Despre adolescenți, anxietate și echilibru emoțional în criza coronavirus. Ce le spunem adolescenților – interviu cu psihologul Adriana Mitu

0

Înainte de pandemie, de coronavirus, de starea de urgență, viața noastră era una normală. Cât de normală poate fi viața unei familii cu un copil, o adolescentă într-a noua… Până nu demult, pe lista noastră de priorități se aflau tezele la română și la engleză, gașca de la liceu, ”da eu cu ce mă îmbrac la bal?” și bilelete la vreun concert. Spun bine ”prioritățile noastre” pentru că Diana, proaspătă elevă de liceu, personajul principal al acestei scurte introduceri, are o abilitate fantastică în a transforma prioritățile ei, în prioritățile noastre, ale părinților. Dar aceasta este o altă poveste, pe care am să v-o spun cu altă ocazie.

Cei care aveți copii la liceu, știți prea bine cum este ultimul an de gimnaziu. Meditații, emoții, proiecte, teme, frustrări, iar meditații… și, peste toate astea, un timp liber consumat cu grijă, ca o pătrățică de ciocolată pe care am vrea să o savurăm cât mai mult, fără să se topească, să ne îngrașe și nici să ne murdărească pe degete.

Anul trecut, înainte de testarea natională, i-am tot cerut Dianei să aibă răbdare. Să aibă răbdare și să pună pe planul doi distracția și întâlnirile cu prietenii. “Ai să vezi că la liceu lucrurile se vor schimba! Vei avea colegi noi și mai mult timp liber, timp pentru socializare! Va fi recompensa pentru munca ta din ultimii ani de gimnaziu!” așa i-am tot spus. Și vă rog să mă credeți pe cuvânt când spun că toți adolescenții, mai ales în anii de liceu, visează să socializeze! Să se distreze, să își petreacă timpul împreună cu prietenii.

12 martie 2020 școlile se închid. Crește numărul bolnavilor infectați cu coronavirus. Toate recomandările au în comun igiena mâinilor, evitarea aglomerației, autoizolarea.

12 martie 2020. Copiii încep să stea în casă. Sau, cel puțin, asta ne dorim cu toții, să ne ținem copiii în casă, să îi știm protejați. Dar cum gestionăm situația aceasta străină fiecăruia dintre noi și, mai ales, cum le putem cere copiilor noștri să o înțeleagă, să o accepte cu răbdare, atâtat timp cât noi înșine avem o mulțime de întrebări fără răspuns?

Iar atunci când ne confruntăm cu situații dificile, este bine să ne consultăm cu un specialist. Așa că am rugat-o pe Adriana Mitu, psiholog/terapeut, să îmi răspundă la câteva întrebări care mă frământă, cred eu, nu numai pe mine, ci și pe fiecare părinte de adolescent.

Adriana, ce le spunem adolescenților noștri în aceste zile în care ne confruntăm cu o situație pe care nu am mai experimentat-o nici noi, adulții? 

Este o perioadă dificilă pentru noi toţi, plină de incertitudini şi, poate cel mai neplăcut aspect în tot acest tablou, este că nu ştim cât va dura situaţia actuală.

Dacă, în ceea ce îi priveşte pe copiii mai mici, părintele poate să-i ajute să-şi regleze starea de teamă transmiţând un mesaj calm şi echilibrat, în cazul adolescenţilor starea lor interioară nu depinde doar de părinţi. Adolescenţii au acces mult mai mult la canalele media, la platformele de socializare, discută cu colegii pe grupurile de whatsapp şi pentru ei este mai uşor să fie influenţaţi de ştirile care au o încărcătură emoţională puternic negativă.

Desigur că ajută ca părintele să discute cu ei, să îi asigure că situaţia este sub control, însă acest aspect are un impact mai redus, decât în cazul copiilor mici.

Ceea ce noi, adulţii, avem, şi adolescenţii nu au, este perspectiva situaţiilor de criză. De-a lungul vieţii am trecut prin diferite momente care ne-au destabilizat, câteva chiar la nivel social, spre exemplu cum a fost criza economică din 2008 sau revoluţia. Ei, adolescenţii şi copiii nu au această perspectivă, astfel că este important să ne adaptăm aşteptările la nivelul lor de înţelegere.

Ce ar trebui să transmită părintele unui adolescent:

– situaţia actuală este sub control în momentul de faţă, autorităţile au luat măsuri, iar noi, oamenii, ne-am responsabilizat stând acasă pentru a reduce perioada în care această epidemie ne va afecta; drept dovadă numărul cazurilor a crescut foarte puţin de când s-au luat aceste măsuri, deşi riscul de contaminare este mare;

– orice criză are o perioadă de panică la început, un punct de vârf, după care scade în intensitate, oamenii începând să se adapteze la noua situaţie;

– în perioadele de criză ne activăm resurse şi reuşim să descoperim noi calităţi, abilităţi şi putem folosi această perioadă în beneficiul nostru, spre exemplu dacă sunt elevi în ani terminali au ocazia să înveţe în linişte pentru materiile de examen;

– perioadele de criză aduc unitate la nivel social, spre exemplu, cum a fost situaţia de la Colectiv;

– orice perioadă de criză are un final, nu va dura la nesfârşit;

– care sunt părţile bune ale acestei situaţii, orice moment greu vine inevitabil şi cu lucruri bune pe care le putem fructifica.

Cel mai important mesaj în acest moment este acela că viaţa este plină de momente de criză şi de schimbări, atât la nivel personal cât şi social, important este cum ne adaptăm la aceste schimbări şi cum ne activăm propriile resurse. Să învăţăm să fim felxibili şi să ne gestionăm propriile trăiri. Pentru adolescenţi este primul moment în care trec printr-o experienţă atât de destabilizatoare la nivel social şi îşi vor trage propriile învăţăminte din acest context.

Cum facem față stărilor de anxietate? 

Este important să începem prin a discuta cu ei despre situaţiile care îi neliniştesc, ce îi sperie în acest moment, ce frici se trezesc în ei. În funcţie de istoricul personal, se pot confrunta cu diferite temeri: teama de a pierde o persoană dragă, de a se îmbolnăvi ei înşişi, de a nu-şi mai vedea prietenii şi colegii o perioadă, de a nu mai avea resurse precum hrană, frica de a pierde controlul, teama de moarte, teama de microbi, teama de a intra în contact cu alte persoane, teama de singurătate şi lista poate continua.

Discutaţi despre aceste frici şi vedeţi de unde pornesc, când în trecut s-a întâmplat un lucru similar şi puneţi în lumină resursele pe care şi le-au activat în momentul respectiv, ce au învăţat de acolo şi cum le-a folosit mai departe.

Observaţi dacă aceste temeri dau năvală seara, înainte de culcare şi explicaţi-i adolescentului modul în care funcţionează creierul nostru şi că înainte de culcare se activează mai mult creierul emoţional, cel responsabil cu supravieţuirea, deoarece partea raţională trece în plan secund.

Normalizaţi stările de teamă, fără a le nega, spunându-i spre exemplu: nu are de ce să îţi fie frică. Negând frica nu faceţi altceva decât să o reprime, sau să nu mai discute despre ea. Normalizarea înseamnă să îi spuneţi că este natural să se simtă astfel, că îl înţelegeţi şi că sunteţi acolo pentru el să îl ascultaţi. Ajută şi un exemplu personal din trecutul părintelui, preferabil în adolescenţă, când aţi traversat o situaţie similară. Fiind ascultat cu empatie, adolescentul va simţi că îi este conţinută emoţia şi că este lângă el un adult echilibrat, care să îl susţină.

În acest moment, părinţii au nevoie să fie acolo pentru a acorda primul ajutor în situaţiile de atacuri de panică, de anxietate severă. Dacă aceste situaţii se agravează apelaţi la ajutorul unui specialist, sunt multe grupuri de psihologi şi psihoterapeuţi ce oferă suport în perioada aceasta dificilă.

Pe de altă parte, chiar dacă lumea este în criză, nu vă aşteptaţi ca adolescenţii să pună deoparte problemele lor. Se pot agita pentru că nu îşi vor vedea o perioadă iubitul sau iubita, pot fi afectaţi dacă ceilalţi prieteni se întâlnesc, iar ei sunt în izolare acasă. Deşi nouă ne pot părea probleme mai mici în comparaţie cu situaţia actuală, pentru ei sunt situaţii care îi frământă şi nu trebuie să le negăm sau să le minimizăm pentru că vor ajunge să caute sprijinul în altă parte, ori să se revolte, ori să reprime aceste emoţii şi apoi să izbucnească.

Cum recunoaștem o stare de anxietate, mai ales că adolescenții au abilitatea de a-și camufla emoțiile?

Starea de anxietate se poate observa la nivelul limbajului corporal prin agitaţie, tremur, nod în gât, dureri în piept, ameţeală, greaţă; lipsa poftei de mâncare, sau din contră hiperfagie, insomnie, coşmaruri, sau hipersomnie. Observaţi dacă adolescentul este mai agitat sau, din contră, mai apatic în această perioadă. Ceea ce anticipez eu că se va întâmpla este că, după această stare de panică şi anxietate, dacă situaţia se va prelungi foarte mult, copiii şi adolescenţii (şi adulţii) se pot confrunta în unele cazuri cu manifestări depresive, dificultăţi de concentrare, lipsa speranţei şi a motivaţiei de a face lucruri mărunte, de zi cu zi. Însă, vom vedea pe măsură ce evoluează criza din acest moment.

Totodată, observaţi dacă adolescentul are perioade de regresie, spre exemplu solicitându-i părintelui să doarmă cu el, deşi nu mai dorm de ani buni împreună.

În această perioadă există anumite categorii de copii şi adolescenţi care sunt mai vulnerabili în faţa situaţiei actuale. Prin natura meseriei mele am observat că în această perioadă sunt afectaţi de neliniştea generală acei copii şi adolescenţi care sunt mai anxioşi din fire, care se tem să se îmbolnăvească, care au pierdut o persoană apropiată, sau care au trecut printr-o traumă. Aceste categorii de copii (şi adulţi) pot avea stări amplificate de anxietate, coşmaruri, somatizări, reacţii emoţionale accentuate, atacuri de panică şi aşa mai departe.

O altă categorie de persoane care pot experimenta o creştere a stărilor de anxietate în următoare perioadă sunt cei ce aveau o teamă de spaţiile deschise, de a merge cu mijloacele de transport în comun, cei care aveau diverse fobii (în special de germeni) şi cei ce au OCD- tulburare obsesiv-compulsivă.

De asemenea, acei adolescenţi cu părinţi foarte preocupaţi şi înainte de starea lor de sănătate, resimt mult mai intens această perioadă.

Ce mai este specific adolescenţei şi se poate accentua în următoarea perioadă este decalarea ritmului veghe-somn. Adolescenţii să stea până noaptea târziu pe reţelele de socializare, sau jucând jocuri online, iar a doua zi să doarmă până târziu. În adolescenţă creierul este uşor decalat în această privinţă pentru că în mod natural este mai activ seara, dimineaţa având nevoie de somn, însă este important să monitorizaţi aceast lucru, pentru a nu se ajunge la dezechilibre mai profunde.

Cum îi motivăm? 

În aceast moment în care ne aflăm,  este mai puţin despre motivaţie şi mai mult despre echilibru emoţional. Este o vreme în care ne confruntăm cu situaţii neaştepate de la zi la zi şi vom vedea cum fiecare dintre noi va adopta propria strategie de coping (de a face faţă) în faţa incertitudinii. Unii dintre noi se vor supraactiva, căutând soluţii neîncetat, făcând provizii şi muncind poate mai mult decât o făceau înainte, alţii se vor deconecta de la tot ce înseamnă viaţă în afara casei, inclusiv ştiri, iar alţii vor sta foate mult prezenţi în online căutând să fie la curent cu fiecare ştire.

Acest lucru este valabil şi pentru adolescenţi, însă sub o altă formă. Problemele cu care se confruntă ei în prezent sunt cele legate de şcoală şi de grupul de prieteni: faptul că nu mai au voie să iasă în grupuri mari, să iasă cu prietenii, sau că unii dintre ei sunt în pragul examenelor. Şi dacă în primele zile vestea de a nu merge la şcoală a fost primită cu bucurie de adolescenţi, pe măsură ce timpul trece şi măsurile se înăspresc, vor trece prin schimbări de stări mai mult decât o făceau înainte. Iar acest lucru poate veni la pachet cu demotivare.

Aici ţine şi de decizia fiecărei şcoli şi liceu, dacă se fac cursuri online, dacă primesc teme. Discutând cu adolescenţii cu care lucrez am descoperit că, o parte dintre ei primesc teme, în timp ce în alte licee nu se fac ore online şi nici teme nu au. Cei care sunt în pragul examenului îşi petrec acest timp pentru a învăţa la materiile pentru examen, ceea ce este chiar un lucru bun, fiind mai puţină presiune la alte materii.

Ei sunt deja la vârsta când sunt independeţi în planul învăţării şi când părinţii nu îi mai controlează la teme, astfel că motivarea lor în această etapă trebuie să vină din exterior, de la şcoală, sau din interior – intrinsecă (aceasta fiind cea mai sănătoasă şi de dorit în cazul tutror persoanelor).

Însă, aş vrea să repet şi să evidenţiez că, în momentul actual, motivarea trece în plan secund, pe primul loc fiind echilibrul emoţional al lor.

Cum să procedeze părintii cu adolescenți mai rebeli, sau cum facem să gasim o cale de comunicare în situațiile problematice? (în contextul crizei generate de coronavirus)

Când spui rebeli, înţeleg că te referi la cei ce nu respectă măsurile de siguranţă, precum distanţarea socială, spălarea mâinilor, evitarea transportului în comun.

Aici este un subiect sensibil deoarece, prin natura vârstei, adolescenţii sunt în momentul în care îşi asumă mai multe riscuri decât la orice altă vârstă. Băieţii pot avea tendinţa să braveze mai mult, în timp ce fetele pot fi mai precaute, însă ele pot fi mult mai tulburate de măsurile ce ţin de distanţarea socială. De asemenea, băieţii pot avea tendinţa să îşi nege mai mult fricile şi să le reprime, ori să se refugieze în zona online, a jocurilor.

Pe de altă parte, nu putem avea aşteptări ca un adolescent să înţeleagă gravitatea situaţiei şi importanţa respectării măsurilor de siguranţă, când mulţi dintre noi, adulţii, nu o facem. Dacă ne uităm la situaţiile de cazuri cu cea mai mare rată de infestare, acestea au fost în urma unor pacienţi majori şi maturi. Observ în jurul meu că, deşi bătrânii sunt categoria cu cel mai mare grad de risc, ei folosesc în continuare transportul în comun, merg în diferite magazine, departe de casă. Mulţi dintre noi nu înţelegem că este o situaţie ce poate deveni critică doar în câteva zile.

Adolescenţii, fiind expuşi la informaţie, probabil au aflat că nu sunt în categorie de risc şi se pot dezice de responsabilitatea lor în această privinţă, spunând că nu se pot îmbolnăvi. Ce putem face în acest moment, este să le vorbim cu blândeţe, să ne folosim de canalele media acolo unde mulţi influenceri pe care ei îi urmăresc au adoptat o atitudine potrivită în acest context, există simulări online cu impactul pe care îl are situaţia dacă ne distanţăm social şi dacă nu o facem. Să le reamintim că aceste măsuri duc la scurtarea perioadei de criză şi cu cât le respectăm mai mult cu atât se termină mai repede.

Adolescenţii au un mare avantaj! Ei trec prin criza de conturare a identităţii şi de asumare a rolurilor în societate şi au această nevoie de a schimba lumea, de a face diferenţa. De aceea, ei vor să facă lucrurile altfel şi le putem explica acest context ca fiind o situaţie în care pot fi altfel decât ceilalţi, poate mai responsabili decât cei mai în vârstă decât ei, care nu înţeleg gravitatea situaţiei, că acesta este momentul în care pot să dovedească maturitate şi răspundere civică.

Ce sfat ne dai, Adriana, în această perioadă atât de sensibilă? 

Nu sunt adepta sfaturilor, ci mai mult a susţinerii empatice în aceste momente. Pentru că ştim cu toţii ce avem de făcut, însă criza cu care ne confruntăm este pe lângă una ce ne ameninţă sănătatea fizică şi una ce ne ameninţă sănătatea psihică, de aceea în această perioadă este esenţial ca părinţii să îşi poată oferi primul ajutor emoţional în primul rând lor, pentru a se echilibra şi pentru a putea mai apoi să gestioneze şi situaţiile tensionate din jurul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here