Cum arată o zi din viața noastră?

8
bloc, ferestre

Bucătăria este centrul universului nostru. Fără nici o glumă! Aici stăm împreună la masă, aici ne bem cafeaua dimineața. La masa din bucătărie ne facem planurile de viitor și tot aici ascultăm muzică și dansăm. Da, exact cum ai auzit: dansăm. De multe ori chiar mă-ntreb, oare cât de multe știu vecinii de vizavi despre noi?

Pentru că, noi suntem vecinii ăia care, atunci când gătesc împreună, ascultă muzică, beau vin și dansează în mirosul ăla de friptură și de ciorbă.

Exact cum s-a întâmplat și azi. Friptura cu sos sfârâia în cuptor. O friptură din carne de porc, gătită la foc mic, cu un sos scăzut, roșiatic. Aroma de usturoi și de mâncare gătită a umplut casa și holul, chiar dacă am închis ușile de peste tot. Nu gătesc nimic special, ceva ca la mama acasă, așa cum ne place nouă. Numai că eu, spre deosebire de mama, bag aproape totul la cuptor.

Apoi, îmi torn un pahar de vin, îmi pun muzică și mă așez la masă. Prin fereastra întredeschisă privesc cei câțiva nori de pe cer și crengile uscate ale copacilor.

Sorb rar câte o înghițitură din ”gura” de vin pe care mi-am turnat-o pe fundul unui pahar cu picior înalt.

mama si copilil, copil, alb

Diana mă vânează. Mă cunoaște foarte bine. Știe că mâncarea se face în voia ei, iar ăsta poate fi momentul nostru. Știe, pentru că suntem obișnuite cu astfel de momente.

Își trage un scaun, reglează volumul boxei portabile de pe dulăpiorul din colț și schimbă melodia.
E un test la care mă supune aproape zilnic. Un test pe care îl dau de cîte ori suntem noi două, cu muzica care ne place, în bucătăria mică din cartierul bucureștean.

Mă ridic de pe scaun și încep să dansez. Timid, fac câțiva pași, în ritmul muzicii. Știu că ea mă analizează și tot caută să mă provoace. Schimbă piesa, eu fac un ocho și o piruetă.

balerina, dans, fusta portocalie, plaja, dans pe plaja

Mami, tu auzi numai tango! Asta e jazz, să știi! În fine… să știi că arată bine! Zâmbește ironic, dă din cap și scutură rapid din gene. Cu toate astea, se vede de la o poștă că e mândră.

E ca și cum ar fi …plină. Cred că ăsta-i cel mai frumos sentiment din lume… să observi expresia feței copilului tău, expresia aia care face mai mult decât o mie de cuvinte.

Fața aia de… ”mi-e atât de bine, aici, acum!”.

Mai spre seară, dansul meu se transformă în… dansul nostru. Asta numai după ce stăm toți trei la masă și împărțim mâncarea aia simplă, exact așa cum ne place.

Aici cred că intră în acțiune și câțiva dintre vecinii de vizavi, despre care îți spuneam. Cred că în multe seri urmăresc, prin jaluzelele trase, doi nebuni dansând tango, într-o bucătărie mică. Și o puștoaică înaltă cât maică-sa, care se amuză de nebunii care fac piruete în picioarele goale, pe gresia rece.

De multe ori, când stau la masa din bucătăria mea mică, dintr-un cartier oarecare din București, mă uit pe geam și mă întreb ce aș putea oare să-mi doresc mai mult?

De fiecare dată, răspunsul este același: nimic. Pentru că nu există nimic altceva în lume ce aș putea să-mi doresc mai mult. asta-i tot ce vreau!

Aici este totul: în bucătăria noastră mică, dintr-un oarecare cartier din București.

Dacă-ți place mamapetoc, te aștept pe Facebook și pe Instagram.

8 COMENTARII

  1. Foarte asemănător cu ceea ce-i și la noi. La fel, prefer cuptorul și muzica. La fel, dansez cu cea mică în brațe ori mă prostesc de unul singur spre deliciul celei mari. Însă prefer o ceașcă de cafea bună și proaspăt râșnită:)

  2. Bucătăria voastră e foarte poetică. A mea e un balamuc, cu oale sfârâind, copil chiuind, cu masa plină de trenuri și de mașinuțe, cu banane făcute pod peste șinele improvizate din furculițe și cu mine „dansând” între copil, cuptor și tigăi. Nu e chiar tango, e mai mult un step foarte rapid, ca în Happy Feet, desenele alea cu pinguinii. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here