Pentru că lumea are nevoie de oameni vii

0
orb

Mi-au trebuit 30 de ani să descopăr puterea pasiunii. Privind în urmă, mă bucură gândul că nu mi-a luat și mai mult!

Faptul că descoperi un lucru pe care iubești să-l faci, are un efect uimitor asupra întregii vieți. Este ca o picătură de ploaie ce atinge suprafața nemișcată a unei ape. În momentul în care picătura atinge apa, se nasc mici valuri care se propagă la infinit, sub forma unor cercuri din ce în ce mai mari.

Cred că oamenii cu pasiuni, cei care își fac timp pentru a aduce pasiunea în viața lor, știu să fie cu adevărat fericiți! Și îi admir mult pe cei care investesc în pasiunile lor. Investesc răbdare, timp și chiar bani.

Orice vis începe cu un visător

Pentru mine, prima mare iubire este tangoul argentinian. Playlist-ul meu e compus în proporție de 90 % din muzică de tango, iar programul meu din fiecare seară include cel puțin jumătate de oră de tango. Chiar aș putea spune că fac un fel de tango- terapie la finalul fiecărei zile. Imediat ce aud un acord îndepărtat, fin, de bandoneon, simt  furnicături pe șira spinării. Ciulesc urechile și mă-ndrept spre locul de unde vine muzica. Devin telighidată. Spre norocul meu, acasă am un om care îmi împărtășește această pasiune.

Știți voi… trăirile pe care le am când vine vorba de pasiunea pentru tango nu pot fi descrise ușor în cuvinte! Mă însuflețește și mă motivează. Cu pasiunea asta încep fiecare zi și tot cu ea o închei!

maini, alb negru, fotografie

Remediu pentru ”Sahara” interioară

Iubesc mult și fotografia. Uneori, tind să cred că am un radar care detectează lumina perfectă pentru realizarea unei fotografii bune.

Privesc minute întregi o fotografie alb- negru și, de câte ori revin la ea, parcă o văd cu alți ochi. Fotografia îmi vorbește, îmi transmite stări și emoții diferite.

Dar asta nu este tot! De câteva luni, mă fascinează caligrafia. La început, am mâzgâlit câteva litere pe o bucată de hârtie. Și chiar am început să-mi fac tot mai mult timp pentru scris.

Conturez fiecare literă cu răbdare și cu entuziasm, ca și cum ar fi pentru prima oară când învăț să scriu.

caligrafie, scris de mana

Recent, m-am trezit într-un butic cu obiecte de scris. Am stat acolo aproape o oră și am plecat ”înarmată” cu tot felul de markere, penițe și borcănașe cu cerneală. M-am simțit ca un copil într-un magazin cu jucării!

Deocamdată, caligrafia este pentru mine un hobby. Mă relaxează, mă face să fiu prezentă. Și este un nou skill pe care vreau să îl dobândesc în 2018.

Pasiunile mele nu-mi aduc nici un câștig financiar. Și nu le-aș transforma niciodată într-o afacere. Ele vin din mine, fac parte dintr-un proces transformațional pe care îl îmbrățișez tot mai conștientă și mai sigură.

Am observat că pasiunile sunt confundate frecvent cu hobby-urile. Dar cred că există totuși o diferență subtilă între ele. Un hobby este o activitate pe care o desfășurăm în mod repetitiv, cu un scop precis. Iar oamenii care au hobby-uri urmăresc, în special, să se relaxeze. Asta urmăresc eu la caligrafie, pe lângă satisfacția pe care mi-o oferă rezultatul final.

scris, semn

Diverse grade de căldură si răceală a sângelui

Pasiunile, pe de altă parte, nu te lasă în pace! Cel puțin, asta simt eu. Spre exemplu, pasiunea pentru tango nu-mi dă pace! S-a inserat în viața mea treptat, fie că am timp de ea sau nu. Am gustat din ea puțin câte puțin. Iar acum este prezentă și vie. Și-a întins rădăcinile în modul meu de viață.

Mă împinge să mă descopăr pe mine. Mă calmează și mă înnebunește în același timp. E acea nebunie sublimă care te face să trăiești la intensitate maximă!

Este terifiant când simți că viața nu are un scop sau o direcție. Însă, atunci când descoperi pasiunea pentru ceva,  gândul acesta dispare, ți-o spun cu mâna pe inimă! 

Atunci când îți descoperi pasiunea, e ca și cum ai primi o hartă personală care îți indică drumul. Te simți mai motivat, mai inspirat și mai sigur pe ceea ce ar trebui să fie… următorul pas. Asta înseamnă pentru mine ”a fi însuflețit”.

”Nu te întreba ce are lumea nevoie. Întreabă-te ce te face pe tine viu. Apoi, mergi şi împlineşte acel lucru. Pentru că lumea are nevoie de oameni vii.”                                         Howard Thurman

Acum e rândul tău!

 

Dacă-ți plac scrierile mele, mă găsești pe Facebook și pe Instagram :).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here