Fă-ţi selfie ca o vedetă!

2

Am “cunoscut-o” pe Celeste Barber într- o dimineaţă ploioasă de luni, în aprilie.

Singurele lucruri pe care am  fost dispusă să le fac, în dimineaţa aia mohorâtă, după ce m-am asigurat că puştoaica mea şi-a luat tot ce-i trebuia şi a plecat la şcoală, a fost să îmi torn jumătate de ceaşă de cafea rece, pe care el mi-o pregătise în urmă cu 2 ore şi apoi să intru pe instagram.

Mi-a atras atenţia o postare a unei foste colege stabilite în Franţa. O fotografie cu o femeie în chiloţi, cocoţată pe o comodă.  Nimic ieşit din comun, doar că, femeia asta evident, ridicolă, m- a amuzat teribil!

celeste-barber-bella-hadid

Îţi spuneam… era una din dimineţile alea în care nu- ţi vine să te ridici din pat, când îţi vine să îţi suni colegii de muncă să anunţi o gripă spontană, cine ştie ce problemă personală sau că …”un crocodil  mi-a mâncat caietul de mate!!!”

Însă, femeia aia zănatică mi- a schimbat brusc dispoziţia. Am intrat pe pagina ei de instagram şi am văzut-o în toate ipostazele alea hilare, imitând- o pe Beyonce, pe Justin Bieber sau chiar pe Lenny Kravitz.

Celeste-Barbed-imita-a-famosos-en-instagram-14

Tare m-am distrat! Apoi, în drum spre serviciu, după ce am râs copios de una singură (sper să nu mă fi auzit vecinii)  am vrut să aflu mai multe despre nebuna asta, care a avut curajul să ironizeze pe mai toate vedetele.

Am aflat că Celeste Barber este o actriţă de comedie, din Australia, care recreează fotografii ale celebrităţilor. Până aici, nimic ieşit din comun.

Câte dintre noi nu s- au fotografiat în diverse ipostaze, mai mult sau mai puţin haioase?

Însă, Celeste, cu pozele ei, a lansat un trend în social media, prin imitarea unor fotografii cunoscute ale vedetelor, cu intenţia de a sublinia cât de nerealiste sunt postările acestora.

Ea le-a imitat pe Kim Kardashian şi pe Miranda Kerr,  susţinând că, fotografiile acestora de pe reţelele de socializare, cu figuri candide şi o atitudinie ingenuă, nu au nicio legătură cu realitatea, cu viaţa normală.

2B61939C00000578-3198981-image-a-9_1439624576198

Dacă la început, joaca lui Celeste era doar pentru prietenii săi, acum are milioane de fani care o urmăresc şi îi apreciază fotografiile.

Oricum, mie mi- a înveselit dimineaţa, asta e clar!

Ce m- a învăţat pe mine Celeste Barber?

Să râd mai des. Şi poate că nu e o idee rea să introduc o porţie de râs în rutina de dimineaţă.
Aşa că, să nu ne mai luăm atât de mult în serios şi să nu ne limităm capacitatea de a găsi partea amuzantă chiar şi în situații mai dificile.
Şi am mai învăţat că să ai puterea să râzi de tine, parcă îţi mai ia o parte din tensiunea de pe umeri,  îţi permite să fii mai autentic şi să tranformi ceva ce părea negativ, într-un rezultat pozitiv.

Cât despre mesajul transmis de Celeste Barber, cred că fotografiile ei vorbesc cel mai bine.

2B61957200000578-3198981-image-a-4_1439624357303

foto

Mai multe fotografii poţi găsi pe Instagram https://www.instagram.com/celestebarber/  (sursa foto)

Twitter https://twitter.com/hashtag/celestechallengeaccepted?src=hash

Facebook https://www.facebook.com/Celeste-Barber-1476112139374414/

Se pare că Jerry Seinfeld avea totuși dreptate: „People who read the tabloids deserve to be lied to!”

2 COMENTARII

  1. Sunt de acord cu tine, puterea de a te auto-ironiza este ceva ce ar trebui să educăm la noi. Nu suntem perfecți, dar suntem așa cum suntem și trebuie să ne acceptăm și cu bune și cu rele. Citatul de la sfârșit este fabulos! :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here