștigători sau să-i evite pe învinși.

winner-1013979_1920

Azi am realizat și eu ceva: că nici eu n-am primit prea multe coronițe, le ratam la mustață. Prima dată am fost probabil frustrată din acest motiv dar, cu timpul, a început să nu-mi mai pese.

Tata nu avea vreo funcție importantă și nici bani de cafele pentru profesori nu-mi dădea. Așa că, nu mi-am transformat casa părinților în muzeul coronițelor uscate, ci i- am respectat. Nici ei nu m-au certat sau criticat că nu am luat premiul I,  ci m-au încurajat să fac ce-mi place. Și cred că au procedat bine.

Pentru că azi, ea și-a felicitat colegii și le-a mulțimit profesorilor. A remarcat că e o zi frumoasă și că și-ar dori să sărbătorim finalul școlii la o înghețată, undeva, la umbră, cu cartea aia care îi place mult și pe care abia aștepta să o termine. Și mi-a mai spus că ei îi place să îi ajute pe ceilalți și să vorbească în public, iar asta m-a bucurat. Mai mult decât m-ar fi bucurat dacă ar fi luat premiul I.

 

thumb-440352_1280Azi am văzut părinți negri de supărare că juniorii lor au avut media mai mică în comparație cu colegul de bancă. Și, copiii care, în loc să se bucure de ultima zi de școală, împreună cu colegii, au stat bosumflați și și-au mușcat buzele, de ciudă că altul a avut o medie mai bună. Iar alții, au plecat triști capul atunci când  li s-a reproșat că 9, 50 nu e suficient, că putea fi mai mult. Trebuia mai mult!

E greu să fii părinte, nu-i așa?  E greu, mai ales dacă nu știi ce vrei de la copilul tău. Sau dacă aștepți de la copil, ceva ce acesta nu poate să ofere.

Și mai dureros este atunci când, realizezi, într-o zi, că nici măcar nu ai încercat să-ți înveți copilul să fie fericit. Ei bine, asta cred că doare cel mai tare: când privești stiva de coronițe uscate de pe șifonier iar copilul nu te mai sună, nu reușește să-și întemeieze o familie sau nu reușește să-și păstreze un job.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here