Cum să-ți faci singură bucle rezistente. Secretul pe care niciun hairstylist n-o să ți-l spună

2
mamapetoc, femeie, par ondulat

Dacă ar fi să-mi inventariez realizările pe care le-am avut în ultimele două săptămâni, de departe, cea mai mare ar fi faptul că mi-am făcut bucle! Știu, sună pueril și chiar ușor stupid!

Înainte să dai back și să intri be blogul ăla serios, mai stai 20 de secunde să-ți povestesc ceva!

În seara aia, toți ochii erau ațintiți către mine. Îmi simțeam palmele transpirate, iar un fior îmi stătea în spate, lipit parcă de șira spinării. După felul în care respiram, ai fi putut să juri că alergasem la un maraton!

În fața lor, a femeilor prezente la eveniment, mă simțeam mică!

Cuvintele mi-au ieșit singure din gură… am scos porumbelul:

“-Mi-am făcut bucle! La aproape 38 de ani mi-am ondulat singură părul, pentru prima oară în viața mea!”

Femeile au făcut ochii mari și, până să-mi dau eu seama ce s-a întâmplat, au început să râdă. Râsetele lor au umplut ceainăria, dar și sufletul meu!

Acela a fost momentul în care, niște banale bucle m-au ajutat să depășesc emoțiile. Așa mi-am început prezentarea în fața mămicilor înghesuite în salonul care semăna în seara aia cu peronul metroului de la Unirii, la o oră de vârf. A fost “acel ceva” cu care am spart gheața și am căpătat curaj!

Da, mi-am ondulat părul! Și m-am descurcat foarte bine!

Pentru prima experiență de genul acesta, rezultatul a fost mai mult decât m-am așteptat!

Dacă tot ai citit până aici, intuiesc că te întrebi cum de n-am făcut eu asta până acum?!

Motivul meu este simplu: nu am avut niciodată un ondulator de păr. În plus, am crezut mereu că un ondulator se pricepe mai bine să ardă părul, în loc să-l onduleze. La urma urmei, fiecare cu prejudecățile și cu buzunarul lui!

Pe motiv că marea mea realizare a rezistat vreo 3 zile, n-am putut s-o țin numai pentru mine!

Dar hai să-ți spun cum mi-am făcut eu buclele alea frumoase și rezistente!

Primul pas a fost să-mi cumpăr un ondulator de păr, evident. Am ales unul cu învețiș ceramic, de la o firmă cunoscută, cu display electronic. Până într-o sută de lei.

Diametrul este de 25 mm și asta pentru că mi-am dorit să fac niște bucle mai strânse. Fiindcă am părul destul de lung, m-am gândit că se vor lăsa. Iar 25 mm este dimensiunea ideală pentru părul meu! Buclele devin lejere după puțin timp, însă nu se desfac de tot! Fix ce mi-am dorit!

hair, par, citate par

Păr ondulat, pas cu pas

Mai întâi de toate mi-am adunat părul în vârful capului. Începând de la spate, am luat șuviță cu șuviță și le-am rulat, pe rând :))), pe ondulatorul încins la 130 de grade.

Am făcut șuvițe subțiri și m-am înarmat cu răbdare!

După ce am numărat până la 20, am desfășurat șuvița și am eliberat-o :). Apoi am rulat-o cu atenție pe degete și am fixat-o aproape de rădăcina părului, cu o agrafă de păr.

Cred că te-ai prins deja că așa am procedat cu tot părul!

Aș putea să spun că secretul buclelor stă în fixarea șuvițelor ondulate, cu agrafe de păr… Cu grijă, tansformi șuvițele ondulate în sărmăluțe mici.

Asta este prima etapă, pe care am încheiat-o cu puțin fixativ peste părul plin de sarmale. Am stat așa vreo 30- 40 de minute, după care am desfăcut sărmăluțele, am înlăturat agrafele de păr și am eliberat frumusețe de bucle!

Necesar:

  • Ondulator
  • Agrafe de păr  (medii- 50 buc)
  • Fixativ
  • Răbdare

Etapa finală o reprezintă momentul ăla în care stai cu capul în jos, deasupra căzii, și mai dai câteva pufuri de fixativ peste claia deja formată :).

Părul meu arăta mai ceva ca părul Juliei Roberts în Preety Woman!

Dar dacă nu te recunoști în oglindă, stai liniștită! Oricum e de bine!

Îți mărturisesc că am repetat experiența asta și săptămâna trecută, când am mers la o nuntă! Am respectat aceeași ”rețetă”, aceiași pași. Evident, am avut același rezultat: păr ondulat, buclat, cu volum.

Acum, să nu-mi spui că ar fi fost mai bine dacă abordam o temă despre nemurirea sufletului,  despre parentingul de stânga sau de dreapta, că de astea m-am cam săturat!

Te sfătuiesc totuși să-ți faci și tu câteva bucle și să fugi să cucerești lumea!

Dacă îți place blogul meu, te invit să-mi scrii! Să știi că eu mă bucur mai ceva ca un copil dacă îmi dau follow pe Instagram @mamapetoc, like pe Facebook mamapetoc.ro sau pe Pinterest!

Consider că cititorii mei îmi seamănă în multe privințe!  Și cred că ești de acord cu faptul că orice like, share, comment sau inimioară în rețelele de socializare înseamnă că îți place, că apreciezi munca bloggerului sau că îți pasă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here