Gesturi mărunte pentru clipe mari

1

În fiecare seară, noi vorbim.

Ea are 12 ani și este într-a șasea. Eu am triplul vârstei ei, un job full-time şi alerg încontinuu. Ea este o preadolescentă cu nasul cârn și cu ochelari. Eu încă mă lupt să satisfac nazurile adolescentei din mine. Ei îi place să citească și se împrietenește foarte ușor cu ceilalți. Mie-mi place să scriu și nu mă supăr dacă-mi beau cafeaua singură.

Înainte de culcare, Diana mă cheamă în camera ei. Stăm ca două băbuțe care sporovăiesc la poartă.

Vorbim așa până la miezul nopții. Când simt că nu-mi mai pot ține ochii deschiși, îi spun că aș vrea să mă culc. Ea se roagă să mai stau câteva minute. Dacă observă că am intenții serioase legate de somn, se agață de mine. Își încolăcește picioarele în jurul meu și nu mai am scăpare!

E în stare să mă țină așa până de dimineață. Să fim ca două prietene la o petrecere în pijamale.

Haide, întreabă-mă ceva! îmi spune într-una.

Simt că are să- mi spună multe lucruri  și nu știe cum. Așa că preferă să o întreb eu. După ce epuizez lista cu întrebări, trebuie să găsesc altele. Și altele… şi tot aşa.

Deseori o provoc la subiecte pe care ea parcă n-ar îndrăzni să le deschidă: despre băieți, despre iubire, prieteni, despre machiaj, igienă personală, despre cum se schimbă corpul ei… sau al meu, despre eşec, atitudine și câte și mai câte…

Propune tu un subiect care te interesează! îi spun atunci când nu mai am idei.

Dar ea se așteaptă ca eu să știu deja despre ce ar vrea să discutăm. Doar eu sunt mama! Se așteaptă să simt când are o curiozitate sau când are ceva pe suflet.

Din discuțiile noastre nocturne am priceput eu că Diana are nevoie să fie ascultată.

Are nevoie să fiu prezentă atunci când îmi vorbeşte! 

Are nevoie de atenția mea! Și asta poate să însemne să o înțeleg, să nu o critic şi chiar să- mi bag  nasul în părul ei sau s-o gâdil. Cu toate că știu că la un moment dat îmi va spune să încetez, simt că are nevoie să fac asta, din când în când!

Dacă o întrebi pe Diana, îți va spune că momentele ei preferate sunt cele în care stăm cu picioarele ridicate pe perete și cu ochii’n tavan. Și vorbim verzi și uscate. Noi două.

Dacă m-ai întreba pe mine, ți-aş răspunde că astea sunt momentele în care trăiesc cu adevărat! Cu picioarele ridicate pe perete şi cu nasul în părul puştoaicei mele cu nasul cârn!

Haideți să ne băgăm nasul în părul copiilor noștri mai des, oricât de mari ar fi ei!  

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook și pe Instagram.  Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

1 COMENTARIU

  1. Cred că trebuie să mă opresc din citit, altfel mă prinde dimineața doar cu blogul tău și mi-am propus să mai trec și pe la celelalte. De curiozitate, e 1.28 și cred că mi-am găsit prima fată care să-mi placă – a ta (mi-am dorit băiat pt că fetele nu mi-au plăcut never!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here