De la vision board la câmpul cu lavandă este un singur pas. Cum și de ce să-ți faci un panou vizual?

1

Am avut și eu în casă trei reviste glossy.  M-am ”împiedicat” de ele mult timp! De câte ori ștergeam praful, le mutam de pe măsuța din sufragerie, pe dulăpiorul din hol. Când ajungeam la praful de pe dulăpiorul din hol, le duceam înapoi la sufragerie și așezam, din impuls, telecomanda peste ele.

Făceam un du-te vino continuu prin casă,  cu revistele  la subraț!

La un moment dat, chiar am fost la un pas să le arunc! Însă nu m-a lăsat inima și am preferat să le ascund  într-un sertar, alături de câteva facturi vechi.

N-am putut să le arunc, doar erau singurele reviste pe care mi le cumpărasem de ani buni! Aproape pline de reclame, ce-i drept! 🙂

Cu toate astea, peisajele alea frumoase de la secțiunea de travel și fotografiile cu haine pe care nu mi le -aș permite vreodată să mi le cumpăr, mi-au pus frână!

Stai să vezi!

Zilele  trecute mi-a venit ideea să folosesc revistele mele glossy pentru ceva cât se poate de creativ!

Nu știu cum ești tu, dar în cazul meu, fiecare început de an este pe slow- motion. Încep anul cu o mini- vacanță, cu o mini- hibernare. Apoi, invariabil, îmi fac planuri de viitor.  Mai fac și o sesiune de curățenie prin casă, în agendă, în haine, în farduri,  în priorități, ba chiar și în relații :).

Dar să revin la cele trei reviste glossy pe care le-am scos din sertar, în urma unui intens process de ”konmarizare” 🙂 (Kon Mari- konmarizare, te-ai prins tu 🙂  )

Până să- ți spun ce am făcut cu revistele, trebuie să adaug că aș fi putut să le trimit la mama, să aprindă focul cu ele, aș mai fi putut să le duc la salonul din colț sau chiar mi-ar fi fost utile să împachetez farfuriile vechi și ceștile alea descompletate, pe care vreau să le duc la țară.

Însă mi-a venit o idee mult mai bună!

mamapetoc, femeie in negru, femeie cu spatele, femeie cu fata la un perete alp, perete alb, silueta

Mi-am creat un vision board! Un panou inspirational, vizual… spune-i cum vrei!

Ce este un vision board?

O planșă care reflectă starea de spirit sau dispoziția celui care o creează.

Ce am făcut?

În primă etapă am răsfoit cu mare atenție revistele și am ales din ele imaginile cu care am rezonat. Am decupat fotografiile care reflectau  pasiunile mele, lucrurile care-mi plac, peisajele care mă atrag, obiectele de decor, piesele vestimentare, culorile… Toate imaginile care mi-au făcut ”cu ochiul”, care mi-au dat o stare de bine.

”Planșa stării de spirit” este un instrument creativ, cu imagini care ne inspiră. Poate fi folosită  pentru a revigora un spațiu sau pentru a iniția o schimbare.

Cu mare atenție am ales fotografiile și simt că toată selecția asta a făcut parte dintr-un proces de auto-cunoaștere. Aș folosi chiar și cuvinte din astea pompoase …  reinventare, dezvoltare, intenție, creștere, intenmsitate, pentru că asta am căutat în imaginile decupate din cele 3 reviste!

Dacă vrei și tu să- ți creezi un vision board, ai nevoie de puțin timp liber, o cafea bună, câteva reviste, lipici, foarfece, un carton sau o coală A3, muzică bună și o doză de entuziasm.

După ce am decupat imaginile, le-am aranjat pe carton și le-am privit de sus. Le-am rearanjat și răsucit în zeci de moduri, până am ajuns la o variantă pe placul meu.

Am jonglat cu bucățile decupate, până am realizat un puzzle perfect care reflectă starea mea de spirit și care mă inspiră.

Acesta este și scopul: să inspire!

Este un colaj care reprezintă ceea ce sunt eu și cu ce rezonez acum, în această etapă a vieții.

Rezulatatul a fost surprinzător!

Combinații neașteptate, culori și atitudini, ținute… toate reflectă prospețime, dinamism, idei de proiecte, obiective pe care mi l-am propus pentru viața mea! Așa că îmi țin vision board-ul la vedere! Vreau să fie sursa mea de inspirație pentru ceea ce va urma!

tocuri, pantofi negri cu toc, pantofi negri, pantofi dama, stiletto, agenda deschisa

Ca să nu fiu chiar atât de secretoasă, am să- ți dezvălui și ție câteva elemente din panoul meu vizual:

  • Fotografia în care sunt trei femei vesele, în jurul unei mese, la o cafenea, mă duce cu gândul la succesul evenimentului pe care îl organizez împreună cu Diana (mamenebune.ro) și Gia (theurbandiva.com)- Mami Next Level.
  • Baloanele colorate cu aer cald, înălțate sub cerul de un albastru- turcoaz, cu nori pufoși ca din vată de zahăr mă inspiră să organizez în continuare workshopul ”Primii Pași pe Instagram”. Mi-au venit zeci de idei și mărturisesc că de-abia aștept să le pun în practică!
  • Cafeaua cu inimioară îmi va aminti mereu de importanța timpului petrecut cu mine, de o pauză de la rutină, de deconectare.
  • Fotografia cu un cuplu îmbrățișat îmi spune să am grijă de relația cu jumătatea mea, să-i dedic timp, implicare, răbdare, acceptare, intimitate.
  • O agendă deschisă îmi va aminti să investesc mereu în mine și în proiectele mele personale.
  • Iar poza cu câmpul ăla de lavandă din Provence mă va chema să îl privesc în realitate!

să știi că am multe imagini în panoul meu!

Dar tu, ce spui, ai vrea să-ți faci un moodboard ? Măcar pentru deconectare sau, cine știe, poate va fi și pentru tine un instrument util?!

Te invit să îmi lași un comentariu! Și să mă urmărești pe Instagram @mamapetoc unde vei găsi un adevărat panou vizual, pe care îl completez zilnic cu fotografii realizate de mine, prin care încerc să spun povești cât mai frumoase!

1 COMENTARIU

  1. Ma gandesc de ceva timp sa fac si eu asta. Nu stiu ce reviste glossy am eu pe acasa, dar ideea unui astfel de panou vizual e faina si sunt sigura ca te bucura cand il privesti!
    De ce sa nu faci mai multe?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here