E cool să faci bine! Cum a fost la Picnicool by DaddyCool?

2

N-am mai fost la un picnic de câțiva ani! De când Diana era micuță și ieșeam cu ea în parc. Ne așezam tabăra, adică păturica roz, pe iarbă, după care scoateam din sacoșă restul lucrurilor. Aduceam cu noi gustări, biscuiți, un măr, o banană și o sticluță de apă. Două farfuriuțe de la păpuși și chiar vreo două- trei păpușele mici, pe care Diana le ascundea în gentuța ei. Asta era distracția noastră preferată, pe timp de vară! Noi două, la picnic… așezate comod pe păturica roz, întinsă pe iarba verde.

Și cu un soare blând deasupra, pe un cer cu norii albi și pufoși, ca din vată de zahăr!

Duminica asta, sub același cer cu norii albi ca din vată de zahăr și un soare strălucior, ca acum câțiva ani, am fost la cel mai cool picnic, organizat de tăticul blogger DaddyCool. Ne-am adunat cu mic, cu mare, în curtea din spate a Facultății de Instalații din București. Nici n-am știut că în spatele acestei facultăți se ascunde un spațiu verde atât de primitor!

Evenimentul de azi, Picnicool, s-a aflat la ediția a doua. Este un eveniment caritabil, la care toți invitații au fost de-a dreptul cool!  Și asta, într-un mod cât se poate de simplu: au făcut un bine!

Toți ce care ne-am întâlnit azi la Picnicool, am donat tot felul de lucruri Asociației Touched Romania. De la haine și până la jucării. Toate oferite din suflet, unor oameni care au mare nevoie de ele! Lucruri care, sper eu, vor putea să aducă măcar o mică bucurie noilor stăpâni!

A fost o atmosferă relaxată, între prieteni, că doar eram la picnic! Copiii au alergat prin iarbă în picioarele goale, am ascultat muzică bună și ne-am făcut fotografii amuzante!

Iar surpriza de care ne-am bucurat cu toții, părinți și copiii, a fost cu adevărat specială! Am vizitat  casa EFdeN.

Pentru cei care nu știau, trebuie să vă spun că, în curtea din spate a Facultății de Instalații se află EFdeN, casa viitorului! Aceasta este o locuință solară, inteligentă, sustenabilă și eficientă energetic, care produce energie chiar mai mult decât consumă! Așa că oferă energie și facultății! Știai asta?!

EFdeN este un proiect educațional și de cercetare românesc, ce a reprezentat România în 2014 la Solar Decathlon Europe de la Versailles, cea mai importantă competiție din domeniul construcției de case solare. La competiția de la Versailles, casa a fost construită în 12 zile, și a câștigat Premiul de Sustenabilitate.

Așa că, vara asta, dacă ai curiozitatea să vezi cum arată o locuință a viitorului, poți să o vizitezi! Este situată la o aruncătură de băț de centrul Bucureștiului, pe Bd. Pache Protopopescu, în curtea Facultății de Instalații. Și este deschisă vizitatorilor în fiecare duminică, între orele 12- 16.

Noi am fost impresionați de mobilierul modular care se poate aranja în așa fel încât să răspundă diferitelor necesități și apoi să fie rearanjat, pentru a crea spațiu!

Acum, că am vizitat casa EFdeN, sunt sigură că am și eu nevoie de o canapea modulară și de o oglindă de baie cu ramă de licheni care absorb umiditatea din aer!  Dar mai ales de un blat de bucătărie cu proprietăți thermal healing (orice zgârietură se repară la cald)! 🙂

De la Picnicool  am plecat plină de energie!

Chiar dacă am vizitat o locuință solară, sunt sigură că nu de acolo mi-am luat eu energia! Ci de la oamenii care s-au adunat azi să facă bine, să ofere poate chiar din puținul lor, să întindă o mână de ajutor, cu tot sufletul!

Îi mulțumesc lui Robert Diaconeasa- DaddyCool pentru invitație și pentru faptul că a avut ințiativa să organizeze acest picnic atât de cool!

Așa că, de-abia aștept ediția viitoare!

Tu ce spui de picnicul caritabil Picnicool?  Dar de casa EFdeN? Ai vizitat-o?

Mai jos găsești câteva fotografii de la Picnicool

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook, pe Instagram  și chiar pe Youtube. Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here