Zahărul din copilărie și septembrie fără zahăr în 2017

0

De fiecare dată când  ceream ”ceva dulce” asta însemna că urma să primesc ceva cu zahăr. Bunica se ridica greoi din pat, sprijinindu-se de marginea dulapului. Îi priveam mâinile muncite, înnegrite de soare, dar mai ales de vreme, cum apucau o pâine rotundă.

Câteva trosnete mici însoțeau fiecare apăsare a cuțitului în crusta groasă. Pe colțul mesei rămâneau câteva firimituri, pe care bunica le aduna în pumn. Apoi, scotea din dulapul din spatele ușii un borcan cu zahăr. Prindea între degete atâta zahăr cât să-i ajungă să presare pe toată felia de pâine. Așeza cu mișcări încete borcanul la loc, punea felia de pâine cu zahăr pe o farfurie îngălbenită și mi-o întindea.

mana, batrana

Când făcea asta, chipul ei blând se lumina și părea mulțumită că mi-a făcut pe plac. Felia aia de pâine cu zahăr a avut mereu gustul zilelor petrecute cu bunica. Avea gust de bunătate și de grijă ce mi-o purta!

Chiar dacă acel ”ceva dulce” era un desert atât de simplu și de modest, modul în care bunica îl pregătea, semăna cu un ritual. Un ritual care s-a transformat într-una dintre cele mai de preț aminitiri cu ea, cu bunica mea dragă!

Copil fiind, când îi spuneam bunicii că am poftă de ”ceva dulce” ea îmi oferea o felie de pâine cu zahăr, o eugenie sau un măr. Deseori îmi făcea și niște turte aurii, mari, ce luau forma rotundă a tigăii în care le prăjea. Peste fiecare turtă, bunica arunca câte o lingură de zahăr grunjos, care mi se lipea de buze la fiecare bucată pe care o rupeam.

Și, de fiecare dată, așeza turtele astea una peste alta, până făcea un turn, pe care îl acoperea cu un ștergar alb, cu flori brodate pe margini. Ștergarul acela imaculat, ce părea nou, deși bunica îl folosea de ani buni, era unul dintre multele lucruri ieșite din mâinile ei.

Atunci când punea lapte la prins în ulcelele ei din lut, bunica îmi întindea pe felia de pâine, o cantitate generoasă de smântână, pe care o aduna cu răbdare de deasupra laptelui din ulcele. Peste smântâna groasă, gălbuie, presăra zahăr și desertul era gata!

Eram cea mai fericită fetiță cu mustăți de smântână din lume!

zahăr, frisca, piele, inima

Tot în categoria dulciurilor copilăriei mele intră și gălbenușul proaspăt de ou, pe care îl amestecam cu o lingură cu vârf de zahăr și cu puțină cacao. Crema asta era mai ceva ca cea mai fină ciocolată! Și nici măcar o singură dată nu-mi amintesc să mai fi lăsat ceva în ceașca în care o preparam. Ceașca rămânea curată- curată, fără nici o urmă care să trădeze ce a fost acolo.

”Ceva dulce” mai era și magiunul de prune, dulceața de trandafiri sau de nuci, pe care bunica le pregătea la sfârșitul fiecărei veri. Tot dulce pe placul meu erau plăcintele cu brânză și cu mac, pe care bătrâna le băga în cuptorul din curte, cu ajutorul unei lopeți din lemn, pe care înșira 3- 4 tăvi pline cu plăcinte.

Când era vremea florilor de soc, bunica culegea câte un șorț întreg. Aduna în poala ei florile alea înmiresmate si, printr-o magie, le transforma într-o licoare delicioasă. Două borcane mari cu flori de soc se odihneau săptămâni întregi în camera mare. Iar, în zilele de sărbătoare când ne adunam cu toții la masă,  bucuria mea era fără margini: primeam oricâte pahare vroiam din băutura gălbuie, dulce și parfumată.

zahăr, flori de soc, socata, lime, bautura

Acasă, în timpul școlii, era rândul mamei să ne facă ”ceva dulce”. Specialitățile ei erau câteva feluri de prăjituri de casă și faimosul chec. Majoritatea prăjiturilor pe care le pregătea mama conțineau magiun de la bunica sau erau acoperite cu un strat alb, căruia noi îi spuneam bezea. Îmi amintesc că sărmana mama freca minute în șir câteva albușuri de ou cu un pahar de zahăr, până ieșea o spumă tare.

Rolul meu era unul foarte important: lingeam până la ultima picătură spuma aia albă și pufoasă de pe castron!

Astea sunt dulciurile copilăriei mele! ”Ceva dulce” presărat cu zahăr și cu multe amintiri frumoase!

Iar azi, iată-mă aici! Iată-mă la începutul lui septembrie, treizeci de ani mai târziu, când decid să renunț la zahăr, măcar pentru o lună #septembriefarazahar!  În tot timpul ăsta, zahărul a devenit, din păcate, un inamic pentru noi toți!

Haideți să păstrăm vii amintirile dulci din copilăria noastră și să alegem să consumăm dulciuri sănătoase! Dulciuri care vă vor aduce, cu siguranță, amintiri la fel de frumoase!

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook, pe Instagram și chiar pe Youtube. Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here