De când mă știu mamă, mă laud încontinuu! Cum s-ar zice, mă tot laud de 12 ani încoace. Ba că fiică-mea a fost un bebeluș cuminte care dormea toată noaptea, ba că n-am știut ce-s alea colici și nici n-am întâmpinat dificultăți cu diversificarea.
La cresă s-a acomodat repede și n-am avut probleme deosebite cu bolile copilăriei. La grădiniță a fost floare la ureche, dormea după-amiaza și nu ne-am intersectat nici cu păduchii.
Încă din clasa I a tot spus că ei îi place la școală și azi, într-a șasea, își menține opinia. N-am stat niciodată lângă ea să-și facă temele. Sunt perioade lungi în care nici măcar nu știu cum arată caietele ei. Rezultatele puștoaicei și apropierea dintre noi îmi dau totuși încredere că ea e pe drumul cel bun!
Am simțit mereu că sunt o mamă norocoasă și nu ezit să fiu mândră de ea!
Dar să vezi cum, lumea mea liniștită și așezată a luat o întorsătură neașteptată! Dar mai ales, neanunțată.
Fiica mea pare că s-a schimbat peste noapte! Acum este mai sensibilă și din ce în ce mai nervoasă.
Am rămas mască ieri, când Diana mi-a cerut să ies din camera ei. I-am respectat dorința și am ieșit din cameră ca o pisicuță cu coada între picioare. M-am frământat, m-au năpădit tot felul de gânduri și îngrijorări, care mai de care mai stupide.
Mi-am pus o grămadă de întrebări. Oare am supărat-o eu cu ceva? Sau poate că s-a întâmplat ceva la școală? Are probleme cu colegii… sau poate cu profesorii? Se simte oare singură? Poate eu n-am ascultat-o suficient? Am ignorat ceva important pentru ea?
Mi-am făcut zeci de scenarii, însă am scăpat din vedere un lucru esențial. Mai pe românește, n-am văzut pădurea din cauza copacilor!
Fiica mea crește. Este aproape o adolescentă. Iar eu am continuat să o privesc și să o tratez ca pe un copil mic!
Copila n-avea nimic în seara despre care ți-am povestit. Iar faptul că mi-a cerut să ies din cameră și să închid ușa, n-a însemnat decât nevoia ei de intimitate.
Așa că, mi-am propus să mă transform și eu într-o mamă de aproape- adolescentă!
Dacă adolescența asta ar fi o persoană, i-aș scrie chiar și o scrisoare! I-aș spune că abia o aștept și că mă pregătesc pentru ea! N-are decât să vină!
Când copiii sunt mici, suntem obișnuiți să primim de la aceștia anumite întrebări sau solicitări. De unde vine Moș Crăciun? Unde se ascunde luna pe timpul zilei? De ce zboară păsările? Vreau și eu o mașină cu telecomandă!
Cu cât copiii cresc, trebuie să fim pregătiți și pentru alte tipuri întrebări dar şi provocări:
De ce îmi ies coșuri? De ce sunt atât de înalt sau de scund? De ce sunt gras… sau poate prea slab? De ce nu mă place X? Ce să fac dacă mă dor sânii? Ce să fac dacă îmi vine menstruația la școală? De ce mi se îngrașă părul?
În primii ani, ne preocupă diversificarea, scutecele, crizele de tantrum, dacă cei mici își împart jucăriile cu ceilalți copii. Vrem să găsim cea mai blândă bonă, cea mai potrivită creşă, grădiniță sau cea mai bună școală, nu-i așa?
Însă, atunci când copilul se apropie de adolescență, lucrurile se transformă într-un adevărat taifun!
Cea mai bună școală, unde am reușit să ne înscriem copilul, vine la pachet cu mulți copii cu smartphone şi tablete. Și cu internet pe deasupra.
– Uff, tu, care țineai morțiș să-ți înveți copilul că nu performanțele telefonului sunt esențiale! Tu, care-ți ții copilul departe de internet și de rețelele de socializare!
Ce faci acum?
Până și cea mai bună școală vine la pachet cu alți copii, ai căror părinți iubesc hainele cu logo-ul la vedere!
– Oh, da, e minunat! Adidași de firmă, trening de firmă, rucsac de firmă, ceas de firmă, șapcă de firmă. Toate, toate de firmă!
Află că tu, ca părinte, vei simți acum o avalanșă de emoții despre care citeai în cărți. Numai că acum, sunt pe bune!
Bullying-ul e pe bune, la fel cum sunt și comentariile răutăcioase! Dorința de a fi popular sau timiditatea, sunt pe bune! Prieteniile și antipatiile, eșecurile și frustrările sunt… pe bune!
Transformările corporale, nevoia de independență și de intimitate, dorința de validare în afara familiei, alegerea unor modele, sexualitatea, anturajul… toate astea vin la pachet cu adolescența.
Să nu uităm că, o relație bună cu un adolescent nu începe la adolescență!
Cât ne priveşte pe noi, încă nu suntem chiar acolo, dar nici mult nu mai este :). Perioadele tumultoase se fac tot mai simțite și nervișorii ei nu sunt deloc timizi! Adolescența bate la uşă!
Simt cum faza aceasta mă transformă și pe mine! Simt cum traversez etapă după etapă, alături de fiica mea.
E ca și cum mi s-ar adăuga câte o nouă atribuție în fișa postului… de mamă! Acum, tot ce pot să fac este să mă ”înarmez”. În primul rând, cu răbdare și cu blândețe.
Tu cu ce provocări te confrunți cu adolescentul tău? Cum identifici soluțiile? Sunt foarte interesată să aflu cum reușești tu să traversezi această perioadă! Aștept comentariul tău!
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook și pe Instagram. Așa veți fi la curent cu toate noutățile!
🙂 Pe ușa camerei fiului meu scrie: OUT.
Intru, după ce am bătut la ușă.
Desigur, și după aceea mai aștept 20 de secunde – cum că, dacă face ceva care nu tre văzut, s-ar putea să nu-i ajungă doar ciocănitul să pună lucrurile în ordine, mai e nevoie și de ceva timp în plus.
Negociază cu noi, de zici că e om de afaceri și noi suntem cei care apelăm la el (glumesc, nu e așa de negru 🙂 dar față de copilul dulce care nu ieșea din cuvânt…
Am fost cu el să cumpere niște flori pentru o fată căreia voia să-i propună să fie prieteni: am înghițit în sec, am tăcut, nu am îndrăznit să reproșez… I-a luat un buchet de 40 de lei (voia unul de 60, dar am pledat pt frumusețea celuilalt și s-a îmbunat!), în vreme ce mie mi-a dat de 8 martie un trandafir… (buchetul n-a mai fost dat, a fost aruncat, pt că fata a fost văzută cu un altul… 40 de lei… adolescențăăăă!!! 🙂 )
Uff, ce spui… deci asta urmeaza? 🙂 Si eu ma astept sa gasesc biletele prin ghiozdan sau chiar flori pastrate prin buzunare :)). Multumesc ca mi-ai impartasit din provocarile tale! Succes cu adolescentul tau! Sunt sigura ca nu ai timp sa te plictisesti 🙂