16060 de zile. 44 de ani. Pe 4 noiembrie 1973 cei doi s-au hotărât să se căsătorească. Au luat decizia la numai 2 luni din momentul în care s-au cunoscut. Ea n-avea nici măcar 20 de ani. El era cu 9 ani mai mare.
4 copii, 3 nepoți, 2 căței și câteva pisici este toată averea lor. A părinților mei. Iar aceasta este povestea celor doi care continuă să demonstreze ce înseamnă cu adevărat ”la bine și la greu”.
Subsemnata, al treilea copil al cuplului, este cea căreia i-a venit într-o noapte ideea să le rescrie povestea. O poveste reinventată cu ajutorul unui lucru neînsuflețit. Aparent banal, lipsit de sentimente. Dar pe care, folosindu-l, a descoperit că are capacitatea să aducă un zâmbet, o lacrimă pe obraz și mai ales o emoție copleșitoare.
HP Deskjet Ink Advantage 3785 All-in-One mi-a provocat imaginația! Pentru că, pur și simplu, #reinventeazăamintirile.
Dacă-i întrebi azi pe părinții mei cum se simt după 44 de ani de mariaj, vor spune că se simt ca și cum ar fi proaspăt căsătoriți. Chiar dacă viața le-a pus în cale multe piedici, ei sunt în continuare sunt unul lângă celălalt. Apropo, se mai și declară fericiți!
De ziua lor, pe 4 noiembrie, vreau să le ofer un cadou cu totul special! Și anume aventura vieții lor, în imagini, ce vor umple paginile unui album foto. Vreau să le fac amintirile palpabile. Sunt sigură că vor retrăi fiecare moment!
Așa că am transformat imprimanta într-o mașină a timpului și am pus-o să lucreze la cel mai special cadou pe care l-am făcut vreodată! Pentru mama și tatăl meu.
Am crescut cu povestirile tatei despre armată. Era înalt și brunet și mereu se lăuda că toate fetele se uitau după el. Așa se laudă chiar și acum, la cei 71 de ani.
Ne spunea că la aeroportul Băneasa erau selectați numai soldați unul și unul. Pentru câteva luni a întâlnit multe dintre vedetele acelor vremuri. Exact în aeroport.
În felul acesta ne-am ales cu un teanc de fotografii, toate cu autograf. Și cu un teanc de vederi cu avioane, strewardese și piloți. Deseori îl surprindeam pe tata cum privea minute în șir cărțile poștale și fotografiile care-i aminteau de anii aceia.
Le priveam la rândul meu curioasă, ca pe niște frânturi dintr-o altă lume, necunoscută mie.
Am scanat cu ajutorul imprimantei câteva fotografii atinse de vreme, cu colțurile îngălbenite și culorile șterse. Privindu-le, mi s-au umplut ochii de lacrimi!
Dar simt că le-am dat o energie nouă!
Apoi, mai erau și povestirile mamei despre cum s-a luat tata la trântă cu un urs. Evident, ursul era împăiat, iar toată pățania se petrecea în anii`80, la Sovata. Am privit de sute de ori cele 3 fotografii pe care le-au făcut părinții mei în acel concediu. Erau amintiri din anul în care am venit și eu pe lume.
Pantalonii evazați ai mamei, coafura și ochelarii ei mari mă făceau să mi-o închipui ca pe o actriță dintr-un film vechi. Un film pe care îl vedeam de fiecare dată cu alți ochi. Cu cât creșteam, cu atât mama îmi părea tot mai frumoasă în fotografii.
De fiecare dată când le-am privit, am simțit că aș fi fost și eu acolo, martoră la amintirile lor!
Nu-i așa că ar fi păcat să nu le fac această surpriză?
Nu trebuie decât să scanez fotografiile vechi și să le printez. Sau să dau print direct de pe telefon la câteva dintre acele imagini surprinse în urmă cu mulți ani, pe care le păstrez în format electronic.
Știi la ce mă mai gândeam? Să scot la imprimantă și o imagine cu o mașină Dacia 1300. Prima mașină a părinților mei. O Dacia cu numărul de înmatriculare 1010. Bubulina lui mama, mândria lui tata! Am să-i dau pe spate, nu alta!
Chiar dacă nu va fi Dacia lor cu numărul 1010, cu siguranță că la ea îi va duce gândul când vor privi fotografia!
În mașina aia ne-au înghesuit pe toți trei (pe mine și pe cei 2 frați mai mari) și ne-au dus la mare. A condus tata ca un nebun vreo 600 de kilometri, numai să vedem noi marea!
N-am să uit niciodată noaptea aia când am stat cu frații mei sub un cearșaf, în balcon, să nu ne cuipească țânțarii. Aveam emoții atât de mari, că n-a fost chip să închidem un ochi.
Parcă o și văd pe mama, îmbrăcată cu capotul ei galben, cum a muncit până la o bucată de noapte să facă șnițele pentru drum.
Te-ai prins! Găsesc eu pe undeva o imagine cu o femeie îmbrăcată într-un capot din ăla galben! Sunt sigură că mama va prinde mesajul!
Mi-l închipui și pe tata, cu părul lui negru, cu pielea arsă de soare, cum leagă cortul de mașină, să nu-l ia vântul pe sus! Și pe frații mei cum râd cu gura până la urechi!
Un cort pe plajă, soare, nisip, trei copiii fericiți și amintirea-i gata! Mama și tata vor fi în extaz!
De ce vreau să fac toate astea pentru părinții mei?
Pentru că fotografiile sunt tangibile. Ai mei vor putea să le atingă, să petreacă timp cu ele. Vor răsfoi acest album, ori de câte ori vor avea chef să se întoarcă în timp. Sau le vor putea agăța pe perete, să le privească zilnic!
Chiar acum pun cap la cap imaginile despre care ți-am spus! Sunt sigură că n-am să dau greș cu acest cadou, care le va umple părinților mei sufletul de bucurie. Iar eu voi fi mulțumită că i-am răsplătit pentru toate amintirile frumoase pe care mi le-au oferit la rândul lor!
am ales cea mai mică imprimantă, să-mi pun în practică planul măreț!
Hai să-ți mai spun ceva!
Este vorba de pasiunea tatălui meu pentru electronice. În urmă cu mulți ani, pe când aveam televizor alb- negru, tata, pe atunci tânăr și neliniștit, s-a gândit că n-are rost să se mai ridice din pat ca să-l închidă.
Iată de ce și-a meșterit omul o telecomandă!
Cu un cablu care pornea din televizor și care se termina cu un întrerupător, exact lângă el.
Tata a fost fascinat dintotdeauna de tot ce se află în interiorul unui aparat și-l face să funcționeze. A montat și demontat zeci de motorașe, radiouri, telefoane și mașini de cusut.
Pentru că am complotat cu el la surpriza despre care ți-am vorbit, să știi că i-am divulgat secretul meu. I-am spus despre imprimanta HP. Eram sigură că-i voi stârni curiozitatea!
Din cauza unor probleme ce țin de starea lui de sănătate, tinerelul de 71 de ani își petrece timpul mai mult în pat. În schimb, butonează și meșterește toată ziua.
Când a auzit el că am reușit să mă conectez de pe telefon și de pe tabletă la o imprimantă mică- mică, a ciulit urechile! M-a sunat chiar și de două ori pe zi, numai să-i mai spun ce giumbușlucuri fac cu ea!
Uite cum am ajuns să-i mai fac încă o bucurie! Cred că am să-i dau lui cartea tehnică a imprimantei HP Deskjet Ink Advantage 3785 All-in-One, să-și satisfacă curiozitatea! Să citească el cum stă treaba cu cea mai mică imprimantă din lume și cu tehnologia din ziua de azi!
I-am promis lui tata că, data viitoare când vin în vizită, am să aduc cu mine și impimanta. Norocul meu că-i așa mică!
L-am avertizat deja că n-are voie să scoată din ea toate piesele și mațele ca să înțeleagă cum funcționează, dar că va avea voie să o butoneze după pofta inimii.
Până acum, i-am povestit cum o conectez la wireless, cum printez folografiile direct de pe telefon și cum m-a scos din încurcătură când am avut nevoie să-i trimit fratelui meu câteva documente importante pe email.
Dar, cel mai important este proiectul amintirile, care va rămâne micul nostru secret, până în ziua aniversării lor.
Eu spun că micuța aceasta m-a ajutat foarte mult!
Am dat viață amintirilor părinților mei! Am printat cele mai dragi fotografii de familie, îngălbenite de vreme, și chiar am reușit să transform în fotografii, multe amintiri care n-au fost vreodată surprinse prin obiectivul unui aparat foto.
În plus, am găsit o cale să mă reconectez cu tatăl meu! L-am făcut complice în proiectul #reinventeazăamintirile și mi l-am închipuit din nou tânăr, cu o sclipire ștrengărească în ochi… Parcă-l și văd cum își freacă palmele și își pune pe nas ochelarii cu care vede mai bine de aproape!
Promit solemn că voi fi cu ochii pe el… nu care cumva s-o dezmembreze 🙂
Acum e rândul tău să-mi spui dacă ai făcut vreodată ceva asemănător. Iar despre imprimanta mea mititică ce spui, nu-i așa că te provoacă să fii creativ?
#reinventeazaamintirile
Text: Nicoleta Ababei
Părinții și bunicii noștri apreciază o fotografie imprimată pe hârtie mai mult decât orice imagine pe un ecran. Ei bine, noi nu prea mai suntem așa, dar înțeleg punctul lor de vedere. Fotografiile digitale se pierd între mulți alți GB de informații, pe când poza aia de pe frigider tot acolo rămâne, ani la rând! Îmi tot propun de ceva vreme să printez cât mai multe fotografii și uite că momentan n-am reușit. Ia să-mi pun în plan, până la Crăciun să realizez și treaba asta.
În altă ordine de idei, mi se pare tare drăguță surpriza la care te-ai gândit pentru părinții tăi, iar mamei tale îi va plăcea deosebit de mult. Amintirile sunt de neprețuit, cea mai importantă moștenire pe care o lăsăm celor din urma noastră.
Exact, Ioana! Ei apreciaza fotografiile si le pastreaza cu mai mare grija decat o fac cei din generatia noastra. Mama tine fotografii cu noi mici chiar si in vitrina 🙂 II aduc bucurie si le priveste cu drag zilnic! Pe cand eu am mii de fotografii stocate pe memorii externe, de care am si uitat. Cu ocazia asta imi fac si eu un album foto, cu toate etapele de dezvoltare ale fetitei mele. Ma bucur ca ti-a placut ideea mea! Multumesc!
Şi mie îmi plac pozele pe hârtie, aşa că anual scot fotocărţi, ocupă mai puţin spaţiu decât pozele clasice. Imprimantele de genul acesta mi se par utile la petreceri, când vrei să scoţi poze pe loc, amintire pentru participanţi.
Ce idee buna, Laura! De ziua fiicei mele cred ca o voi folosi sa printez pe loc fotografiile de la petrecere, pentru colegii ei de clasa! Multumesc!
Si parintilor mei in fiecare an de Craciun le pun in cadou si toate pozele scoase pe hartie cu noi si nepotul lor. Pozele trebuiesc scoase pe hartie, sunt mai speciale.
Ce cadou frumos pentru aniversarea părinților tăi! Să-ți trăiască și să te bucuri de ei!
Multumesc tare mult, Laura!
M-ai emoționat.
Superb, nu altceva!
Multumesc frumos, Daniela!
Alexanda, ce cuvinte frumoase! Ma bucur mult ca ti-a placut! Iti multumesc tare mult!