Fac parte din generația #millennials. Adică din sfertul acela din populația Europei. Aproape toate atributele acestei generații mi se potrivesc. Dintre ele, cu două valori ale ”Millennials” mă identific mai mult decât orice: timpul liber de calitate și familia mai presus de orice.
Am îmbrățișat treptat tehnologia în modul meu de viață. Am crescut odată cu ea. Uneori, mi-e frică de tehnologie. O simt cum apasă brusc pedala de accelerație, ca un pilot de curse în apropierea liniei de sosire. Și atunci o resping. Un weekend fără smartphone și fără social- media e măsura pe care mă forțez să o iau.
Spun că mă forțez să fac asta, fiindcă jobul meu depinde de tehnologie, de internet și de social- media. Și nu mi-e deloc ușor să iau decizia de a mă rupe de tehnologie! Viața mea profesională e într-o simbioză bolnăvicioasă cu tehnologia. Cu toate astea, fără ea, n-ar exista!
E ca o luptă continuă! Sunt bătălii pe care, de cele mai multe ori, le pierd. Când câștig, câștig timp, așa cum aveam în adolescență. Răsfoiesc o carte și sorb ore în șir dintr-o cafea rece. Mai stau, din când în când, pe o bancă, în parc, și privesc trecătorii care se perindă prin fața mea.
Când câștig, mă plimb cu el de mână prin parc și îmi cumpăr popcorn de 5 lei. Îmi mai exersez caligrafia în agenda aia veche, cu cotorul ros, pe care nu cred c-am să o arunc vreodată! E atât de groasă încât, în ritmul în care scriu în ea acum, simt că nu o voi umple nici măcar în următorii 25 de ani!
Sâmbăta trecută am fost la un concert, împreună cu fiica mea. Ea vine din Generația Z. Tot din Generația Z erau și cele câteva sute de tineri de la concertul despre care vă spun. Tineri, pragmatici, cu atitudine, independenți. Cu toate că ținuta mea nu ”trăda” faptul că aș putea fi un ”intrus”, sâmbăta trecută m-am simțit ca oaia deghizată în lup, într-o haită de lupi. Sau invers. Chiar dacă am folosit figura asta de stil, să știi că n-aș vrea să te duc cu gândul că ar fi fost vreo problemă în atitudinea lor, sau în a mea. Vreau să subliniez diferențele.
Mi-a plăcut! Am ascultat muzică live și am simțit, din nou, cât de frumoasă e viața!
Mi-am amintit de mine, de colegii din liceu și de ”bețiile” din studenție. Mi-am amintit de drumul cu trenul spre București, cu rucsacul plin de borcane de zacuscă de la mama. Fiecare bass mi-a trecut prin șira spinării! Fiecare acord de pian mi-a ridicat părul în vârful capului! N-am lăsat să trecă niciun moment nesavurat, precum cafeaua aia rece, în după-amiezile de vară.
Generația Z a cântat. Știau fiecare vers, fiecare cuvânt. Însă au urmărit tot concertul prin displayul unui smartrphone. Fiică-mea, la fel! I-am șoptit încet, la ureche:
”Diana, lasă telefonul…trăiește clipa!”
Îmi amintesc un fim pe care l-am văzut în urmă cu câțiva ani ” The secret life of Walter Mitty”, cu Ben Stiller. Filmul este demențial, mi-a plăcut enorm!
Însă, o fază anume mi-a rămas parcă întipărită în minte. Sean Penn interpretează în acest film, rolul unui fotograf celebru care traversează lumea-n lung și-n lat pentru fotografiile sale inedite. Ajuns la capătul lumii să fotografieze o panteră, o felină rară, fotograful așteaptă ore în șir, în vârf de munte, să apară felina. Evident, privind prin obiectivul aparatului de fotografiat.
Vine și momentul în care felina își face apariția.Ta- daaa!! Iar Seean Penn, fotograful, o privește. Doar o privește și se bucură. Atât. Nu face nici măcar o singură fotografie! Așteptase momentul acela o viață întreagă și n-a vrut să-l imortalizeze, a vrut să trăiască clipa și să o păstreze numai în amintirea lui!
Mi-a părut atât de profundă scena aceasta din film încât ”trăiește clipa” înseamnă fix același lucru și pentru mine!
Acum, sper ca adolescenta mea din generația Z să înțeleagă, la un moment dat, ce înseamnă ”trăiește clipa”.
Dar tu, din ce generație faci parte? Ce înseamnă pentru tine ”trăiește clipa”?
