Primele impresii despre ”Magic Retouch”, spray-ul care camuflează rădăcinile de păr

23

De curând am aflat de existența unui produs care mi-a captat atenția în totalitate, chiar din prima clipă. Cum mie îmi plac foarte mult produsele L`Oreal, noul Magic Retouch, pentru că despre el este vorba, m-a făcut curioasă și de ce nu, dornică să-l încerc.

Magic Retouch promite. Promite să acopere în totalitate rădăcinile crescute între vopsiri și să mascheze firele albe. Pentru că reclama m-a cucerit, l-am comandat fără să ezit prea mult.

photogrid_1478958980334

Evident, atunci când am primit coletul de la e-MAG, am avut mici emoții. Colegele de birou, au pus până și un pariu. Pentru că ele mă cunosc foarte bine, știu că obișnuiesc să-mi cumpăr produse de beauty pe care nu prea le  folosesc (oare cine nu face asta?) și au pus pariu că, nici pe acesta n-am să-l întrebuințez de multe ori, înainte să expire.

Ca să le demonstrez contrariul, l-am folosit imediat! Însă, cum ”graba strică treaba”, l-am aplicat incorect, adică de la o distanță prea mică de scalp și astfel m-am ales cu o pată maro pe tâmplă, de toată frumusețea!

Așa am aflat, pe propria piele, la propriu, că Magic Retouch trebuie pulverizat ca un spray, la baza firelor de păr. Pata cu pricina s-a curațat fără probleme cu un șervețel umed.

Cu toate că prima mea experiență cu Magic Retouch a fost puțin neplăcută, pun asta pe seama grabei și a lipsei de informare.

Magic Retouch se prezintă sub forma unui spray de 75 ml.  Mie îmi pare destul de micuț, însă, cine știe, probabil că a fost conceput în spiritul esențelor tari, care sunt ținute în flacoane mici 🙂 .

6471d2d82a46fce9d1166a6cddce57ff

Ce îți recomand dacă intenționezi să folosești și tu spray-ul ”magic”?

-Dacă vrei să folosești acest produs pentru a camufla rădăcinile crescute și firele albe din zona tâmplelor, ar fi bine să-ți protejezi fața cu un șervețel pentru că vaporii se împrăștie și te vei păta.

-Indicat ar fi să folosești și niște mănuși (pentru că eu mi-am ”camuflat” și degetele 🙂 ).

-Dacă ești mai neîndemânatică, nu purta o bluză deschisă la culoare atunci când îl aplici!

-Aplică-l pe mai multe porțiuni mici, nu te grăbi să pulverizezi pe zone mai mari, pentru că vor rămâne secțiuni neacoperite.

-După aplicare, lasă-l să se usuce câteva minute înainte să-ți aranjezi părul.

-Spală-te pe cap cel târziu a doua zi! Eu mi-am spălat părul după 2 zile și am constatat că, atunci când îmi dădeam cu unghiile pe scalp, îmi rămâneau urme maro sub unghii.

demonstration-hair-model-show-52499

Magic Retouch este un produs de urgență, un produs gen ”în caz de urgență spargeți geamul”. Aș spune că Magic Retouch este un produs de make-up, pentru păr.

În concluzie, îmi place acest produs și îl voi folosi atunci când voi observa că mi-au crescut rădăcinile și n-am timp să mă vopsesc :).

Toată povestea asta cu produsele pentru păr, mi-a amintit de vorbele lui Kramer, din serialul Seinfeld:

Simt că am avut două vieți. Viața dinainte de spuma de păr și acum îmi încep viața de după spuma de păr!

23 COMENTARII

  1. :))) ce haios ai povestit intamplarea de la birou! Imi si imaginez cat s-au distrat colegele cand te-au vazut cu o mare pata maro pe tampla.Bine ca s-a curatat foarte usor si nu a fost nevoie sa te freci prea tare/sa te inrosesti.
    Mi-ar fi placut sa fi existat acest produs si pe vremea cand ma vopseam blonda si mi se cunoasteau radacinile dupa doar 3 saptamani! :)))

  2. Imi place mult ideea acestul spray. Eu momentan mi-am cumparat din DM un baton (ca un ruj), maro, care face acelasi lucru, dar asta pt ca am doar 5 fire de par albe (care se vad!) si mi s-a parut ca sprayul ar incarca inuti.

  3. :))) Citatul din Kramer e super tare. Eu imi fac parul mov, deci nu o sa folosesc prea curand acest produs, dar din ce ai povestit, seamana foarte mult cu fixativul mov pe care il am de la Label M. Vreau sa spun ca ma dau repede pe unde am nevoie si apoi fug si inchid usa dupa mine :)))

    Rezultatul este super misto, dar “the aftermath” este ingrozitor. Initialnu se vede, dar apoi…narile mov, sosetele mov, TOTUL MOV! Dar nu se vede nimic, doar cand incepi sa stergi pe jos, vezi cu se face apa mov, sau servetelul cu care ti-ai sters nasul este mov…si tot asa. Dar rezultatul etse super 😛 :))))

  4. Buna.
    Sprayul nu este prea in regula pentru ca emana vapori. Inspiram chimicale. In plus experienta mea a fost neplacuta in sensul ca m-am murdarit tare pe maini si nu prea s-a luat la spalare. Pateaza hainele si pielea. Va recomanda sa folositi mascara pentru acoperirea radacinilor crescute, acopera firele albe. Sunt pe Emag aici //bit.ly/2JmeuWc in 5 nuante :). Nu ma mai vopsesc la radacina la 3 saptamani ci la 6-7 saptamani.

  5. Buna am folosit și eu acest produs iar parul mi sa făcut pe unde l-am aplicat exact ca și când ar fi dat cu multă ceara foarte gras..m-am spălat de câteva ori și tot așa rămâne ..sunt disperata nu știu ce sa fac sa se duca..dacă puteți sa ma ajutați careva cu un sfat..multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here