Despre mine

Dragă cititorule,

Mă bucur că ai curiozitatea și răbdarea să afli mai multe despre mine.

Eu sunt Nicole. Sunt un om vertical, cu simțul umorului. Iubesc tangoul argentinian, pantofii de tango și tot ce este frumos! Sunt mama unei adolescente minunate! De la ea  învăț zilnic și împreună facem față celor mai mari provocări.

Cred în noi începuturi, în oamenii pozitivi, cu bun simț și, de aceea, prefer compania lor. Sunt de părere că ”a trăi” este o adevărată artă, motiv pentru care caut să descopăr, zi de zi, micile plăceri ale vieții. Sunt adepta simplității și un minimalist ”în devenire”. Îmi place să fac fotografii, să explorez locuri necunoscute și să petrec timp cu mine, la o cafea. Pun pasiune în tot ceea ce fac, sunt un bun autodidact și caut frumosul în tot ce mă înconjoară. 

Am lansat blogul în luna ianuarie 2016, ca un spațiu propriu de exprimare.

Este spațiul meu virtual în care scriu pentru femeia, mama dar și pentru copilul din mine. Este o ”grădină” secretă în care mă refugiez ori de câte ori simt nevoia să-mi încarc bateriile.

Este locul pe care l-am clădit cu propriile mele experiențe, din dorința de a concepe un instrument care să mă ajute să cresc, ca om.

Este creionul cu care am început să-mi scriu propria poveste.

Pentru mine, blogul este un instrument de dezvoltare personală, prin intermediul căruia doresc să îi inspir pe toți cei care îl citesc.

Îmi place să cred că astfel am șansa să vorbesc femeilor care, într-un moment din viață, au nevoie de un impuls pentru a realiza că doar în ele stă puterea de a schimba modul în care văd, dar și modul în care sunt văzute. Cu această perspectivă reînnoită, orice este posibil!

Te invit să-ți spui opinia, iar dacă articolele mele îți sunt pe plac, m-aș bucura  să dai share, în semn de prietenie și că… îți pasă. 🙂

Principiul care stă la temelia blogului meu este:

Make friends, not followers!

Dacă vei găsi pe blog un mesaj care îți este util sau care îți aduce un zâmbet, te rog să-l păstrezi, ca pe un cadou din partea mea!

Dacă ai întrebări sau sugestii legate de conținutul articolelor, dacă dorești să ne cunoaștem sau să colaborăm, îmi poți scrie pe adresa de e-mail contact@mamapetoc.ro sau pe mamapetoc@gmail.com.

Te  invit să dai like paginii de Facebook a blogului (mamapetoc.ro), să mă urmărești pe Instagram și pe Pinterest (mamapetoc).

Fotografii din arhiva personală