Un lucru înțelept, zic eu, pe care l-am făcut săptămâna trecută, a fost agenda cu evenimente ce urmau să aibă loc în weekend. Chiar dacă n-am reușit să ajung la toate, ceea ce ar fi fost oarecum imposibil, am simțit că weekend-ul a trecut într-un mod foarte plăcut și că mi-am umplut timpul într-un mod util și relaxant totodată.
Așa că, am hotărât să fac din nou un inventar al evenimentelor ce urmează weekend-ul viitor și să îmi organizez timpul mai eficient, mai ales că am adunat o serie de activități pentru care chiar merită să ieșim din casă :))
Așadar, în perioada 20- 22 aprilie, iată ce evenimente interesante se anunță în București!
Vineri începe ”Wine and Streetfood Festival”, ce va avea loc la Palatul Parlamentului, pe parcursul întregului weekend. Va fi un eveniment dedicat vinului și mâncării. Aviz amatorilor!
Tot vineri, pe 20 aprilie, se va da startul unei noi ediții ”Picnic in the Garden”. Între 20 și 22 aprilie, în grădina din spatele Hotelului Caro, te vor aștepta câteva food-truck-uri celebre și baruri de bere craft. Se anunță un eveniment cu muzică, craft beer și street food autentic de la cele mai bune food truck-uri din țară.
Pentru iubitoarele de pantofi, vineri și sâmbătă de la ora 12, în showroom-ul Coca Zabloteanu are loc lansarea noii colecții de primăvară- vară. Sper să-mi fac și eu timp să ajung, mai ales că, de ceva timp, tot dau târcoale unei perechi de sandale cu toc semnați de Coca Zabloteanu.
Dacă ești genul care nu lasă să treacă o seară de vineri, fără să iasă în oraș cu persoana iubită sau cu prietenii, îți recomand:
- Live piano concert, Sunset and the Stars– la Pura Vida Sky Bar (în Centrul Vechi)
- Winamp party– la Bistro Matrioska. O petrecere în stilul anilor ‘90, la care distracția este garantată! Dacă-ți era dor de muzica fetelor de la Andre, ASIA, Eminem sau 2Pac, petrecetrea te așteaptă!
- În cazul în care preferi totuși alt gen muzical, poți să-ți iei jumătatea și să mergeți la Jaques Pot, la o seară cu dansuri de societate. DJ-ul va va încălzi ghiduș urechile și gleznele, cu muzici de societate alese pe sprânceană.
- La Contego The Coffe Factory, pe Bd. Regina Elisabeta, aproape de Liceul Lazăr, noi obișnuim să mergem mai ales când e cald, pentru că ne simțim foarte bine în grădina lor ascunsă :). Vinerea asta se anunță un Cocktail Party, cu cocktailuri delicioase, muzică bună și o atmostefă eclectică. Fix pe placul meu!
Unul dintre evenimentele destinate întregii familii, despre care tot aud numai lucruri bune, este Expoziţia „Comorile Egiptului Antic”, un prilej de popularizare a științei, care a ajuns în premieră la București după un turneu internațional de succes prin diferite ţări ale lumii. Expoziția va fi deschisă până în data de 21 iunie 2018, în incinta Bibliotecii Naţionale a României (bulevardul Unirii nr. 22). Peste 300 de exponate, conținând artefacte originale și replici, vă vor ajuta să înțelegeți etapele de dezvoltare ale civilizaţiei Egiptului Antic.
Dacă nu știați, pe 21 aprilie este Ziua Astronomiei, iar Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Editura PANDORA M îi invită pe copii, începând cu ora 10:30, la atelierul intitulat „Cum se face un Univers?”. La întâlnire va participa scriitorul Alex Doppelgänger, care le va explica micuților câteva dintre misterele Universului.
Tot la Muzeul Antipa sâmbătă, 21 aprilie 2018, între orele 10:15-11:30 și 11:45 – 13:15, îi puteți aduce pe cei mici la o întâlnire Arta, în cadrul atelierului Art Antipa. Atelierul oferă copiilor o modalitate distractivă de a învăța noțiuni din lumea zoologiei prin intermediul artelor plastice, dezvoltând în același timp creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al celor mici. Recomand acest atelier copiilor, mai ales că, în urmă cu vreo doi ani a participat și Diana și a învățat aici multe lucruri, dar mai ales, și-a deschis apetitul pentru artă și pictură!
Sâmbătă, pe 21 aprilie, în agenda mea este trecut un eveniment pe care îl aștept de ceva timp: Atelierul ”Aripile Feminității”, susținut de Gabriela- Andreea Blaga, fondatoarea Asociației SOS Endometrioza. Va fi o întâlnire cu și despre femei, cu multă bună- dispoziție, discuții aprinse pe tema feminității și a puterii feminine.
În weekendul 21- 22 aprilie revine Grădina cu Artiști, la Merlock. Un loc în care sunteți așteptați cu mic, cu mare, în aer liber, să ne luăm doza de verde, soare și aer curat, la cel mai relaxat și relaxant mini-festival urban pentru toată familia. Acesta este un târg cu artizani pricepuți care ne aduc haine, accesorii felurite, decorațiuni, jucării, turtă dulce delicioasă, înghețată și multe alte lucrușoare de purtat, de gustat, de oferit în dar sau de luat acasă. În zona de lounge puteți lenevi pe perne, iar pe terasa de la Merlock puteți să vă relaxați și să gustați din bunătățile aduse de gazdele evenimentului.
Clătitele pufoase, marca Pancake Planet, se întorc sâmbătă, 21 aprilie, începând cu ora 13:00, la ceainăria GreenTea.
Tot weekend-ul viitor, pe 21 și 22 aprilie, între orele 11.00- 18.00, va avea loc LOVE YARD SALE, la Coopers Pub (strada Hristo Botev 25). LOVE Yard Sale este târgul unde pot găsi articole variate (îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, podoabe, mici decorațiuni) în stare foarte bună și bună, multe din ele chiar noi. Ele sunt aduse spre vânzare din motive care de cele mai multe ori țin de o nepotrivire de stil sau de o măsură prea mică sau prea mare.
După târg, dacă ajungeți în Romană, nu puteți rata V for VINTAGE. Pe 21 și 22 aprilie vă așteaptă creațiile designerilor contemporani și colecționariii de vintage autentic, într-un spațiu dedicat creativității și inovației, în centrul orașului, la The Landmark (Vasile Alecsandri nr 4, Zona Piața Romană).
Sâmbătă după- amiază îți recomand să faci o vizită la Tartelicious, unde poți gusta tarte alcoolizate. Nu cat sa te îmbete, ci cat să-ți dea dea mai mult chef de vorbit. 🙂
Iar mai spre seară, nimic nu este mai potrivit decât un concert de tango! Sonido13 vor cânta piese celebre de tango la Gallery (str. Leonida nr. 9- 11).
De Ziua Pământului, pe 22 aprilie 2018, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Terra Magazin vă invită să participați la atelierul „Despre Pămânțel”, susținut de Cristina Posner – specialist al muzeului.
„Pămânțel” este un personaj fictiv care își propune să îi ajute pe copii să învețe noțiuni despre structura internă a Pământului, cum ar fi: nucleul, mantaua, crusta și discontinuitățile dintre acestea, prin utilizarea unor machete din plastilină modelate chiar de ei. Participanții ghidați de Pămânțel vor deveni astfel „mânuțele lui” și vor investiga interiorul și exteriorul scoarței terestre. Participarea la atelier este gratuită și se face pe vbaza de înscriere la info@antipa.ro, în limita a 20 de locuri.
Duminică, celebrăm Ziua Mamei Pământ în Parcul Cișmigiu. Începând cu ora 17 au loc în parc o serie de activități organizate cu prilejul Zilei Pământului.
Duminică seara, începând cu ora 19, la Ateneul Român va avea loc Hope Concert, un eveniment caritabil și cultural pe care Hope and Homes for Children îl organizează în fiecare primăvară. An de an, artiști de renume ai momentului urcă pe scenă în sprijinul copiilor și familiilor vulnerabile.
Weekend minunat vă doresc!