Cum mi-am făcut copilul să citească?

0

De când fiica mea a început să citească, am scăpat de grijile legate de acest subiect!

Mă simt ușurată acum, pentru că am depășit de mult timp perioada în care îmi făceam tot felul de scenarii ca să o determin pe Diana să citească de plăcere și din proprie inițiativă.

Cu toții ne dorim de la copiii noștri să iubească lectura și să înțeleagă cât de important este să citească!

Câți dintre noi nu visăm ca, din momentul în care copilul nostru învață primele litere ale alfabetului, acesta să înceapă să ”devoreze” toate cărțile pentru vârsta lui?!  Câți dintre noi nu ne-am făcut zeci de strategii, ca să-i determinăm pe cei mici să citească?

M-am tot întrebat în ultimul timp, ce anume a determinat-o pe puștoaica mea să citească din proprie inițiativă și care a fost momentul în care a început să facă acest lucru din pasiune?! Pentru că cititul este acum pasiunea ei!

În ultimele zile, dar mai cu seamă în ultimele nopți, am ”răscolit” prin amintiri, am retrăit clipe minunate, în încercarea de a descoperi acel lucru care a determinat-o pe Diana să citească de bunăvoie.

Sunt foarte mândră de ea, mă consider o mamă norocoasă și sunt sigură că îmi înțelegi ”lipsa de modestie” atunci când spun acest lucru!

Însă, trebuie să știi că lucrurile nu au fost deloc simple, nici în cazul nostru!

Așa că, am să-ți povestesc cum am procedat eu cu Diana, pentru a-i stârni pofta de lectură!

În rândurile mele, sper să găsești piesa lipsă din puzzle. Pentru că, atunci când vine vorba de copii și de citit, eu îmi închipui un puzzle uriaș pe care noi, părinții, trebuie să-l facem.

Un lucru esențial pe care trebuie să-l precizez, este că Diana are 12 ani și citește de plăcere de  pe la sfârșitul clasei a III- a, adică de la 9 ani și ceva.

Și eu,  ca orice mamă, îi citeam copilului aproape în fiecare seară.  Iar atunci când nu-i citeam, să știi că inventam niște povești grozave!

Cred că am început să-i citesc și să-i spun tot felul de povestioare de la câteva luni. Apoi, compuneam tot felul de cântecele și născoceam povestioare care, la început, se axau pe tot felul de sunete și de gesturi, pe care ea începea să le reproducă. Ne jucam tot timpul!

Mai târziu, am început să-i citesc basme și priveam împreună toate imaginile din carte. Iar ea, știa clar ce anume dorește să audă și îmi deschidea cartea  la pagina cu povestea ei preferată.

Am născut-o pe Diana în 2004, pe când eu eram tot un fel de copil, ceva mai mare, ce-i drept!  Nu aveam cunoștințe și sursele de informare erau limitate, în ceea ce privește nașterea sau alăptarea, creșterea și îngrijirea unui copil. În schimb, aveam experiența de soră mai mare (cu 10 ani)!

Și nici pomeneală de interent în perioada aia!

Diana a venit într-un moment în care eu, tânără, proaspăt absolventă de facultate, visam să urmez un masterat și mă pregăteam intens pentru asta.

Aveam acces la internet doar atunci când mergeam la sala de lectură a facultății, loc în care începusem să ajung din ce în ce mai rar.

În consecință, mi-am crescut fiica exact așa cum am simțit, cu puținele sfaturi primite de la pediatru sau de la mama.  Cu toate astea, cred că am făcut o treabă bună!

Îmi mai amintesc că, pe lângă puținele cărți de specialitate pe care puteam să mi le permit, legate de dezvoltarea copilului, mai cumpăram tot felul de cărțulii frumos colorate, cartonate, cu personaje care mai de care mai simpatice.

Nu știu dacă voi vă amintiți de ”Fifi și floricelele”?! Era o serie de 5 mini- cărticele cu ferestruici, foarte atractive, pe care ea le iubea și chiar le învățase pe de rost. Apoi, prichinduța se îndrăgostise iremediabil de Winnie  the Pooh 🙂

Mai târziu, au început să-i placă poveștile lui Hans Christian Andersen, fiind fascinată de o carte mare cu povești, pe care o răsfoia încontinuu.

Când a început școala, lucrurile s-au complicat. Diana nu mai era interesată de povești și devenea din ce în ce mai curioasă să afle informații despre animale, motiv pentru care a făcut o adevărată pasiune pentru o enciclopedie cu tot felul de viețuitoare.

Din această enciclopedie, pe care o păstrează și acum în biblioteca ei, Diana copia informații și apoi încerca să reproducă desenele. Era foarte încântată când făcea acest lucru și cred că asta a ajutat-o să-și îmbunătățească pe atunci scrisul și cititul.

Cred că etapa cea mai grea pe care am traversat-o, până când Diana a început să citească și să fie interesată de cărți, a debutat pe la jumătatea clasei I.

A fost perioada în care eu am început să insist foarte mult cu lectura. Știa de mult timp să citească și totuși, nu citea suficient, pe cât mi-aș fi dorit sau ar fi trebuit!

Îmi făceam diverse strategii, numai-numai să  fi citit și ea ceva mai ”consistent” sau măcar să deschidă o carte de una singură.

Cumpăram cărți pentru mine, cumpăram cărți pentru ea!  Ne petreceam ore întregi prin librării, iar eu aveam mereu câte o carte lângă pat și una în geantă. În fiecare seară, după ritualul nostru de vorbit și de iubit dinainte de culcare, ea se cuibărea lângă mine și  răsfoia câte o revistă pe care o primea de la școală.
O rugam să citească, insistăm poate prea mult, pentru că nu obțineam niciun rezultat! Nici măcar o pagină!

Acum, privind în urmă, realizez că, de multe ori eu chiar exageram! Stăruiam prea mult să citească și, ăsta este adevărul, eu îmi doream mai mult decât ea. Îmi doream pentru ea!

Însă, Diana mea era interesată mai mult de socializare, de noii colegi de școală și de activitățile extrașcolare. În weekend, se juca ore în șir, scria certificate de naștere pentru jucării, nota numele fiecărui ursuleț într-un registru special și le făcea programări la medic. Prescria rețete tuturor maimuțoilor din casă și confecționa brățări pentru păpuși. Desena, modela, făcea tot felul de experimente și nu citea nimic!

În schimb, eu îmi doream să fiu un model pentru ea și eram destul de perseverentă: citeam, învățam, luam notițe; îi cumpăram cele mai interesante cărți pentru vârsta ei și le făceam o reclamă de mamă- mamă, aș fi convins-o și pe bunica să le citească, numai pe Diana nu reușeam să o conving!

Încercam mereu să-i stârnesc interesul; în casa noastră cărțile nu erau obiecte decorative și, cu toate astea, Diana nu citea nimic de plăcere! Era un adevărat supliciu pentru ea atunci când o rugam să deschidă o carte!

Și totuși, cum a început fiica mea să citească și chiar să-i placă acest lucru? Cum au ajuns cărțile să-i fie tovarăși? Cum a ajus să le iubească?

Ce a determinat-o pe Diana, o puștoaică de 12 ani, să afirme că, prin citit, ea a descoperit un alt univers?!

Acum cred că am găsit piesa lipsă din acest puzzle!

Este vorba despre momentul în care eu am încetat să mai insist. Este clipa în care m-am retras și am lăsat ca tot ceea ce clădisem până atunci, să-și facă efectul, să culeg roadele!
Plantasem semințele, strategiile și insistențele nici nu-și mai aveau rostul!
Fiica mea crescuse, iar eu scăpam din vedere acest lucru!

Diana își dezvoltase o personalitate puternică și începuse să ia propriile decizii. Nu se mai bucura atunci când primea cărți în dar, pentru că nu-i stârneau interesul. Nu mai era copilul mic, căruia trebuia să-i aleg eu cărțile. Diana vroia să facă propriile alegeri și să-și impună punctul de vedere.

Acesta este răspunsul la întrebarea mea: în secunda în care i-am acordat această libertate, de a-și alege cărțile care îi plac, cărțile care îi stârnesc curiozitatea, Diana a descoperit singură plăcerea de a citi!

Și, acest lucru reprezintă, într-o mare măsură, unul dintre primii pași ai copilului meu în a fi independent.

Acum, îi place să se consulte cu mine și ține cont de opinia mea când își cumpără o carte. Păstrează în biblioteca ei numai cărțile care au impresionat-o în mod deosebit, iar pe restul le face cadou sau le donează.

Când îi place o carte, citește până noaptea târziu și parcă nu o mai poate lăsa din mână.

”Încă 5 minute, te rog, mami!” aud asta aproape în fiecare seară.

În vacanța aceasta, Diana a fost matinală!  S-a trezit în fiecare dimineață la ora 08.15 (ai să râzi, dar și-a pus singură alarma ca să se poată trezi) și o găseam înfofolită în pătură, citind.

Iar dacă îi place o carte foarte mult, o recitește și de câteva ori!

Să-ți ajuți copilul să găsească bucuria lecturii nu e lucru ușor! E o adevărată provocare! Dar, toate eforturile noastre, merită!

Te rog să ai răbdare și să ții cont de vârsta copilului tău! Continuă să-i fii model și fii conștientă de faptul că își va găsi modele și în afara familiei! Pentru asta, învață-l că e important să-și alegă el prietenii, și nu invers!

Ține cont de opinia copilului, atunci când vrei să-i cumperi o carte!

De fapt, lasă-l pe el să-și aleagă cărțile! Sunt convinsă că va face o alegere foarte bună, de care sigur vei fi mândră!

 

foto Pinterest

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here