Cum am scăpat de sindromul care mă ținea captivă

26

Ulei esențial de levănțică. Câteva picături de albastru de metilen în apă. Speram din tot sufletul ca leacurile astea să mă ajute să scap de durerile chinuitoare cauzate de o infecție urinară!

Am turnat mai bine de jumătate de sticluță din uleiul de lavandă, în apa fierbinte. Din cada plină până la jumătate ieșeau aburi. Un miros înțepător a invadat baia. În câteva minute avea să se simtă în toată casa.

Degetele de la picioare erau încrețite. Cât am stat acolo, m-am simțit într-adevăr mai bine. Însă, aveam pielea roșie iar o stare de amețeală nu-mi dădea pace. N-am crezut că o infecție urinară poate fi atât de dureroasă!

Aș fi recurs la orice, numai să scap de arsurile pe care le aveam în zona vezicii urinare și a uretrei, în timpul micțiunii!

Am băut în silă paharul cu apă albăstruie. Era al doilea în ziua aia. În pat, mi-au ținut ”companie” o ploscă și o sticlă de 2 litri. Frigeau amândouă. Doar așa am reușit să adorm.

De dimineață, durerea a revenit. Mai ascuțită și mai sâcâitoare. Specializată în usturime și țepi. Cu greu am ajuns la serviciu. A fost o zi cumplită!

Am urmat sfatul unei colege și am înghițit vreo două antibiotice. Spre seară, eram aproape ca nouă!

După nici o lună am ajuns la spital.

Medicul, un bărbat robust, grizonat, s-a așezat pe scaun în fața mea. Și-a aranjat ochelarii pe nas, fără să ridice privirea din fișa cu rezultatele analizelor.

-Cu E- coli, nu-i de joacă! mi-a spus cu o voce joasă, dar fermă. A făcut un gest dezaprobator cu capul și și-a strâns buzele.

-Voi, fetele astea tinere, aveți acceeași problemă! Nu mâncați de dimineață, nu beți apă, stați toată ziulica adunate ghemotoc în fața calculatorului! Abia dacă faceți puțină mișcare și aveți un tranzit intestinal extrem de leneș!

-Nu-i de mirare că te-ai ales cu asta!

Era deja a doua oară într-o lună când sufeream de Sindromul Picioarelor Încrucișate!

Am primit multe recomandări și o rețetă față- verso. Însă, cel mai prețios lucru pe care l-am învățat abia mai târziu era prevenția.

Din nefericire, foarte multe femei se luptă cu infecții urinare. După părerea mea, cel mai grav este că nu suntem învățate să prevenim. Nu avem obiceiul controalelor medicale regulate și nici a analizelor periodice.

Anatomia tractului urinar feminin favorizează apariția infecțiilor urinare (uretra scurtă facilitează pătrunderea agenților patogeni)

Majoritatea ne tratăm după ureche și nu facem altceva decât să contribuim la creșterea rezistenței ”monștrilor” care ne atacă organismul!

Iar asta am pățit și eu! Pur și simplu am ”călit-o” cu antibiotice pe ”doamna” E. Coli. În scurt timp, a devenit mai puternică și mai rezistentă!

O simplă infecție urinară mi-a dat peste cap viața de familie, jobul, viața de cuplu! O femeie care suferă de cistită, infecție cu E.Coli  sau de uretrită, efectiv nu se mai poate concentra la activitățile zilnice.

Să ai Sindromul Picioarelor Încrucișate înseamnă să fii prizoniera toaletei, chinută de dureri cumplite!

Un lucru care mă intrigă acum este faptul că am fost ignorantă! Nu mi-am ascultat corpul și nu am recunoscut semnalele pe care acesta mi le transmitea, atunci când era amenințat. De fapt, nici n-am fost educată să fac acest lucru! De mică, toate subiectele ce priveau sănătatea organelor aflate mai jos de buric, intrau pe lista subiectelor tabu! Cel mult, mă alegeam cu insistențele bunicii să-mi acopăr șalele și să-mi pun șosete groase. Asta, ca să nu răcesc ”jos”. Mama îmi spunea același lucru. Părea să fie singura obligație pe care trebuia să o respect pentru a fi sănătoasă!

Însă n-am circumstanțe atenuante în abordarea acestor subiecte cu fiica mea! Așa că, vorbesc frecvent cu ea despre problemele de sănătate ale femeilor dar și despre igiena intimă.

Conform studiilor, una din cinci femei active sexual va contacta cel puțin o infecție urinară de-a lungul vieții, în uretră, în vezică sau în rinichi.

Cum mă feresc acum de Sindromul Picioarelor Încrucișate?

În primul rând, la apariția celui mai mic semn care poate anunța o infecție urinară, merg la medic!

Nu mai iau medicamente după ureche și nici nu mai apelez la leacuri băbești! Recomand oricărei femei care se confruntă cu o infecție urinară, să consulte un medic de specialitate și să ia tratamentul numai la recomadarea acestuia! Pentru stabilirea unui diagnostic clar în infecțiile urinare sunt esențiale analizele de laborator, sumarul de urină și urocultura. 

În al doilea rând, am conștientizat importanța medicinei integrative și cred în filozofia acesteia, ce pune accent pe vindecarea nu doar fizică, atunci când apare o afecțiune. Medicina integrativă îşi propune ca, pe lângă tratamentul alopat, să vină cu soluții care să reducă gama largă de tulburări ale organismului, ce vin odată cu boala. Probleme asociate bolii, precum atenuarea durerii și combaterea stărilor de dezechilibru, apărute la nivel psihic și emoțional.

Acestea sunt și motivele pentru care eu am apelat la Uro-Care, de la Secom, ca o soluție inegrativă tratamentului alopat!

Mi-e clar că sunt una dintre milioanele de femei predispuse la infecții! Motiv pentru care m-am decis să iau măsuri și, pe lângă tratamentul prescris de medic, am luat și Uro-Care, care m-a ajutat enorm!

Am mare încredere în substanțele naturale din compoziția Uro- Care, care ajută la reducerea tulburărilor tractului urinar!

De exemplu, în merișor! Deși sună ca și cum ar fi alintat, să știi că merișorul e un adevărat bătăuș! Se luptă cu E. Coli și o împiedică să pună gheara pe pereții structurilor ce aparțin tractului urinar!

În plus, merișorul conține din belșug niște compuși organici, care scad PH-ul urinei. Așa se creează un mediu acid, iar agenții patogeni n-au nici o șansă să se multiplice atât de rapid pe cât ar vrea ei! La fel de importantă în lupta cu infecțiile urinare este și D-manoza. D- manoza nu provoacă tulburări ale florei intestinale care pot apărea după un tratament cu antibiotice.

Îți mărturisesc că am simțit mereu că sunt o norocoasă! Am un magazin Secom chiar la mine în cartier! Îl vizitez destul de des pentru Uro-Care dar și pentru cosmeticele mele preferate!

Acum fug să-mi pregătesc bagajele pentru vacanță! Mergem la mare, e singura apă albastră pe care o iubesc și de care mă bucur din plin!

Spune-mi, tu ai suferit vreodată de Sindromul Picioarelor Încrucișate? Cum te-ai descurcat?


Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook, pe Instagram  și chiar pe Youtube. Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

26 COMENTARII

  1. O problema cu care ma confrunt de ani de zile, mai ales vara, culmea. Nu i-am dat de cap si ma sacaie tocmai cand plec in vacanta sau cand vreau sa ma bucur de cateva zile pentru mine.
    Si eu sunt adepta metodelor naturiste, fara antibiotic, dar mai iau si preventiv diverse ceaiuri si pastilele clasice.

  2. Orice femeie s-a confruntat cu aceasta problema la un moment dat, eu am luat urinal akut, sau alte variante cu ingrediente naturale, dar stiu ca imi trecea cu ceva pe baza de norfloxacina(sper ca am scris ok)

  3. Din pacate inca este un subiect tabu acesta 🙁 din pacate ar trebui sa nu ne mai fie atata rusine si jena de aceste subiecte intime dar toate am fost crescute asa…si din pacate se pot intampla lucruri grave si noi sa le tot ignoram,sa le tratam singure si ele sa se agraveze 😛 Cum ai spus si tu….macar noi…generatia noastra ar trebui sa ne educam copii cum trebuie 😛 Pupicei dulci! :*

  4. Offf, ce poveste am eu cu tratatul după ureche…. Din cauza unor antibiotice luate pentru gât am făcut „jos” o candidoză, pe care la început am considerat-o infecție urinară și știi ce am făcut atunci? Am luat încă o dată antibiotice până am ajuns să iau 2 pastile de algocalmin cu 10-20 de minute înainte să merg la baie pentru că altfel efectiv nu puteam… Chiar nu e de joacă cu așa ceva!

    • Multumesc ca ne-ai impartasit experienta ta, Ioana! Intr-adevar, tratamentul acesta luat din auzite face mai mut rau! Multa sanatate!

  5. Un subiect tabu, ca multe altele legat de igiena intima feminina! 🙁 trist ca in 2017 ne ferim inca sa vedem realitatea!

    Recomand si eu produsul, l-am folosit si intr-adevar nu am mai avut probleme ulterior!

    • Din pacate asta este realitatea, Patricia! Dar sa speram ca atitudinea lucrurile astea se vor schimba putin cate putin, incepand cu noi. Ma bucur sa aud ca ai incercat acest produs. Si eu sunt tare multumita!

  6. In prima zi de tabara, fiica-mea mi-a spus ca invatatoarea a fost luata cu ambulanta si dusa la spital. De ce? Pentru ca facuse infectie urinara. A doua zi a revenit langa copii si am vorbit cu dansa la telefon. E groaznic sa se intample asa, dar e si mai rau daca se intampla cand esti plecata la o distanta atat de mare si ai in grija/ai responsabilitatea unor copii.

    • Asa este, Antoaneta! Nu mai esti in stare de nimic cand ti se intampla sa contactezi o infectie urinara. Cred ca invatatoarei i-a fost tare greu!

  7. Anul trecut pe vremea asta am avut parte de o experients similara. De vreo 3 ori am repetat analizele si medicii pe care i-am intalnit nu mi-au prea dat alta varianta decat merisorul, pe care ma bazez, dar care in momentul ala nu ma putea ajuta prea mult. Sufeream groaznic si s-a prelungit pe o luna de zile toata nebunia. Intr-un final am reusit. Si de atunci merisorul si apa sunt la putere. Si la fel ca si la tine, pt mama totul era tabu…

  8. Stiti care este parte mai ciudata? Ca mereu trebuie sa experimentam ca sa dam dreptate celor ce ne previn.
    Da, modul de exprimare a grijilor si experientelor nu a fost cel mai forte punct al parintilor sau bunicilor nostri. Dar aveau dreptate. Insa noi credeam ca stim mai bine. Si acum?! In loc sa mergem la doctor, adulti fiind, incercam orice altceva.
    Am trecut prin infectii urinare repetate, din cauza problemelor pe care le-am avut cu rinichii. Dar mereu au fost tratate de cand au debutat.
    Sper sa am intelepciunea necesara pentru a-i explica cum trebuie fiicei mele despre acest probleme delicate.

  9. Am patit-o rau cu fie-mea. A luat E-coli de la piscina unde o dusesem ca sa invete sa inoate. Timp de un an a tot recidivat pana am ajuns cu ea la Bucuresti, unde mi-a fost recomandat un medicament care nu se gasea in Romania. Povestea are un final fericit, dar am trecut prin multe pana sa ajunga asa.

  10. Nico, și eu fac parte din categoria celor care suferă de cistită recurentă.
    Știi care e remediul la mine? Multă, multă apă să beau. Este incredibil ce minuni face.
    Foarte util articolul. Felicitări!

  11. Eu am suferit de foarte multe ori, din cauza nisipului de la rinichi, cand se desprinde coboara pe uretra si produce inflamatie. Am fost tratat cu cele mai puternice antibiotice, cu spectru larg, pana cand am capatat rezistenta 🙁
    In final, tratamentele naturale, cu recomandarea si supravegherea medicului, m-au scapt de problema.

  12. Si sufar de acest sindrom de camd ma stiu. Am ajuns la spital si cu pielonefrita…
    Sunt perioade cand nu am nimic si altele cand fac infecții la interval de 1-2 luni.
    Am pus pe viata sexuala activa, dar am aboservat de se “lipseste” de mine infecția mai ales in perioadele cand sunt obosita, nu ma odihnesc suficient, imunitatea este scazuta. Cel mai “fain” este sa fii insarcinata si sa ti se intample asta, asa cum sunt eu acum. Voi lua Urinal Mami,care oricum nu afecteaza urocultura si fuga la medic. A! Onca ceva: ati observat ca, in general, toate aceste rele vin in week-end? 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here