Mama a îmblânzit o furtună

2

Am așteptat-o în fața școlii, într-o vineri după-amiază. Era aproape ora 16. Lipseam de pe facebook de vreo două ore deja și eram îngrijorată. Exista riscul să se întâmple ceva mega important, fără știrea mea! :))

Nici n-am apucat să-mi scot telefonul din rucsac, că puștoaica a și ieșit de la ore. Am văzut-o cum mă căuta cu privirea. Prin gratiile verzi, o urmăream cum își întinde gâtul, în puhoiul de copii din curtea școlii.

Ajunsă în fața mea, mi-a arătat dinții. Asta, în semn de salut.

Puștoaica a luat-o încet către metrou, așa cum face de obicei. Pentru că aveam alt plan, am oprit-o. I-am reamintit că urma să mergem la un nutriționist. Mi-am dorit foarte mult să-i fac un plan alimentar.

Încă de la începutul clasei a VI-a, Diana mănâncă alandala. Și eu la fel. Așa că, întâlnirea cu un nutriționist mi s-a părut o idee bună, pe care i-am comunicat-o și ei.

Planul era să mergem împreună. Planul meu. Planul ei, se pare că era altul: să meargă acasă și să lenevească, doar era vineri.

Eu nu vreau să merg la nutriționist. Mergi tu!

În momentul acela am simțit că explodez. M-am oprit în loc și am trântit ghiozdanul cu cărți pe o bancă. Ea s-a așezat pe bancă, parcă să mă sfideze. M-am înfuriat atât de tare încât îmi venea să o pun la punct acolo, în mijlocul parcului de lângă școală. Eram ca un personaj din desene animate căruia îi iese fum pe urechi și pe nări.

În mintea mea, se învârteau tot felul de gânduri:

Cum poate fi atât de nerecunoscătoare? Doar mergeam pentru ea, întâlnirea aceasta urma să fie spre binele ei!

În plus, am stabilit o oră, am făcut o programare. De ce se poartă ca și cum nu ar fi știut? De ce refuză să meargă? De unde atâta obrăznicie?!

O furtună de emoții a pus stăpânire pe mine. Parcă eram Hulk, matahala aia verde în care se transforma profesorul ăla simpatic, când își pierdea cumpătul. Eram la mai puțin de un pas să iau foc!

Mă așteptam ca Diana să sară în sus de bucurie că, într-o după-amiază călduroasă de vineri, urma să meargă la nutriționist. Și pentru asta, n-ar fi fost rău să țopăie de fericire, să-și exprime recunoștința veșnică și încântarea!

În realitate, atitudinea puștoaicei era diametral opusă față de așteptările mele!

Cu mânecile bluzei lungite de la cât a tras de ele, încât îi acopereau degetele, Diana și-a încrucișat brațele, ca într-o îmbrățișare.

Răspunsul ei m-a făcut să simt că-mi pierd controlul. Vroiam s-o sancționez imediat! Ăsta a fost impulsul meu. Să o pedepsesc pentru că îndrăznise să mă refuze și să strice tot planul!

Să știi că n-am făcut-o! Împietrită de furie cum eram, n-am făcut nimic! Doar am privit-o. M-am pus în locul ei. Și eram îngrozită să fiu acolo!

Aveam în fața mea un copil care mi-a spus nu, și atât! Nimic mai mult. Nu știu exact ce m-a determinat să mă controlez, să-mi țin furia în frâu. Poate faptul că a avut curajul să mă privească în ochi, deși știa că o să mă supăr.

Tot ce a urmat a fost o lecție. O lecție despre autocontrol, emoții și ascultare.

Pentru că asta am și făcut. M-am controlat, mi-am stăpânit emoțiile și am ascultat. Am devenit blândă cu ea. I-am vorbit cu calm și emoțiile ei au devenit prioritare.

Ce se afla în spatele lui NU? Frica. Fiicei mele îi era frică să meargă la nutriționist.

I-am vorbit pe un ton cald și nu am încercat să o conving cu nimic. I-am explicat de ce am vrut eu să facem acel lucru. Și am recunoscut că ar fi trebuit să aștept răspunsul ei, înainte de a lua o decizie.

Inițial, nu i-am dat suficiente detalii, despre ce urma să se întâmple. Pentru ea, era ceva necunoscut. Am pus-o fața faptului împlinit, fără să-i cer opinia. Când am aflat ce se ascundea în spatele refuzului ei, am fost șocată: fiicei mele îi era frică să nu fie pusă pe cântar și certată dacă avea câteva kilograme în plus.

Nutriționistul era omul negru, era bau-bau! În mintea copilului meu, nutriționistul ăsta era un om în halat alb, care avea un băț, și care urma să o pedepsească, să o critice, pentru tot ce a mâncat, pentru faptul că-i este poftă de dulciuri sau că nu mănâncă suficiente legume.

Iar eu, neghioaba, eram cât pe ce să o fac să sufere și mai mult!

Blândețea și autocontrolul m-au ajutat să mă reconectez cu copilul meu. Așa am ajutat-o să se deschidă, am ascultat-o și i-am explicat ce urma să se întâmple.

După ce ne-am liniștit și am servit tot tacâmul de drăgălășenii, Diana a acceptat să mergem. A pus întrebări și a negociat meniu-uri. Întâlnirea a mers brici!

Când Laura Markham a spus că, părintele are întotdeauna puterea să liniștească furtuna, sau să o transforme într-o tornadă, mi-am amintit de experiența pe care ți-am povestit-o.

Pe 13 mai, la conferința susținută de Laura Markham, am avut senzația că femeia de pe scenă vorbea cu mine. Parcă-mi vorbea numai mie!

M-am regăsit în multe dintre exemplele pe care le-a oferit publicului. Și nu de puține ori, mi-am spus că știu sentimentul… I know what you mean! I know the feeling!

Chiar dacă risc să-ți par lipsită de modestie, să știi că sunt o mamă bună! Extraordinară!

Iar autocontrolul face minuni, ți-l recomand!

După conferința de sâmbăta trecută, i-am făcut puștoaicei mele și o promisiune. Între patru ochi, i-am promis că eu nu voi mai țipa. I-am explicat că, în momentele în care s-a întâmplat să mai țip, am fost copleșită de emoții și de frustrări. I-am spus că voi încerca de acum înainte să le controlez și să renunț să mai țip! Avea o față tare dulce când i-am spus asta. M-a privit dintr-o parte, ușor surprinsă. Și m-a îmbrățișat.

Aș putea să-ți povestesc ore în șir despre această conferință care mi- a mers la suflet!

Și totuși, am să închei cu o propunere pentru organizatorii evenimentului: data viitoare, când o mai aduceți pe Laura Markham în București, nu vă mai chinuiți, oameni buni, cu masa și casa. Mă ofer eu să o găzduiesc, să o omenesc, așa cum se face pe la noi!

Și chiar n-ar fi rău să o luăm acasă, pe rând. Ar trebui să ne mai spună cineva, din când în când, să fim mai blânzi, mai cooperanți și mai empatici, mai ales cu copiii noștri!

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook și pe Instagram.  Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

 

2 COMENTARII

  1. stai așa, că în afară de tot ceea ce ține de adolescență, lucruri pe care sper să le vorbim duminică, m-ai șocat cu acea idee despre cazare…
    mă ofer și eu pentru o vreme 🙂 🙂 🙂 .
    acest articol face parte dintre cele scrise în urma prezentărilor Laurei?
    crezi că ai putea să-mi faci și mie niște copii xerox până duminică după tot ce ai scris la acea întâlnire?
    evident, te pun la treabă, cine te-a pus să postezi în Digital, când știi că eu citesc tot și pornesc la atac?
    🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here