Sunt zile și zile

Sunt zile în care mintea mea se refugiază.

Pleacă departe, într-o lume numai a ei, cu dantelării negre și perle, cu pălării și rochii  lungi, cu corsete și catifea, cu pene și trandafiri aproape ofiliți în nuanțe de roșu sângeriu. Culoare de prune aproape coapte, roz pudrat, gri și auriu, pete de turcoaz puternic și de verde crud.

Toate astea, împreună, acoperă lumea din capul meu sub o perdea fină, ca o pânză țesută de un paianjen ce poartă niște mănuși lungi. Hortensii grele stau adunate grămadă, sprijinite de un gard înalt, negru, rece. Din când în când, câte una scoate îndrăzneață capul prin zăbrelele de fier.

O canapea mică, cu o tapițerie de un burgund înschis, pare că privește prin ferestrele mari. Doi canafi uriași, muștar, atârnă de o parte și de alta a spăratului, la capetele unui șnur răsucit.  Picioarele mici, din lemn masiv, bărâne, ascultă liniștea.

Pe măsuța de cafea, înaltă, stă un ceainic cu capacul pe-o parte și două cești. Boboci de trandafiri roz înconjoară fiecare ceașcă, luându-și parcă seva din ceaiul fierbinte. O linguriță veche, grea, argintată, stă sprijinită de una dintre ele. Au din nou o conversație colocvială despre felia de lămâie ce plutește relaxată în ceai.

Așa începe marea petrecere din capul meu, chiar dacă, în momentul visării, sunt înconjurată de dosare, legi, pixuri din plastic și miros de cafea acră.