Interviu cu Andreea Orîndaru, profa cool de la ASE ”Misiunea mea aici este de a crește oameni” #româncăfrumoasă

0

Au trecut 8 luni de când țin interviul acesta în sertar. L-am citit de atâtea ori, încât aș fi în stare să-ți spun fiecare cuvânt pe de rost ! Nu m-a împiedicat nimic și nimeni să-l public, să-l arăt celorlalți ci, pur și simplu, am vrut să mă ”satur”!

Mărturisesc că am vrut să mă încarc și să mă molipsesc de tot ce mi-a adus bun și valoros, interviul acesta! Sunt sigură că asta vei găsi și tu în răspunsurile omului pe care îl vei descoperi în rândurile care urmează!

De aceea, îți cer să- ți dai răgaz să-l citești!

Te-aș sfătui să-ți iei un ceai și să găsești cel mai confortabil loc! Tu ia-ți timp, iar eu promit că îți voi aduce aproape un om pe care, la un moment dat, îți vei dori să-l cunoști mai bine!

”Ce ai  cere, AICI și ACUM, dacă ai ști că răspunsul va fi întotdeauna DA?”

Aceasta este întrebarea preferată a Andreei. Mi-o și închipui cu ochii ei mari, cum caută răspunsurile! Cu zâmbetul ei sincer și fața luminoasă, cu atitudinea unei copile care n-are frică să se lupte cu balaurul cu șapte capete! Cu puterea unei femei care se cunoaște pe sine într-atât, încât orizontul ei nu pare să aibă margini!

Andreea Orândaru este eroina poveștii pe care urmează să o citești!

Este Asistent Universitar la Academia de Studii Economice și i se mai spune ”Omul pentru Oameni”.

De ce? Te invit să afli!

* * *

Q: Andreea, consider că ești un foarte bun vorbitor și spun acest lucru pentru că avut plăcerea să fac parte din publicul căruia te-ai adresat. Te apreciez pentru calitatea discursurilor tale, pentru claritate dar și pentru stăpânirea de sine, de care dai dovadă. Care este secretul tău?

Dragă Nicoleta, ești tare drăguță! Mulțumesc din inimă pentru aprecieri! Cred din toată inima în ideea că frumusețea este în ochii privitorului: recunoști aceste lucruri frumoase în ceea ce fac eu pentru că ele fac parte deja din realitatea ta, din cine ești tu. Acum să revenim la întrebarea ta.

Secretul meu, dacă e să-i spun așa, stă de fapt în foarte mult exercițiu și în perseverența mea de a nu mă da bătută după un discurs care nu a ieșit așa cum mi-am dorit eu (pentru că da, au fost multiple momente de acest fel).

M-a ajutat foarte mult că mi-am provocat mereu limitele și cu fiecare ocazie ce a apărut în drumul meu în care puteam să livrez un mesaj în fața unor oameni (fie ei 10, fie ei 200) am spus DA fără niciun fel de ezitare, chiar dacă la momentul în care spuneam acel DA nu-mi era foarte clar în ce mă bag.

Am spus DA de fiecare dată când am avut ocazia și abia după aceea începeam pregătirea pentru momentul în care aveam să fiu în fața oamenilor. Se spune că dacă aștepți să devii perfect înainte de a intra în acțiune, este posibil să ratezi destul de multe șanse în care ai fi avut ocazia să ajungi mai repede la perfecțiunea aceea mult visată.

Uitându-mă în trecutul meu, cred din inimă că m-a ajutat foarte mult pasiunea mea pentru matematică și pentru lucruri logice astfel încât, în tot ceea ce fac, fac tot posibilul să dau o cursivitate logică a ideilor pentru a putea fi urmărite cu ușurință de oricine, oricum, oricând.

Mai mult de atât, am făcut tot posibilul pentru a învăța de la cei mai buni, am urmărit mai mulți speakeri extraordinari de la care am furat câteva idei, atitudini și comportamente (de exemplu, Marie Forleo este una din favoritele mele pentru tot ceea ce face și, în special, modul cu totul special în care transmite atât de puternic mesajul său). 🙂

Partea importantă din formarea mea ca speaker a fost cursul urmat în cadrul Speakers Club a lui Paul Ardeleanu, acel om extraordinar care m-a ajutat să întâlnesc oameni absolut fabuloși ca tine, Nicoleta dragă.

Apropo de stăpânirea de sine, cred că ea apare din exercițiu, exercițiu și iar exercițiu căci nimic cu adevărat durabil și real se poate învăța în lipsa unei experiențe pe bune, directe, a noastră, trăită și simțită pe propria piele.

Q: Andreea, ești pasionată de dezvoltare personală, ești om de marketing și un foarte bun speaker. Cum se îmbină aceste domenii?  

Undeva prin clasa a 11-a ai mei părinți m-au întrebat ce-mi doresc să fac la facultate, iar eu atunci le-am răspuns că-mi doresc să fac psihologie, deși nu aveam nicio idee despre ce înseamnă psihologia în adevăratul sens al cuvântului.

La acel moment, părinții mei, ca orice părinți responsabili și raționali, mi-au recomandat să mă mai gândesc, să mă orientez către o meserie din care aș putea câștiga un trai decent. Căutările mele m-au dus în zona ASE-ului unde am descoperit Facultatea de Marketing unde am văzut că se studiază și un pic de psihologie.

Atunci și acolo am decis că vreau să fac marketing, ca locul unde aș putea îmbina pasiunea mea pentru matematică și științele exacte cu un dram de psihologie. Și nu m-am înșelat 🙂 .

În timpul facultății, am descoperit că iubesc acest domeniu și activând aici în zona marketingului am descoperit ceva ce nu știu dacă aș fi descoperit altfel: sunt creativă (deși toată viața am spus despre mine exact contrariul). Pasiunea mea pentru psihologie nu a dispărut, ci am continuat să merg pe urmele ei: mai întâi prin cărțile pe care le-am citit, apoi prin evenimentele diverse la care am fost și iată că acum fac asta și din postura de trainer / speaker.

Deși par domenii diferite, pentru mine se îmbină într-un mix atât de frumos, de dinamic, de antrenant, încât nu m-aș gândi cum ar fi viața mea fără magia descoperirilor propriului suflet, entuziasmul creativității în design grafic sau copywriting sau bucuria provocărilor de a vorbi în fața oamenilor.

Q: Teama de a vorbi în public este una dintre cele mai mari surse de stres, pentru majoritatea oamenilor. Pentru cititorii blogului, care se confruntă cu această teamă, ce sfat le-ai da?

Unul din cel mai bun sfat pe care eu l-am primit a fost următorul: emoțiile de a vorbi în fața oamenilor sunt cele care îți garantează că pui preț pe mesajul transmis oamenilor, că poți fi un om ce transmite nu doar informații, ci și emoții și energie. Cred din tot sufletul că oamenii vor să vadă în fața lor oameni cu emoții, cu trăiri intense, cu sufletul la vedere și nu roboței lipsiți de emoții.

Modalitatea prin care eu una am reușit să-mi aduc teama și emoțiile în parametri funcționabili a fost exercițiul intens (experiența peste experiență este cel mai bun învățător), alături de exerciții de respirație profundă și de încălzire a musculaturii din zona gurii (Cătălin Popa are un CD cu astfel de exerciții pe care îl ascult în mașină de fiecare dată când mă îndrept către o scenă) înainte de intra pe o scenă.

Mai mult de atât, plec întotdeauna la drum cu focusul principal pe oamenii din fața mea. Ce vor ei să afle? Ce vor ei să simtă? Cum le pot face viața mai bună după întâlnirea cu mine? Un mentor de-al meu îmi spunea că suferința dispare când încetăm să ne concentrăm pe noi, pe trăirile noastre, pe gândurile noastre, pe grijile noastre legate de cum arătăm noi în fața oamenilor și ne direcționăm toată atenția către cei din jur.

Q: Cum faci față emoțiilor, atunci când te adresezi unui public numeros?  Ce te ajută să le depășești?

Oops, se pare că am anticipat această întrebare. Întrebarea ta îmi amintește de o întâmplare recentă: mă credeam destul de experimentată în vorbitul în public, până aveam să dau de cea mai mare provocare de-a mea de până acum – niște foști studenți m-au invitat să le adresez câteva cuvinte la festivitatea lor de absolvire. În stilul meu caracteristic, am spus da fără nicio ezitare. Ce a însemnat acel DA?

O sală cu aproximativ 400 de absolvenți, profesori, părinți și alți prieteni cu ochii ațintiți pe mine pentru câteva minute. Înainte de a începe, am făcut câteva exerciții de respirație profundă prin care mi-am mai liniștit bătăile inimii și apoi mi-am repetat în mai multe rânduri care este rolul meu acolo: să-i las pe ei, viitoarea generație, cu speranța sădită în suflet, credința în ei curgându-le prin vene și bucuria pulsând în inimă.

 Rezultatul? Cu niște emoții care mă făceau să-mi tremure microfonul în mână am livrat mesajul pentru care venisem acolo. Când e să ai de-a face cu emoții de genul ăsta, te invit din inimă să respiri profund de mai multe ori în timp ce gândurile ți le direcționezi către exact acea respirație. Și adu-ți aminte că e despre ei, oamenii din fața ta, că ai un mesaj de transmis ce e posibil să schimbe traiectoria vieții măcar a unui om din audiența ta.

Q: Pe lângă workshop-urile de dezvoltare personală pe care le susții, ești asistent universitar  la Academia de Studii Economice. Cum ai luat decizia să rămâi în mediul universitar? Ce anume te motivează în acest domeniu?

În timpul studenției am fost destul de apropiată de viața universității, fiind student reprezentant încă din anul 1, așa că am ajuns să înțeleg destul de bine cum funcționează lucrurile acolo așa că un masterat și apoi un doctorat aici a părut ceva firesc, natural, care nu era negociabil 🙂 .

În primul an de doctorat, una din sarcinile mele era să predau disciplina bazele Marketingului pentru câteva grupe. După primele seminare din postura de cadru didactic, deși super provocatoare cu emoții masive, am știut că asta vreau să fac tot restul vieții. Iubesc din tot sufletul interacțiunea cu studenții, iubesc să-i ajut, iubesc să învăț de la ei, iubesc să-i văd crescând, să-i văd descoperindu-se.

Studenții mei sunt cei care mă motivează, setea lor de cunoaștere, de interacțiune autentică, de descoperire a adevărurilor profunde. Cred din inimă că am privilegiu de a pune o mică bucățică la fundația oamenilor maturi de mâine. Iar asta mă responsabilizează și motivează din plin.

Mai mult de atât, cred că societatea se schimbă începând cu sistemul educațional și pentru că îmi doresc să-mi cresc copii într-o societate trezită spiritual și perfect conștientă, am ales să-mi suflec mânecile și să contribui și eu la exact acest lucru.

Q: Eu am terminat facultatea în 2004. Am senzația că a trecut o veșnicie de atunci și cred că s-au schimbat foarte multe lucruri. Cum sunt studenții, azi?

Că îți vine să crezi sau nu, primesc întrebarea asta frecvent de la oamenii din afara sistemului educațional :).

Răspunsul meu este mereu același: studenții sunt exact așa cum eu aleg să-i văd.

Studenții mei sunt însetați de cunoaștere, de descoperire, aleg cu bucurie să vină la unele activități din cadrul facultății, sunt entuziasmați pentru visul lor măreț de a-și construi un business sau o carieră.

Sunt diferiți față de mine? Absolut! Învață ei diferit? Cu siguranță! Acest „diferit” ce descrie modul în care ei abordează învățarea se reflectă în alegerea mult mai clară a ceea ce ei vor să învețe și ce nu, dar și în ceea ce îi motivează să învețe. Oricum ar fi, „diferit” nu-l privesc ca „mai rău”, ci reprezintă pur și simplu o nouă provocare la care avem de răspuns noi, în calitate de profesori, o provocare ce sunt convinsă că ne va duce și pe noi un pas mai departe pe scara propriei evoluții.

Q: Crezi că tinerii de azi aleg în mod conștient să urmeze o facultate anume sau sunt influențați de diverși factori (anturaj, familie, prestigiul facultății, siguranța unui job după absolvire, salariile dintr-un anumit domeniu)?

Din interacțiunile cu studenții mei, pot spune că majoritatea nu au făcut o alegere conștientă, ci mai degrabă influențată și uneori chiar forțată. Sunt foarte puțini tineri de 19 ani care au o claritate deplină cu privire la ce vor ei să facă în viața profesională, întrucât sunt destul de puțini care au ajuns să se cunoască pe ei înșiși în adevăratul sens al cuvântului. Iar fără această cunoaștere de sine, majoritatea aleg o facultate pe care au urmat-o părinții sau la care se îndreaptă prietenii și colegii lor sau care pur și simplu sună bine ca denumire.

Asta este de fapt una din provocările de marketing a majorității universităților: cum poți să le oferi informații cât mai complete și clare viitorilor studenți despre care va fi experiența lor concretă în universitate astfel încât ei să facă o alegere cât mai conștientă?

Provocarea aceasta apare mai ales pentru că niciun soi de cuvinte, informații, povestiri nu pot garanta o anumită experiență a studentului în facultate, adică un student nu prea are cum să-și dea seama dacă va fi plăcută o experiență universitară până când nu trece prin ea.

Iar asta se întâmplă pentru că fiecare experiență este subiectivă și dacă pe părinții noștri i-au ajutat să fie absolvenții unei anumite facultăți, nu e neapărat obligatoriu ca la fel să se întâmple și cu noi.

Tocmai din acest motiv, cred din inimă că e tare păcat că studenții se lasă influențați de factori externi în alegerea facultății și, mai mult de atât, după ce își dau seama că o anumită facultate sau carieră nu este pentru ei, nu-și fac curajul de a se îndrepta către pasiunea lor reală și aleg să meargă pe o cale a inerției, a confortabilului dureros, dar cunoscut, decât să aleagă un disconfort temporar pentru câștigul sufletului lor pe termen lung.

Q: Ce sfaturi legate de dezvoltarea profesională, dar și personală, ai da unei tinere studente, la început de drum?

Ce întrebare frumoasă! La final de colaborare cu studenții mei dedic un seminar pentru a le povesti despre 10 principii de viață pe care mi-aș fi dorit să le știu când eram de vârsta lor, dacă vor bineînțeles.

Aceste principii cred că se potrivesc ca o mănușă pentru această întrebare. Iată despre ce este vorba:

  1. Păstrează-ți mereu curiozitatea de copil, dorința de a descoperi lucruri noi, interesul pentru a învăța. Învățarea nu se termină la terminarea facultății, ci abia de atunci începe să devină plăcută în adevăratul sens al cuvântului, căci tu ești singura ce alege ce, când și cât să învețe după acel moment. Esențial este să nu încetezi să înveți;
  2. Spune DA oricărei oportunități ce apare în viața ta. Spune DA chiar dacă nu știi cum să abordezi acel nou proiect, chiar dacă crezi că e mai mult decât poți tu acum, chiar dacă nu te simți pregătită, chiar dacă este diferit de ceea ce ai făcut până acum. Ai doar 2 rezultate posibile: 1) să descoperi ceva la care ești bună, ceva ce îți place să faci care să-ți devină misiune, job, carieră sau business pe viitor sau 2) să descoperi că nu ești bună la ceva, să înveți ceva nou despre tine, să știi către ce joburi să nu te îndrepți pe viitor. Oricum ar fi, la finalul fiecărei experiențe vei fi un pic mai mult decât înaintea ei;
  3. Nu înceta nicicând să îți cauți misiunea în viață. Cred din inimă că fiecare om are o misiune aici pe pământ, iar în căutarea ei merită să alergăm întreaga viață. Caută acel lucru la care ești bună, acel lucru pe care îl poți face fără să simți foame, oboseală, sete, acel lucru pentru care te trezești cu entuziasm dimineața. Calea către misiunea ta este prin a spune DA tuturor oportunităților și prin curajul de a-ți asuma curajul (da, ai nevoie de curaj ca să ai curaj J) de a face lucruri îndrăznețe (care uneori este posibil să vină la pachet cu eșecul);
  4. Nu există eșec, există doar feedback. Deși am fost învățați să evităm greșelile, să facem tot posibilul să fim perfecți, nimeni nu ne-a învățat ce bun învățător este eșecul. Cu cât eșuăm mai mult, cu atât avem mai multe informații despre noi, despre ce putem să facem și ce nu. Mai mult de atât, eșec după eșec este ocazie de învățare după ocazie de învățare și nu este un capăt de lume. Dă-ți voie să eșuezi cât mai des! A eșua presupune că ai avut curajul să faci ceva îndrăzneț. Îndrăznește!
  5. Când promiți ceva, du la îndeplinire acea promisiune. Promisiunile pe care le facem celorlalți și, mai ales, cele pe care ni le facem noi nouă și nu le ducem la îndeplinire ne lasă cu o putere știrbită, cu o încredere în propriile forțe mai mică. Tu ai avea încredere în cineva care nu-și ține cuvântul în 8 din 10 situații, de exemplu? Cel mai probabil că nu. Gândește-te puțin câte din lucrurile pe care ți le-ai promis tu ție ai dus la îndeplinire și s-ar putea să descoperi unde se ascunde de fapt încrederea în tine. Iar dacă sunt situații în care nu mai poți duce la îndeplinire o promisiune, schimbă promisiunea și respectă acea nouă promisiune;
  6. Spune exact ce este în mintea ta astfel încât gândurile tale să nu devină conversații interioare. Te invit să nu-ți fie teamă să exprimi pe bune și cu blândețe gândurile tale. Dă-le voie oamenilor din jur să crească, să te cunoască, spunând exact ceea ce gândești (atenție, însă: acest lucru nu-ți dă dreptul să fii răutăcioasă cu cei din jur sau nepăsătoare față de impactul cuvintelor tale asupra lor). Mai mult de atât, dă voie minții tale să se elibereze de „programele ce rulează în background” rumegând la lucrurile pe care ai fi vrut să le spui, dar din diverse motive ai ales să le păstrezi doar în mintea ta;
  7. Dăruiește înainte de a cere– în orice fel de interacțiune, fii tu prima care dăruiește un zâmbet, o vorbă bună, energie, timp sau orice altceva crezi tu potrivit și abia apoi gândește-te să ceri ceva de la persoana de lângă. Ai șanse mari să primești ceea ce ceri astfel, ba chiar este posibil să primești mai mult decât ceri atât timp cât cei din jur au simțit generozitatea sufletului tău;
  8. Nimic din ceea ce observi în jur nu este obiectiv, totul este trecut prin filtrul propriei percepții. Simțurile noastre sunt bombardate de nenumărate informații din mediu în fiecare moment, iar, pentru a gestiona cât mai eficient aceste informații, creierul nostru dezvoltă filtre în baza experienței trecutului prin care doar anumite informații din mediu ajung în conștientul nostru, restul fiind ignorate. Partea frumoasă este că tu îți creezi propriile filtre prin care percepi lumea și atunci, te întreb: Prin ce ochelari alegi să privești lumea?
  9. Fii om. Dă-ți voie să simți, să te exprimi liber, să ierți, să iubești, să arăți empatie celor din jur. Oamenii caută tot mai mult interacțiuni de la suflet la suflet, deschise, sincere. Se spune că a ne arăta vulnerabili reprezintă o ocazie ca ceilalți să profite de noi. Și dacă va fi să fie așa, dă-ți voie să fii vulnerabilă, căci cei mai puternici oameni își poartă vulnerabilitatea le vedere. Nu are rost ca teama de a fi rănită să te motiveze să-ți construiești ziduri între tine și lume, căci în definitiv astfel de ziduri te vor proteja de cele rele, dar vor ține și cele bune departe de tine;
  10. Ești creatoarea propriului destin– indiferent ce ai crede acum, cât de încorsetată te-ai simți în tiparele familiei, școlii, societății, tu ești cea care și-a creat și își va crea viața. Creația propriei vieți vine cu responsabilitatea de 100% (când vei înceta să arăți cu degetul în jur pentru cine ești tu și îți vei asuma 100% alegerea a cine ești tu cu adevărat?), dar și cu libertatea infinită de a fi ceea ce vrei tu. Totul depinde de ce anume alegi tu. Așadar, ce alegi tu să fii azi?

Q: Se spune că fiecare om are o misiune. Care este misiunea ta, Andreea?

Cred din toată inima că misiunea mea aici este să cresc oameni, să aduc alinare în sufletele din jurul meu, să ofer ascultarea mea acelora care au mai multă nevoie de asta.

Q: Din experiența ta în lucrul cu oamenii, cum putem afla care este misiunea noastră personală? Este important să o cunoaștem, să o urmăm?

 Cred că este esențial să ne cunoaștem misiunea, să nu îngroșăm rândurile celor care fac lucrurile din inerție, celor cu vise frânte ce-și duc traiul de pe o zi pe alta, celor care se trezesc dimineața cu gândul apăsător „Iar trebuie să mă duc la scârbici”.

Pentru asta avem nevoie să inspirăm oamenii să fac lucrurile cu și pentru suflet, să-și găsească acel lucru ce le umple inima de bucurie, în jurul căruia să-și construiască o viață ca o vacanță continuă.

Q: Aș dori să vorbim puțin despre haine, despre felul în care ne îmbrăcăm. Este vestimentația importantă, face aceasta parte din mesajul pe care îl transmitem noi către lume? În ce măsură? Atunci când urmează să susții un discurs, abordezi un anumit stil vestimentar? De ce?

O perioadă destul de lungă puneam preț pe haine, pe imagine, încercând să mă impun într-un anumit fel prin stilul vestimentar, în special în activitățile din universitate. Credeam că ambalajul contează într-o proporție covârșitoare în relația profesor-student și alegeam un stil mai scorțos, de puține ori comod pentru mine.

În ultima perioadă, nu am mai simțit să creez această barieră între mine și ei, studenții mei, ba chiar încerc să merg în direcția opusă în care mă apropii de ei inclusiv prin stilul meu vestimentar.

Cred din inimă că o ținută este ideală dacă îmi oferă mie comoditate, încredere în mine, dacă mă face să mă simt bine. Întotdeauna am fost adepta simplității, eleganței discrete, valori pe care îmi place să le transmit și prin felul în care îmi aleg ținutele. Sunt suficient de flexibilă în stilul vestimentar, tocmai de aceea mă adaptez în funcție de tipul de audiență în fața căruia urmează să mă prezint.

Criteriul pe baza căruia îmi fac alegerea vestimentației se bazează pe ideea că stilul vestimentar trebuie să-mi susțină mesajul pe care îl am de transmis și, în același timp, să nu distragă atenția celor din fața mea de la esența mesajului.

Q: Vorbește-mi despre proiectele tale. Care este proiectul tău de suflet și de ce?

În perioada asta mă preocupă 2 proiecte majore: lucrez la prima mea carte în care îmi doresc să pun sufletul și inspirație pentru aceia care o caută mai mult. Simt din toată inima că astfel pot aduce alinare, claritate și bucurie în sufletele care au mai multă nevoie și mai simt că astfel îmi pot pune la treabă darul meu de a scrie cu și despre suflet.

Energia și hrana pentru sufletul meu le iau din al doilea proiect de suflet căruia am dedicat multă energie în ultima perioadă: dansul, o veche pasiune de-a mea. Mi-ar plăcea din inimă (și lucrez la asta) să transform această pasiune într-un proiect în care să aduc zâmbete pe chipurile oamenilor, bucurie în inimă și liniște în suflet. Iubesc tare mult lumea dansului și mi-ar plăcea ca pe viitor să ajut și alți oameni să descopere magia acestui domeniu fascinant.

Mi-ar plăcea să ajung în punctul în care voi îmbina cele 2 pasiuni de-ale mele: dansul și creșterea oamenilor într-o preocupare unitară ca profesor de dans :). Iată că am verbalizat pentru prima dată un vis ce stă ascuns în inima mea de taaare mult timp.

Mulțumesc pentru această întrebare, Nicoleta dragă!

Q: Te rog să-mi recomanzi trei cărți pe care le consideri esențiale în dezvoltarea noastră, ca oameni.

Cele 3 cărți ce mi-au schimbat mie una viața sunt următoarele: „Conversații cu Dumnezeu” (cele 3 volume de bază, alături de al 4- lea lansat de curând) de Neale Donald Walsch, „Micul infinit” de Dominique Loreau, „The Magician’s Way”, de William Whitecloud.

Dacă ar fi să mai adaug un bonus, ar fi și „De ce m-am întors în România” de Sandra Pralong.

Q: Lucrezi cu oamenii, pentru oameni. Chiar ți se spune ”Omul pentru oameni”. Care este secretul unei colaborări de succes? Pentru cei care au proiecte în care colaborează cu alte persoane, ce sfaturi le poți da? De ce anume ar trebui să ținem cont atunci când  facem ”echipă”?

O colaborare de succes cred că se construiește pe comunicare deschisă în primul rând, pe empatie, pe iubire de oameni, pe acțiuni în acord total cu promisiunile lansate.

Mereu am crezut că o promisiune de dimensiuni mai reduse completată de o acțiune ce depășește promisiunea inițială este varianta ideală pentru a ne păstra partenerii, clienții, toate relațiile în final.

Comunicarea autentică, blândă, dar fermă, poate face minuni în orice fel de colaborare. Și cred că și mai important de atât o compatibilitate în gândire, în obiective, în principii de viață este esențială atunci când ne alegem oamenii cu care să construim echipe.

Q: Îmi poți dezvălui câteva dintre obiectivele tale de viitor?

Pe viitor, creez cât mai multe circumstanțe în care să mă pun în fața oamenilor, să aduc valoare în viețile lor fie ei studenți, fie ei oameni ce aleg să participe la evenimente de creștere umană (precum cele pe care le organizez împreună cu partenerii mei din cadrul companiei Createrra, o companie pe care am fondat-o alături de câțiva oameni minunați din Brașov dornici să creeze mediul prin care împreună să trezim conștiința adormită a frumoșilor români).

Lansarea cărții mele și urmarea pasiunii mele pentru dans sunt principalele obiective ale acestui an, alături de obiective legate de antrenarea propriei minți pentru a depăși tiparele de acțiune ale inerției prin diverse provocări pe care mi le dau eu mie.

***

Acum, ați cunoscut-o și voi pe Andreea! Pe mine mă inspiră răspunsurile ei și chiar mă determină să-mi deschid agenda și să-mi scriu acolo visurile alea la care n-am îndrăznit să visez, ideile pe care le-am îngropat de teama eșecului sau a lipsei de încredere!

Mi-aș dori ca fiecare cititoare a acestui interviu să găsească o sursă de motivație în Andreea! Și ce-ar fi să privim primăvara asta ca pe un nou început?

Să ne alegem cu mai mare grijă oamenii de care ne lăsăm influențați, iar atunci când îi găsim, ce-ar fi să-i primim cu inimile deschise?

Mulțumesc Andreea pentru lecția de viață! Mulțumesc că ești un model, un mentor, un ghid pentru tinerii cu care lucrezi!

Articolul precedentGenerație Z, trăiește clipa!
MAMAPETOC.RO este spațiul meu de exprimare, un blog care ori îți place, ori nu-ți place :) Dacă decizi că-ți place, vei găsi aici o mulțime de subiecte, de la cum îmi cresc copilul și până la hainele pe care le port. Profund, nu-i așa? Poti afla mai multe despre mine aici.
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here