Recunosc, una dintre marile mele îngrijorări este legată de faptul că fiica mea creşte. Şi creşte într- o viteză nebună, nu ştiu unde se grăbeşte aşa!
Azi probează o rochie, o fustă sau o pereche de sandale, iar mâine constat că nu-i mai vine nimic. Fusta a devenit mult prea scurtă iar rochia o strange sub braţ. Cu încălţămintea e şi mai rău, pentru că uneori ajunge să-mi spună că o dor degetele, iar eu mă simt vinovată pentru durerea ei. Şi ca să înlătur sentimentul ăsta de vinovăție iau măsuri imediate, alţi bani, altă distracţie, altă pereche de pantofi!
Nu ştiu cum sunt alte mame, însă eu mă tot gândesc la momentul în care pantofii sau rochia nu vor mai fi probleme. Când problemele adevărate îşi vor fi făcut apariția!
Îmi doresc ca în ziua în care va începe să ceară explicaţii cu privire la schimbările care au loc în corpul şi în viaţa ei, să am toate răspunsurile la mine.
Şi va trebui să-mi amintesc şi eu de vremea pubertăţii, de propria-mi copilărie, de vremea când eram hipersensibilă, de ale mele temeri şi confuzii, de toate sentimentele de furie care au trecut prin capul și prin inima mea.
Va trebui să separ la un moment dat propria mea adolescenţă, de a ei, să o las să-și exprime frustrările și furiile şi să o înţeleg. Sunt sigură că va trebui să îi suport şi uşile trântite, hainele aruncate, piercing-ul şi chiar pe băieţii care îi vor căuta compania.
Aş vrea să fiu în stare să îi spun o vorbă bună, care să o ajute sau care măcar să conteze în deciziile pe care ea le va lua. Şi, cu siguranță, va trebui să evit să-i recomand să-şi umple rucsacul cu absorbante sau cu spray-uri paralizante, aşa cum aş fi tentată să o fac.
“Ah, inocentă fată, în anii ei de adolescentă, ştie perfect ce înseamnă totul” (D. H. Lawrence)
Nu pot să nu-mi amintesc de acea perioadă din viaţa mea când eram furioasă pe mama, pentru că era “mama”. Pentru că îmi stabilea limite şi reguli, pentru încercările ei de a-mi fi cald în timpul iernii, atunci când tricoul meu era prea scurt. De fapt, pentru sugestiile ei interminabile despre viață.
Şi, cu toate astea, iată- mă aici!
În acelaşi rol, aşteptându- mi rândul.
Însă, eu cred că am învăţat ceva: dragostea dintre mamă şi fiică bate toate supărările, furiile şi frustrările!
