Un interviu frumos, cu risc crescut de… inspirație. Maria Dinu, creatoarea Colorful Mind Planners, despre pictură, organizare și coaching

Când pictează, Maria pătrunde într-o lume numai a ei. Plimbă delicat pensula pe foaia de culoarea untului, lăsând în urmă forma unei petale. Apoi, o a doua petală capătă contur. Par două petale desprinse dintr-un bujor cărnos, căruia nu ai cum să-i reziști, fără să-l atingi măcar cu vârful nasului. Cu un gest sigur, Maria înmoaie pensula în acuarela de culoarea vișinelor putrede și o lasă să danseze din nou pe foaie.

Maria Dinu este ilustratoare, artistă, life coach, om de resurse umane. Pe lângă toate aceste roluri, Maria este și mamă. Ȋn 2017 a lansat plannerul Colorful Mind prin intermediul unei campanii de crowdfunding, pe platforma Startarium. Targetul stabilit inițial a fost atins în timp record, iar numărul de susţinători a ajutat-o să primească chiar o dublare a finanţării. În final, ideea de business a Mariei, Colorful Mind Planners a ajuns la peste 7700 de Euro, după o lună şi jumătate, proiect susţinut de 151 de persoane.

Ideea de a crea un planner ilustrat, îmbină într-un mod firesc pasiunile Mariei: pictura, organizarea și coaching-ul. Legat de pictură, îmi spune că iubește acuarela. Își găsește deseori inspirația în muzică, natură și cărți. Vede imagini noi chiar și în locuri sau în detalii pe care alții le-ar trece  cu vederea. Descoperă sens, culoare și frumusețe în lucruri și în locuri neașteptate.

-Tehnica acuarelei este imprevizibilă! spune ea.

– Imprevizibilă, precum femininul? întreb eu.

Convenim amândouă că femininul nu este despre reguli, despre a te încadra într-un tipar. Este despre necunoscut, despre a arta de a găsi frumosul în jurul nostru, chiar despre incertitudine și despre a vedea cu ochii inimii.

Prima întrebare pe care i-am adresat-o Mariei  a venit dintr-o mare curiozitate:

Cum era viața ta înainte să devii mamă? Vorbește-mi despre  Maria cea de acum 10 ani.

Eu simt că înăuntrul meu am rămas la fel. Am avut întotdeauna un simţ al identităţii mele, şi cred că doar l-am “rafinat” pe parcurs. Sau, cum des aud de la oameni înţelepţi, m-am regăsit mai bine pe măsură ce am înaintat în vârstă.

Cred că aveam mult mai multe drame şi suferinţe. Nu că acum nu ar exista, însă am mult mai mare încredere în fluxul lucrurilor; un fel de recunoştinţă pentru tot ceea ce este în viaţa mea acum şi potenţialul de mai bine.

Spune-mi dacă există o femeie care te inspiră și de ce? Ce ți-a oferit această femeie?

Oh, sunt foarte multe femei care mă inspiră!

De la cele din viaţa mea, prietenele mele care au curajul să lupte pentru ceea ce cred, care se descoperă pe ele însele, care pleacă în an sabatic şi se apucă de o a doua facultate, care călătoresc în locuri care nu-s marcate pe hărţi, până la cele din cărţi (Alice a lui Lewis Carrol sau Hermione Granger sau Elizabeth Bennett) sau cele care sunt sau au fost artiste şi mame. Muza mea este de peste 20 de ani Tori Amos, şi îmi amintesc că, la 17 ani, ascultându-i extaziată muzica, mi-am dorit şi eu să pot inspira aşa cum o face ea.

Tori e o artistă care trăieşte muzica şi care, deşi a trecut prin multe dificultăţi (viol, pierderea unei sarcini), a făcut din toate catalizatoare spre mai bine. A înfiinţat o asociaţie pentru supravieţuitoarele violurilor şi a scris numeroase melodii despre experienţele şi învăţămintele ei. Toate cu o voce rebelă care pare că spune “nu-mi pasă de ce crede lumea, eu îmi urmez propriul drum.” Un vers preferat din melodia Flying Dutchman spune “They can’t see/what they can’t believe/They can’t see/what you see” şi eu cred că vorbeşte despre lumea imaginaţiei, în care piesele au un spirit propriu şi nu ne aparţin, noi, artiştii, fiind doar canalele prin care arta se transformă în realitate.

***În timp ce editez interviul, în cameră răsună melodia Flying Dutchman, a lui Tori Amos. Degetele apasă mecanic pe tastele laptopului în timp ce, în mintea mea, caut sensul versurilor pe care le ascult.
Simt că un million de furnici mi-au acoperit brațele!

Maria, dacă acum mi-ar vorbi fetița ta despre tine, mama, ce crezi că mi-ar spune?

Oh, e greu de spus. Noi avem conversații destul de adanci seara, înainte de culcare, si chiar acum două seri m-a îmbrăţişat şi mi-a spus “Esti o mama bună, mama!” M-am gândit dacă să o întreb ce anume mă face asta în ochii ei, însă poate e o întrebare pentru după 3 ani jumătate, cât are ea acum.
Stiu sigur însă că îi place părul meu, îi plac rochiile mele, se încalţă cu pantofii mei şi că îşi doreşte să fiu veselă. Si adoră să picteze lângă mine (în mod ideal, cu pensulele şi acuarelele mele, pe hârtie de calitate).
Însă am două fete, aceasta e doar părerea celei mari. Cea mică are nici doi ani, se exprimă mai puţin, însă foarte afectuos, cu îmbrăţişări şi pupături.

Ești ilustratoare, coach și manager. Aș adăuga mamă și soție. Cu siguranță mai sunt multe roluri de adăugat . Iar ziua are 24 de ore pentru fiecare dintre noi! Una dintre întrebările pe care eu o primesc foarte des de la cititoarele blogului este ”CUM ÎȚI FACI TIMP?” .

Vreau să te întreb și pe tine, Maria, cum ne facem timp? Tu cum reușești să îți faci timp pentru familie, job, dar și pentru pasiunile tale? Ce soluții ai găsit tu, pentru a-ți face timp ?

Cred că sunt două răspunsuri aici, îmi răspunde.

Primul, nu avem cum să facem tot ceea ce ne dorim. Pur şi simplu nu sunt suficiente ore în zi. Sau, ne dorim (eu îmi doresc) prea multe pentru ce e realist. Aşa că există sacrificii.

Cum e şi desenul acela- ”alege oricare două variante”: casa curată, copii sănătoşi, carieră de succes, căsnicie fericită.

Al doilea răspuns şi care mi se aplică (doar creez plannere) este că mă gândesc “Ok, nu am cum să le fac pe toate. Dar voi face maximum posibil.” Asa că planific. Uneori, la extrem, ocupând fiecare secundă liberă şi ducându-mă înspre burnout. Observ că, pe măsură ce înaintez în vârstă, nici corpul meu nu mai face faţă, aşa că am niţel de lucru cu mine, cu aşteptările mele şi cu acest “type A” din interior care nu vrea să încetinească.

Ce înseamnă ilustrația, culorile, arta, pentru tine și ce impact au acestea asupra vieții tale? Ce simți atunci când pictezi?

Pictura pentru mine este un mod de viaţă. Chiar dacă am avut lungi perioade fără inspiraţie, am pictat cam toată viaţa mea, iar la întrebarea “ce ai lua cu tine pe o insula pustie”, eu sigur aş răspunde “un creion şi o hârtie”.
Multă vreme m-am considerat “pencil artist”, culorile au apărut abia de vreo 10 ani şi tot atunci am prins şi curaj să le folosesc cu expresivitate.

Apreciez foarte mult orice soi de artă, încurajez şi cumpăr lucrări ale altor artişti şi îmi face mare plăcere să îi cunosc personal. Cred că atunci când cumperi ceva creat de mâna unui alt om, iei cu tine o parte din ceea ce l-a inspirat. E puţină magie acolo.

Cum ai denumi stilul tău de a picta? Ce tehnică ai folosit în ilustrațiile din ultimii ani? Ai o tehnică preferată? De ce?

De câţiva ani lucrez în acuarelă. E o tehnică dificilă, pentru că pictura se schimbă odată ce se usucă pe hârtie, iar rezultatele sunt imprevizibile. Insă este o tehnică frumoasă, diafană şi care permite multe jocuri. Eu mă consider undeva înspre “intermediate” ca skill, şi am enorm de multe de învăţat. Anul acesta mi-am propus să învăţ mai multe despre ilustraţia botanică.

Florile sunt dificil de pictat, au atâtea detalii pe care dacă încerci să le capturezi, îţi prinzi urechile. Mi se pare un domeniu care prinde din nou interes, iar pentru mine este un exerciţiu de dezvoltare personală să fiu inconfortabilă ci nivelul meu şi să o iau de la capăt cu fiecare acuarelă nereuşită.

Privind ilustrațiile tale, aș spune că toate culorile joacă un rol important în viața ta de zi cu zi. Crezi că acestea ne influențează comportamentul?

Categoric. Dincolo de faptul că este dovedit ştiinţific impactul cromatic asupra stărilor emoţionale, frumuseţea unor combinaţii de culori deosebite ne evocă anumite amintiri şi ne poate transpune.

Lucrez foarte mult cu palete de culori, există o ştiinţă a combinării acestora (ecuația unei palete corecte ar trebui să conţină două tonuri închise, două deschise şi o pată de culoare) şi mă fascinează paletele care evocă o stare, sau care au în compoziţie combinaţii surprinzătoare.

Îmi amintesc și acum momentul în care te-am cunoscut, Maria. Te-am remarcat imediat datorită stilului vestimentar autentic, completat de o atitudine elegantă. M-aș bucura să discutăm puțin despre stil vestimentar și accesorii. 

Face parte vestimentația din mesajul nostru către lume? Ce transmiți tu lumii prin felul în care te îmbraci?

Cred că felul în care ne gestionăm prezenţa- aici mă refer la cum arătăm şi cum ne simţim- are impact în jurul nostru. În cazul meu, vestimentaţia şi părul joacă un rol important. Pe de altă parte, cred că nu trebuie minimizat felul în care ne simţim. Degeaba aş purta un outfit minunat dacă starea mea ar fi cu totul alta. De aceea, încerc să exprim felul în care mă simt prin felul în care mă îmbrac.

Stilul personal e ceva ce evoluează odată cu noi, şi ar trebui să reflecte preocupările şi ceea ce este important pentru noi în momentul respectiv.

Petru mine, vestimentaţia e o modalitate de a ilustra o faţetă a personalităţii mele. Îmi plac hainele cu iz dramatic şi de epocă, în special cele victoriene, bijuteriile mari şi piesele statement. Însă nu mă îmbrac aşa în fiecare zi- ar deveni plictisitor.

De când am devenit mamă, am început să preţuiesc mult mai mult piesele care au un look deosebit, dar sunt şi comode. Port mult mai rar pantofi cu toc, aleg haine cu croi minimalist şi din materiale naturale.

Maria, cum îți alegi hainele și accesoriile? Și, nu în ultimul rând, de unde îți cumperi haine și accesorii?

Sunt parte dintr-o comunitate minunata de creatori – imi face plăcere ca multe dintre hainele şi accesoriile mele să fie create de artişti, nu de lanţuri comerciale. Mergând cu plannerele la numeroase târguri, am avut ocazia să cunosc mulţi creatori minunaţi şi frecvent cheltui la targuri mai mult decât fac (not good, I know).

Dincolo de asta, încerc ca hainele şi accesoriile să fie produse în mod etic şi sustenabil, de branduri mici sau de familie, din materiale naturale şi durabile.
Am observat că investiţia într-un produs de calitate merită pe termen lung mult mai mult decât o cumpărătură de impuls. Însă e nevoie să ştii ce îţi vine bine, să îţi cunoşti garderoba şi să poţi face combinaţii.

Ai avut vreodată un moment de ”creative- block”, în care ai simțit că nu-ți mai vine nicio idee creativă? Daca da, cum depășești tu astfel de momente?

Da, bineînţeles. Din astfel de momente se nasc proiecte noi.
Imi place să descopăr artişti si skilluri noi pe diversele comunităţi de învăţare (Skillshare sau Domestika). De multe ori, fac un curs şi descopăr o nouă tehnică sau un stil nou de a picta, iar apoi încerc să văd cum mi se potriveşte sau cum l-aş putea integra în ceea ce fac. Caut mereu cursuri şi tutoriale noi, aprofundez şi merg mai departe.

Consider că plannerele pe care le realizezi sunt diferite față de ceea ce găsim în comerț. În palnnerele tale ai îmbinat ilustrația (arta, culorile) cu exerciții de ”design thinking”. Povestește-mi mai multe despre acest lucru.

Plannerele s-au născut din dorinţa mea de a face ceva reprezentativ. In concediul de maternitate, ca multe alte mame, m-am întrebat care e identitatea mea de dincolo de mămicie şi de corporaţie. Astfel mi-a venit ideea de a crea aceste plannere, cu ilustraţii pictate de mine, dar care să conţină şi întrebări mai profunde, să nu fie doar simple agende. Am folosit cunoştinţele mele din coaching şi am creat o structură care să ducă de la mare la mic, de la viziunea întregii vieţi la planul pe următoarea săptămână.

Personal sunt foarte structurată şi îmi vine uşor să planific.

Pe de altă parte cred că şi imprevizibilul îşi are rostul, şi că avem nevoie de puţin haos ca să aprindem scânteia creativă.

Dincolo de structură însă, plannerele sunt nişte obiecte foarte frumoase – mi-am dorit mereu să creez frumuseţe în jur, iar speranţa mea este că înconjurându-ne de ceva care ne inspiră, realizăm câtă valoare este în propria noastră existenţă.

Care este citatul tău preferat sau fragmentul dintr-o carte care ți-a rămas în suflet? M-am gândit mult. M-am intors spre biblioteca şi am scanat.

Există o carte numită “Presence – Human Purpose and the Field of the Future” pe care am citit-o acum mai bine de 10 ani (şi e plină de semne), o carte ce uneşte spiritualitatea cu tehnologia şi psihologia cu organizaţiile.

De exemplu, unul din fragmente explică o experienţă de epifanie avuta de unul dintre membrii echipei care a scris cartea. Aflat in Baja, după 7 zile singur, petrecute în sânul naturii, este martor la spectacolul unor balene în apă, şi este cuprins de emoţie şi de senzatia profundă a unei uniuni cu acestea. Mai târziu, spune că ne trăim viaţa în sentimentul separării, şi că în asemenea momente, adevărul metafizic – că suntem una –  iese la iveală.

Cartea este construită pe principiul “viziunii din întreg”, adică presupune că putem înţelege unele lucruri “cu totul” şi dintr-o dată, pentru că întregul e conţinut în părţi. Pe baza acestei filozofii, putem înţelege un viitor care se formează, iar mulţi lideri de organizaţii şi conducători de mişcări globale folosesc acest lucru în mod intuitiv, când îşi formează viziunea.

Pentru mine, cartea în sine a fost o asemenea experienţă şi, desi este grea şi densă, am avut multe asemenea conversaţii şi momente de comuniune cu mulţi oameni: pornind de la “ce înveţi acum despre tine?” sau “oare ce se întâmplă acum aici?”.

Cel mai recent, am lucrat cu Diana Ghindă, facilitatoare certificată în The Art of Hosting, într-un eveniment de co-creare cu 20 de oameni care nu se mai văzuseră, parte din echipe virtuale. A fost fix despre “Hai să cream cadrul si să vedem ce se manifestă”, o încredere în energia şi potenţialul oamenilor. A reieşit că mulţi se gândeau la aceleaşi lucruri, aveau idei similare. Nimic surprinzător, pentru oameni aflaţi la doar 1 grad de separaţie – dar cât de des ne dăm voie să ne punem la o masă şi să discutăm despre ce ne stă în gând?

Cum sunt momentele de ”self-love” pentru tine? Cum îți place să te ”răsfeți”, ce faci numai și numai pentru tine, Maria?

Oh, uite, momentan asta este o parte care stă on hold de ceva vreme.
Atunci când am timp, merg la masaj, meditez, citesc, fac plimbări prin natură, alerg sau fac yoga. Ultima perioadă în care m-am răsfăţat nespus a fost în timpul unui retreat la munte, într-un loc cu mâncare delicioasă şi sănătoasă, cu plimbări pe dealuri şi yoga la răsăritul soarelui.
Pentru mine, să merg la mare este o regăsire. Cred că expresia supremă de “self-love” este să mă urc în maşină şi să plec pentru o plimbare pe malul mării, să stau şi să privesc valurile.

Fotografiile fac parte din arhiva personală a Mariei Dinu.

Pe Maria (și ale ei plannere minunate) o puteți găsi pe colorfulmind.ro dar și pe Instagram.

Vă invit să-mi lăsați un like la pagina de Facebook- Mamapetoc.ro și vă aștept pe Instagram @mamapetoc, locul unde îmi place să-mi pun creativitatea în valoare! Dacă doriți să faceți ”Primii pași pe Instagram” și aveți nevoie de puțină ghidare sau sprijin pentru a vă lansa business-ul pe Insta, îmi puteți scrie la adresa mamapetoc@gmail.com. Iar dacă iubiți cărțile bune și doriți să faceți parte dinitr-o comunitate de femei frumoase, care împărtășesc pasiunea pentru lectură, vă aștept la clubul de carte #cititOARE.