Am descoperit feminitatea și potențialul acesteia abia după 30 de ani. Când fiica mea avea deja 7 ani.
Nu știu să-ți spun exact de ce n-am simțit feminitatea sau mai bine zis, puterea feminității, până la acea vârstă. Mă concentram mai mult asupra lucrurilor ”de făcut”, asupra responsabilităților, în general legate de job și de familie. Cam astea erau prioritățile mele pe atunci.
Chiar dacă îmi puneam o fustă sau îmi vopseam părul, chiar dacă mă machiam și purtam uneori tocuri, nu simțeam că toate astea au vreo legătură cu feminitatea. Făceam lucrurile instinctiv sau pentru că femeile din jurul meu erau preocupate de aspectul fizic. Trebuia să fiu și eu în rând cu ele, nu- i așa?
Dacă mă gândeam că ”ajustările” vestimentare au legătură cu feminitatea? Sau mă gândeam măcar la propria feminitate? Răspunsul este negativ.
Mi-o amintesc pe mama pe când era tânără. Ori grijile, ori munca, ori lipsurile vieții de zi cu zi, ori cei patru copii, ori toate astea la un loc… o transformaseră într-o mașinărie. O mașinărie care se trezea la 4 dimineața, pentru a-și acorda o oră numai pentru ea. Își ondula părul cu un ondulator rudimentar, pe care îl înfierbânta pe aragaz. Știam că își face părul din secunda în care simțeam miros de păr ars în toată casa.
Respecta cu sfințenie un ritual matinal, fără să facă vreun exces, cu excepția părului pe care și-l ardea mai mult, în loc să-l onduleze. Prefera apa și săpunul, în loc de parfum. De fapt, parfum nici nu cred că avea. Îmi amintesc numai de câte un spray pe care și-l cumpăra, și asta când eu eram deja adoloescentă.
De sărbători, își dădea cu un fard albastru pe pleoape și își punea la gât un șirag de mărgele sidefate, care imitau perlele. În schimb, se ruja de fiecare dată înainte să iasă din casă și își vopsea unghiile cu o ojă de un roz pal.
Singura amintire vie în care mama mea a fost expresia femininității absolute, este momentul în care și-a cumpărat o pereche de sandale cu toc. Erau niște sandale vișinii, din piele întoarsă, cu tocul ascuțit. Le-a încălțat fără să respire și a făcut câțiva pași în fața unei oglinzi mari, ce stătea rezemată de un perete din sufragerie. O priveam uimită, tăcută și fascinată! A fost momentul în care mama mi-a părut o zână!
Chiar dacă purta un capot de casă, atitudinea ei era ceva ce nu mai văzusem până atunci! Din gospodina ursuză, cu basma pe cap, mama se transformase într-o făptură măiastră, despre care citeam numai basme și pe care o întâlnisem în imaginația mea.
Parcă plutea prin casă, încălțată cu sandalele alea vișinii cu toc cui! Cum s-a putut metamorfoza mama în doar câteva secunde… asta am aflat eu abia după cei 30 de ani ai mei!
Când mergeam cu ea la piață îmi ciupea obrajii, să par mai roșie. Ori eu eram prea palidă, ori așa avea ea senzația că trebuie să am obrajii… roșii, nu știu! Chiar am s-o sun, s-o întreb de ce-mi ciupea obrajii, de ce era important pentru ea să am obrajii roșii? Dar asta imediat ce termin ce am să vă spun.
În rest, mama era o femeie modestă și îngrijită. Așa este și acum.
Cum îți spuneam, după 30 de ani, s-a întâmplat ceva cu mine. Am început să fiu mai conștientă de propria feminitate și să mă intereseze cum aș putea s-o pun în valoare. Am simțit că este important să cunosc puterea feminității nu numai pentru mine, ci și pentru fiica mea. Pentru Diana.
Așa cum feminitatea mi-a fost dezvăluită de mama, chiar și pentru câteva secunde, atunci când am crezut-o zână, așa aș vrea să mă vadă fiica mea. Și nu numai pentru câteva secunde. Ci în fiecare zi, în fiecare moment, cu fiecare gest sau cuvânt.
Știu că feminitatea nu stă în înălțimea tocurilor sau în lungimea fustei! Nu stă nici în prețul rochiei sau în calitatea materialului, nici în accesoriile prețioase sau în gelul de pe unghii. Am înțeles cu timpul că feminitatea e simplă! Ea se reflectă în îmbrățișarea pe care o oferi, în felul în care îi privești pe cei dragi, în mângâierea și în căldura ta!
Și vreau să-i transmit fiicei mele toate aceste valori! Vreau să-i transmit un model de feminitate autentic, care va fi călăuza ei în explorarea propriei feminități. Îmi doresc să fie conștientă, șă- și iubească și să se bucure de propriul corp, să fie conștientă propriile emoții, de propria valoare, de frumusețea ei unică.
Când am aflat de ”Atelierul de mămicie- Model pentru fetița mea” de pe 8 aprilie, susținut de Ioana Agachi, psihoterapeut centrat pe persoană, trainer & managing partner Eu, părinte ghemotoc, m-am gândit că trebuie să mergem și noi! Noi două!
Pe lângă faptul că atelier de ”mămicie” nu cred că mai există în tot Universul 🙂 am simțit că evenimentul acesta ni se potrivește mănușă! Este o ocazie fantastică să cunosc specialiști de la care pot învăța mai multe despre cum pot să fiu un model bun pentru fiica mea!
Ce spui, vii și tu?
Sunt curioasă, tu ce model de feminitate ai preluat de la mama ta?
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook și pe Instagram. Așa veți fi la curent cu toate noutățile!
