Este pentru toți!

2

Dimineața de Paşte. Suntem în maşină iar eu scriu pe telefon. Ascultăm muzică la radio.

Numai puştoaica stă cu căştile în urechi, ascultă muzica ei. Iar când spun „muzica ei” mă refer la Tom Odell. Cred că e primul băiat pentru care a făcut o pasiune, la cei 12 ani şi jumătate cât are ea. Dar despre pasiunile fiică-mii vă spun altădată.

Aseară, în fața bisericii din cartier, cu lumânarea în mâini m-am tot gândit. La noi. La noi, oamenii.  Şi la flacăra aia mică, pentru care mergem la biserică în noaptea de înviere.

Astă-noapte, lumina a căpătat alt înțeles pentru mine. Încă unul, pe lângă toate celelalte mii.

Pe la 12, am zărit în uşa bisericii o luminiță. Cineva „luase lumină”. Am privit fascinată cum, de la luminița aia mică, s-au aprins zeci de alte luminițe. Şi tot aşa, luminița aia mică, a ajuns la toți cei din curtea bisericii, la cei din stradă… a ajuns la toți.

Ajunge pentru toți, fraților!

Apoi, în drum spre casă, am lăsat şi pe vecina de bloc, să ia din luminița aia mică a noastră.

Cam aşa ar trebui să fie viața noastră. Să oferim şi celorlalți, pentru că şi noi, la rândul nostru, am primit. Sau vom primi.

E loc pentru toți. În orice am face.

Cred că ai prins mesajul.

Puştoiaca ne roagă să dăm radioul mai încet. Se pare că „muzica noastră” se amestecă cu „muzica ei”. Cu radioul dat mai încet, cu soarele care- mi bate în ochi, privesc chiorâş pe geam.

E o zi frumoasă!

Articolul precedentAm mâncat ouă ochiuri cu lacrimi, mamă!
Articolul următorFeminitatea, de la mamă, la fiică
MAMAPETOC.RO este spațiul meu de exprimare, un blog care ori îți place, ori nu-ți place :) Dacă decizi că-ți place, vei găsi aici o mulțime de subiecte, de la cum îmi cresc copilul și până la hainele pe care le port. Profund, nu-i așa? Poti afla mai multe despre mine aici.
DISTRIBUIȚI

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here