10 principii sănătoase de viață care te ajută să ai succes

1
laptop, analiza swot, intalnire, job, birou, oameni la birou

Cum să-ți faci un CV nu mai este un mare mister în ziua de azi, mai ales cu atâtea informații și resurse de care dispunem. Îmi amintesc că, după ce am terminat facultatea, mi-am căutat și eu un job. Primul pas a fost să-mi cumpăr un ziar, în care erau publicate anunțuri cu  joburi. Următorul pas a fost să-mi încropesc un CV. În mare parte, prin 2005 toată lumea punea accentul pe studii, alte cursuri și cam atât.

Stai să-ți spun unde vreau să ajung cu asta!

La fel ca și în ziua de azi, în 2005,  la finalul CV-ului obișnuiam să ne lăudăm cu o serie de abilități mai ”speciale”. Cu toții încercam să ne răspundem la întrebarea … “ce mă recomandă pentru acest job?”

Dădea foarte bine în CV dacă menționai multitasking-ul, capacitatea de lucru în condiții de stress, munca în echipă și disponibilitatea pentru program prelungit. Acum însă, lucrurile nu mai stau chiar așa!

Haideți să revenim în 2018 și să vă spun de ce am făcut introducerea asta lungă.

Ideea este că, din punctul meu de vedere, multitasking-ul e depășit, ba chiar contraindicat!

Azi, este mult mai important să ne focusăm pe un task și să-l ducem la bun sfârșit. Prioritizarea activităților, capacitatea relaționare și de concentrare sunt, de fapt, acele calități esențiale!

Și așa am ajuns la motivul pentru care îmi doresc să vă țin aici!

v-ați gândit  care sunt competențele și abilitățile care ne sunt cu adevărat necesare în Mileniul III?

În decursul ultimelor luni, în urma unor observații personale, am notat câteva lucruri pe care le-am remarcat la oamenii pe care eu îi consider echilbrați și despre care cred că au succes. Adică niște oameni care, pe lângă faptul că au un CV impresionant, mai au și niște obiceiuri de viață extrem de sănătoase.

În timp, am transpus observațiile mele în 10 principii personale, pe care veau să le împărtășesc cu voi!

  1. Ieși din rutina mentală! Identifică un nou mod de a gândi, fii deschis! Stabilește-ți o viziune nouă, noi ambiții și noi obiective.
  2. Fii sociabil, fă-ți prieteni noi, oameni de la care să ai ce învăța și în compania cărora să te simți în largul tău!
  3. Crește-ți popularitatea! Exact! Carisma se învață, iar dacă nu mă crezi pe cuvânt, îți recomand să citești ce am scris despre subiectul acesta și pun pariu că, după asta, ai să-ți schimbi părerea!
  4. Înconjoară-te de oameni care gândesc ca tine!
  5. Investește în brandul tău personal, lucrează zilnic la prestigiul și la reputația ta!
  6. Fii atent la modul în care relaționezi și comunici cu ceilalți! Vorbești prea mult? Îl întrerupi pe cel care ți se adresează sau îți pierzi interesul atunci când cineva îți vorbește? Aceasta este o zonă în care avem de lucrat cu noi înșine și chiar ne putem rafina arta răbdării.
  7. Consolidează-ți poziția, inventariază resursele de care dispui în acest moment și identifică alte potențiale resurse.
  8. Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare, îndrăznește să vorbești în public și fii atent la mesajele nonverbale pe care le transmiți!
  9. Evită conflictele, păstrează relațiile cu ceilalți la un nivel armonios, care să-ți aducă bucurie și să te încarce pozitiv!
  10. Investește în tine, fii mai bun și caută entuziasmul în tot ceea ce faci!

Vă rog să reflectați la principiile mele și să-mi scrieți într-un comentariu câteva dintre principiile voastre sănătoase, să le adăugăm pe listă :).

Amatorii de infografice sunt rugați să-l salveze și pe acesta :).

infografic, obiceiuri sanatoase, lista, motivare, cv, lista, mamapetoc

Dacă îți place blogul meu, te invit să mă urmărești și pe Instagram @mamapetoc, pe Facebook mamapetoc.ro sau pe Pinterest. Mă bazez că tu, la fel ca și mine, ești de părere că orice like, share, comment au inimioară în rețelele de socializare înseamnă că îți place, că apreciezi munca bloggerului sau că îți pasă.

1 COMENTARIU

  1. Foarte tare articolul. Recunosc faptul că multitasking-ul, din păcate, este un atribut specific generației noastre. Din fericire, înțeleg că cei mai tineri că noi sunt mai echilibrata . Ei preferă un program mai normal și sunt interesați de aspectele de dezvoltare personala, când aplică pt o pozitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here