Cum a fost prima întâlnire cu un cățel care știe să joace Monopoly?

Diana mea are o nouă prietenă, o cheamă Tess. Este o cățelusă golden- retriever și are 4 ani. Diana are 13. Chiar dacă se cunosc de câteva zile, relația lor pare să fie una de lungă durată!

Cu toate că la prima lor întâlnire, Tess era singura care părea să se bucure cu adevărat. Coada îi flutura dintr-o parte în alta și îi dădea târcoale Dianei, tacticos. Copila mea, nimic! Stătea în poziție de drepți, cu o expresie serioasă. Tess însă, era numai bună de mângâiat și de iubit! Diana nu schița nici un gest, nici nu dădea măcar vreun semn că ar fi fost câtuși de puțin încântată.

Deși i se îndeplinise dorința de a petrece timp și de a se juca cu un cățel, judecând după atitudinea puștoaicei, puteam să jur că nici prin cap nu i-ar fi trecut vreodată așa ceva!

În ultimul timp, Diana mi-a făcut capul calendar! Își dorește un animal de companie și nu a ratat nici o ocazie să- mi reamintească lucrul acesta.

Până ce vom lua o decizie cu privire la acest lucru, m-am gândit să o pun pe Diana față în față cu un animal. De când era mică, în viața și în casa noastră s-au perindat tot felul de vietăți, dar nici una pe care ea ar fi putut s-o mângâie sau cu care ar fi putut să se joace.

Dar ghici ce am făcut?! Într-o dimineață am ”googălit”… animale de joacă, animale pentru activități, copii și animale etc. Din aproape în aproape, am ajuns pe siteul Clubului Câinilor Utilitari și… mi s-a aprins beculețul:

Ce-ar fi să o ”împrietenesc” pe Diana cu un cățel?

Să vadă și ea cum este viața cu un câine pentru că, în tot timpul acesta, ea s-a intersectat numai cu Cookie, bichonul vecinei, cu care nu prea schimbă vreo vorbă. S-a mai jucat cu cățelul unei colege de clasă, dar joaca asta s-a limitat numai la … ”Vaaaai, ce drăguț este! Vaaaaai, ce botic are! Vaaai, ce lăbuțe mici are!”. Și cam atât!

Așa că, ”am luat taurul de coarne” și am sunat la numărul de pe site. În câteva minute stabilisem data și locul întâlnirii dintre Diana și … cățeluș.

De multe ori m-am gândit că, în mintea fiică-mii, câinii sunt… cățeluși. Ea nici măcar nu folosește cuvântul ”câine” sau ”animal”, ci ”cățeluș” sau ”animăluț”.

Am ajuns să cred că, pentru ea, cățelușii sunt în mod obligatoriu mici și… rămân mici. Sunt niște ghemotoace drăgălașe de blană, mănâncă ”te miri ce”, nu-și fac nevoile (sau dacă le fac, au un loc special despre care nu se știe mare lucru), stau acolo unde-i pui, nu au toane sau pretenții. Cățelușii sunt simpatici, buni de mângâiat și nu au nevoi prea multe sau prea mari. Cam atât! Aaaa, am uitat să-ți spun că, cei mai cei cățeluși sunt coafați, au fundițe și stau cuminți în niște coșulețe cu perne din mătase.

Am ajuns să cred lucrul ăsta, de când îi tot cer Dianei să-mi arate un câine care îi place. Pentru că, de fiecare dată, ea îmi arată un pui de câine care mai are și pampoane între urechi. Sau niște blănoși mici, cât să-i cuprinzi în două palme!

–          Uite, mami, ce cățeluș drăguț!  (A se citi drăgălaș, dulce, mititel, pufoșel …cum îi place ei să spună)

Așa că, în ziua cu pricina, la ora stabilită, m-am prezentat cu Diana la locul întâlnirii.

– Bună ziua, bună ziua…ea este Diana… ea este Tess! Mă așteptam ca Diana să fie în extaz, nu alta!

Ca orice relație, și relația dintre un câine și un om, are un început. În cazul de față, adolescenta noastră era rezervată, foarte serioasă sau poate doar timidă. Cert este că Diana a luat-o ușor! Cățeluşii mititei şi pufoşi începeau să dispară pentru că Tess era foarte…adevărată. Nu era pufoasă şi nici nu stătea cuibărită într-un coşuleț dichisit. Tess mârâia la o jucărie aruncată într-un colţ, îşi arăta colții, saliva şi făcea un du-te vino prin cameră.

Cu toate astea, după ce a observat-o bine pe Tess, puștoaica s-a declarat impresionată. Cățelușa făcea tot felul de de giumbușlucuri și era tare prietenoasă. Până la finalul întâlnirii, s-au tăvălit pe parchet, s-au jucat și chiar au făcut câteva numere de dresaj. La comanda Dianei, Tess a salutat și i-a întins  lăbuța politicos.

Așa a început prietenia lor.

Tess este cu adevărat specială și am să vă spun și de ce!

Pentru că este un câine utilitar, de terapie și activități asistate de animale. Ea este diferită din toate punctele de vedere de un animal de casă, de un pet, viața ei fiind cu totul diferită.

Trebuie să știi că un caine de terapie nu acționează individual, ci doar împreună cu stăpânul lui (handler) care are cunoștințe temeinice în domeniului dresajului canin. Relația dintre cei doi este o relație de colegialitate însoțită de prietenie, de dragoste, încredre și de motivare reciprocă. Iar cele mai bune echipe sunt cele în care câinele a fost crescut și pregatit cu toată rabdarea și dragostea de cel cu care lucrează.

Această metodă de terapie și activități asistate de animale este o metodă vie și se bazează foarte mult pe sinceritatea interacțiunii dintre om și animal. Procesul nu se poate forța în niciun fel, el trebuie să vină de la sine, prin plăcerea efectivă de implicare a tuturor.

Sunt convinsă că această relație va aduce multe beneficii în dezvoltarea fiicei mele, mai ales acum, în perioada aceasta de trecere spre adolescență. Perioadă în care ea este mai sensibilă și mai emotivă! După joaca de săptămâna trecută am observat că Diana a fost relaxată și parcă și-a încărcat bateriile cu o energie pozitivă. Data viitoare, Diana, Tess și stăpâna acesteia vor juca Monopoly.

De-abia aștept să o văd și pe asta! Oricum, puștoaica a început să numere zilele până atunci :)!