După ”n” zile de izolare, ”n” ore de stat cu nasul în laptop, multă cafea, incertitudini, o supă cu tăiței, frustrări, o carte terminată și una aproape terminată, iată-mă din nou, în starea mea normală.
O stare fără strop de sare și piper, dar cât se poate de normală pentru mine!
Știți ce am observat eu în ultima perioadă? Pentru că e o situație care mi-a venit ca o palmă după ceafă, parcă am început să fiu mai atentă la viața mea, la ce simt, ce fac și la tot ce mă înconjoară.
Am observat că oamenii socializează parcă mai mult decât înainte. Spre exemplu, eu, azi! M-am salutat cu vecina de la etajul doi, din blocul de vizavi. Șoc, nu alta!:)
De dimineață, când am deschis geamul de la bucătărie, să verific personal starea vremii, am dat nas în nas, adică ochi în ochi, cu o doamnă de vreo 70 de ani, cu părul ridicat în vârful capului. De la distanța aia, părea să aibă părul pus pe niște bigudiuri din alea mari, dar nu vreau să lansez nicio supoziție în acest sens! Am văzut cu toții ce amploare a luat fenomenul fake- news în ultima perioadă!
Așadar, dau cu ochii de vecina de la 2, din blocul de peste stradă. Știți și voi cum sunt străzile din cartierele bucureștene, atât de înguste încât pot să apreciezi cu ușurință ce fel de mâncare au vecinii în meniu.
Dar să revenim la întâlnirea de dimineață care a fost pentru mine o lecție de viață!
Ne-am intersectat privirile și, ca două bune vecine, ne-am salutat! Da, ai citit bine, ne-am salutat, așa cum făceau oamenii pe vremuri…
La momentul interesectării privirilor, am schițat un zâmbet. Zâmbetul cred că a ieșit ca reacție a faptului că, fiecare dintre noi, a fost surprinsă de ”întâlnirea” neanunțată. Odată cu zâmbetul, s-a putut citi pe buzele fiecăreia un ”Bună ziua!” și am înclinat pe rând, capul.
Mărturisesc că eu am înclinat capul mai ”discret”, așa, pentru că doamna, vecina de la 2 din blocul de vizavi a înclinat capul foarte elegant, cu un aer distins.
Până azi, vă jur că nici nu știam că acolo chiar locuiește cineva! Nu am remarcat vreodată o prezență acolo, n-am observat vreun geam deschis și nici o lumină.
Întâlnirea cu doamna a fost plăcută! În ziua de azi, gesturi din aceastea de normalitate, chiar că îți fac ziua mai bună!
Întrebarea pe care mi-o pun acum, și vreau să rămână între noi, este următoarea: oare nu am observat eu nici măcar o singură dată, cu ochiul meu de șoim (în alte circumstanțe), că vizavi locuiește cineva? Unde am fost, am fost oare atât de absentă?
Sau poate nu m-a interesat lucrul ăsta și am trecut cu vederea orice semn care ar fi putut trăda că, în apartamenul de la etajul doi, la nici 20 de metri de geamul meu, locuiește o venerabilă doamnă de vreo 70 de ani, care își pune părul pe bigudiuri și își salută vecinii cu atâta eleganță, chiar și acum, în vreme de pandemie?!
