De educaţie financiară nu-mi amintesc să fi auzit vreodată în copilărie. Nici când am devenit la rândul meu părinte, educaţia financiară nu s-a enumerat printre priorităţile noastre, ca familie. Iar eu m-am concentrat mai mult pe creşterea fiicei mele, pe transmiterea şi înţelegerea unor valori şi principii morale sănătătoase.
Ca toţi copiii din generaţia mea, generaţia anilor ‘80, ştiau că părinţii merg la serviciu şi primesc un salariu. Că salariul lor era mic şi banii nu erau suficienţi, deduceam din lipsurile pe care le aveam deseori, dar de care nu ne prea plângeam. Hainele de la cei doi fraţi mai mari ajungeau să fie purtate şi de fraţii mai mici. Adică de mine şi de Alex, mezinul familiei.
Când unul dintre noi primea blugi noi, ceilalţi aşteptau să le vină rândul… luna viitoare. Sau peste două, trei luni, în funcţie de priorităţile pe care le stabileau părinţii.
Îmi amintesc că, la un moment dat, am găsit într-un sertar un carnețel kaki, pe care scria CEC. Ce era şi la ce folosea părea să fie un secret!
La școală primeam rar de la tata bani de buzunar, pentru mâncare. Îmi cumpăram câte un covrig, o gogoaşă sau 2 eugenii. În rest, în pauza de masă, mâncam o bucată de marmeladă prinsă între două felii groase de franzelă.
Când era data la care se dădea alocația, mama gestiona banii. Ea ne cumpăra ce considera că avem nevoie pentru şcoală, şi nu numai. Iar în perioadele mai grele, alocaţiile noastre reprezentau un venit important pentru întreaga familie.
Abia în facultate am început să dispun singură de banii pe care mi-i trimiteau ai mei. După vârsta de 19 ani am început să mă drămuiesc după cum consideram de cuviință. O făceam instinctiv, sau aşa cum văzusem eu la mama că se lungea lună de lună cu banii.
Aud tot mai des despre educaţia financiară a copiilor şi pot să spun că acest lucru mă bucură! Privind în urmă, realizez că noi am folosit banii numai pentru a ne asigura un trai decent. Nici vorbă de investiţii sau de planuri de viitor, lucru esenţial în ziua de azi.
Recent, am fost din nou la școală. Am participat la cursurile organizate de Parenting PR pentru părinţii bloggeri din comunitatea Digital Parents Talks, din care fac și eu parte încă din ianuarie. Pentru mine, Parenting PR înseamnă Ana şi Lavinia. Ana Nicolescu, mămica urbană, pe care o citeam încă dinante de a visa măcar să-mi fac blog, și Lavinia Pavel, expert în comunicarea online.
Aceste workshopuri puse la cale de fetele de la Parenting PR mi-au adus acel know- how de care aveam nevoie să-mi cresc blogul. Pot să spun că aici am făcut primii pași în blogging, în comunitatea asta frumoasă, Digital Parents Talks, alături de profesioniști adevărați, dar mai ales, alături de oameni buni!
Așadar, la Digital Parents Talks ajuns la ediția a IX-a, am primit o porţie generoasă de educaţie financiară pentru copii şi pentru adulţi.
Invitații acestei ediții au fost:
- Ligia Goloșoiu, doctor în economie, fost consilier BNR, coordonator al programelor de educație financiară în școli și grădinițe;
- Crina Mandu, director regional Idea Bank;
- Luiza Cherpec, expert contabil;
- Tania Ciotei, Head of IMM Department
Ce am aflat de la experţii invitaţi să ne vorbească despre educaţie financiară?
În primul rând, știm cu toții că nu există o reţetă exactă pe care noi părinţii o putem aplica şi să avem garanţia că cei mici devin peste noapte mari bancheri. Cert este că educaţia financiară trebuie să înceapă de timpuriu, chiar de la vârsta de 2 ani, iar metodele prin care este pusă în practică, diferă de la un copil la altul.
Important este să facem paşi mici, să avem obiceiuri sănătoase prin care să gestionăm veniturile familiei. În acest mod, le vom transmite şi copilaşilor aceste valori.
Un lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit la doamna Ligia Goloșoiu a fost îndemnul lansat către toți părinții:
”Nu trebuie să uităm că banii nu substituie prezenta părinţilor. Niciodată nu trebuie să compensăm dragostea cu bani!”
Trebuie să fim conştienţi că educaţia financiară a copiilor este o necesitate. Astfel, micuţii noştri vor şti să facă economii, să fie responsabili şi chibzuiţi.
Spre exemplu, atunci când copilul îşi doreşte o pereche de role, ideal ar fi să nu se ajungă la situaţia în care bate din picoare pentru a primi rolele. El trebuie să ştie că banii nu vin din cer, ci că părinţii lui muncesc zilnic pentru acei bani.
Banii nu cresc în copaci, banii nu ies din lampa lui Alladin şi nici dintr-un sac fără fund. Numai pentru munca depusă eşti răsplătit cu bani!
În cazul în care rolele vor fi cumpărate din economiile micuţului, este de dorit ca acesta să fie îndrumat de părinți să nu cumpere din primul loc în care găseşte role. Va trebui să înveţe să aibă răbdare, să compare preţurile şi să cumpere rolele cu preţul cel mai bun, cu cele mai bune condiţii de garanţie şi de livrare.
Aşa va învăţa ca pe viitor, să cumpere un lucru, numai după ce a analizat foarte bine oferta de pe piaţă. Acest obicei este valabil şi în cazul călătoriilor, în cazul achiziționării unui apartament, a cărţilor sau a unei tablete. Este un obicei sănătos în orice situaţie ce implică partea financiară.
Hai la joacă!
O modalitate foarte simplă prin care părinţii pot începe educaţia financiară a copiilor este prin joc. Părinţii pot inventa joculețe în care copilul poate fi cumpărător sau vânzător. Joaca de-a magazinul poate fi foarte distractivă cât şi educativă pentru cei mici. Puteţi confecţiona bancnote cu care copilul îşi va plăti produsele. Astfel va învăţa să calculeze restul și să verifice dacă restul primit este cel corect.
Ieftin sau scump?
Un lucru foarte important de care trebuie să ținem cont atunci când ne hotărâm să facem copiilor educație fianciară, este legat de diferenţele dintre un produs ieftin și un produs scump.
Le putem vorbi copiilor despre volumul de muncă depus pentru realizarea unui produs/ obiect, despre calitatea materialului, despre mărime, fineţe sau orice detalii care fac diferenţa. Și astfel, micuțul poate să înțeleagă de ce un produs este mai scump decât altul.
Trebuie să mărturisesc că, în timpul workshopului m-am felicitat pentru maniera în care am abordat subiectul bani cu Diana.
De micuță, Diana face economii, fără să o împing eu de la spate. Nu-i place să-şi cheltuiască banii pe lucruri inutile. Este un copil care a înțeles că banii se câștigă prin muncă.
Economiile sunt necesare pentru a putea munci mai puțin, nu pentru a cheltui mai mult!
Cum facem noi educație finaciară acasă?
În primul rând, Diana a înțeles că nu are nevoie de mulți bani la școală. Zilnic își ia pachetul cu mâncare de acasă și primește din când în când câte 5 lei, pentru 2 sticluțe cu apă. În zilele în care are ghiozdanul mai ușor, își ia chiar și apă de acasă. În cazul în care îmi cere bani, îmi spune de fiecare dată pentru ce anume are nevoie. Iar seara nu uită să-mi dea restul.
Gestul acesta, să înapoieze restul, mi se pare unul dintre cele mai responsabile lucruri pe care le poate face un copil! De multe ori o rog să-mi lase restul pe dulăpiorul din hol. Respectăm reguli stabilite de comun acord.
Un alt lucru corect, din punctul meu de vedere, este faptul că am învățat-o pe fiica mea să nu se întindă mai mult decât i-e plapuma.
A înțeles că valoarea ei nu stă într-un smartphone sau într-o tabletă. A înțeles că nu logo-ul de pe o haină te face să arăți bine și îngrijit.
Să știi că, după cursul de educație financiară organizat de Parenting PR, am făcut o ședință de familie :)). Ne-am adunat toți trei la sufragerie și am făcut împreună o listă cu toate cheltuilelile lunare.
Am trecut pe listă ratele, combustibilul la mașină, întreținerea, internetul și curentul electric. Am enumerat tot! Inclusiv cheltuielile pe care le facem în timpul liber. Le-am numit… distracție :). În dreptul fiecărui lucru am scris apoi suma cheltuită. Diana a vrut să calculeze totalul.
Sunt de părere că acesta este un exercițiu util, care îi ajută pe copiii să înțeleagă că banii ar trebui folosiți înțelept, nu numai pe jucării și luciu de buze!
Chiar dacă facem din când în când alături de Diana astfel de liste cu cheltuieli, întotdeauna am încercat (și zic eu că am și reușit) să nu o împovărăm cu griji legate de plata ratelor sau a altor datorii.
Consider că este datoria noastră, a părinților, să le dăm copiilor siguranță și să nu-i încărcăm cu texte de genul ”e greu să crești un copil, cheltuielile sunt foarte mari” sau ” eu nu mi-am cumpărat ghete, ca să-ți pot cumpăra ție!”.
Afirmațiile acestea, despre autosacrificiul părinților, sădesc în cei mici ideea că a avea un copil este un lucru extrem de greu, pentru care trebuie să te sacrifici și să te neglijezi. Așa că, atenție la ce le spunem copiilor! Sau poate că ar trebui să spun… atenție la copilul din noi!
Până una- alta, eu de-abia aștept ediția viitoare a Digital Parents Talks! Sunt tare curioasă… oare ce surprize ne mai pregătesc Ana și Lavinia?!
Și știi ceva? Sunt tare mândră că fac parte din familia #digitalparentstalks. Este foarte plăcut sentimentul că aparțin unei comunități atât de puternice, sub umbrela frumos colorată a fetelor de la ParentingPR!
Text: Nicoleta Ababei
