Cum am făcut lipii mexicane cu specific moldovenesc

8

De o vreme, atunci când prietenele mă întreabă ”ce ai mai făcut de mâncare?” mă fac că plouă. Ori pentru că n-am nimic în frigider, ori pentru că am gătit (din nou) ”cu specific”. Cu specific moldovenesc, evident!

Sarmale, friptură, ciorbă cu perișoare sau borș de găină. La astea sunt specialistă! Și la plăcinte moldovenești. Sunt mâncăruri care îmi ies instinctiv. Asta trebuie să fie o calitate a moldovencelor, zic eu! Cred că moldovencele au felurile astea de mâncare în ADN-ul lor!

De pildă eu, orice aș face, toate rețetele noi pe care le încerc au așa, ceva moldovenesc! Ori un pic de smântână, ori verdețuri într-o cantitate mai mare decât ”limita admisă prin lege” 🙂

Însă duminica trecută mi-am spus că trebuie să încerc ceva nou!

Mi-am spus eu că este suficient cât l-am privit pe Jamie Oliver! Este timpul să pun în practică tot ce am învățat! La urma urmei, ce poate fi atât de greu?!

Dacă-mi iese mămăliga aia, ca la țară, cum o făcea bunica, rețetele lui Jamie sunt floare la ureche!

Zis și făcut!

Nu mi-a fost foarte greu să mă decid asupra felului de mâncare pe care urma să-l prepar! Pentru că mi-am amintit de turtele pe care le făcea bunica la țară, pe plită, m-am hotărât să fac… tortillas!

Știi tu, totrillas, lipii mexicane!
Așa că am trecut de la turtele moldovenești coapte pe plită, la tortillas mexicane, coapte pe  grill!

Pentru că am vrut să pregătesc ceva inedit și să-mi impresionez copilul și iubitul (oltean, între noi fie vorba), mi-am spus… tortillas astea ale mele trebuie să fie diferite. Drept urmare, am folosit făină de hrișcă, în loc de făină albă de grâu!

Făina pe care am folosit-o este BAUCKHOF BIO făină integrală de hrișcă fără gluten de la Nutrivita.

De la Nutrivita  obișnuiesc să cumpăr produse sănătoase pentru o alimentație echilibrată, pe care le folosesc deseori în mâncărurile mele.

De ce am ales făina integrală de hrișcă fără gluten BAUCKHOF BIO?

Pentru că am vrut altceva! Am vrut să încerc alt gust, am vrut să improvizez și, mai mult decât atât, pentru că această făină de hrișcă are multiple beneficii nutritive. Faina se poate utiliza ca adaos în supe, sosuri și creme sau în produse de brutărie sau de patiserie.

Cum am pregătit tortillas?

Foarte simplu!

Am folosit 5 linguri de  făină integrală de hrișcă fără gluten BAUCKHOF BIO, o lingură de ulei de măsline, sare și puțină apă. Am amestecat aceste ingrediente până am obținut un aluat omogen, nu foarte tare.

Și ăsta este momentul în care a început distracția!

Între două bucăți de hârtie de copt, am pus  câte o bucată de aluat, de mărimea unei mingi de ping-pong. Le-am întins cu ajutorul unei farfurii, cu care am presat aluatul. Au ieșit niște turtițe simpatice, micuțe, pe care le-am copt într-o tigie grill. Aproximativ 30- 40 de secunde pe fiecare parte.

Uite așa am înviorat eu masa de duminică, cu aceste tortillas, peste care am așezat câteva fâșii de carne, ardei roșu și un sos salsa.

Rezultatul?

Un miros demențial în bucătărie și un platou cu tortillas care s-au ”evaporat” în câteva minute!

Așa că, în perioada următoare am să-mi fac curaj să pregătesc și alte rețete pe cât de simple, pe atât de delicioase!

Pe site-ul Nutivita am găsit multe alte produse care mi-au făcut cu ochiul și pe care abia aștept să le încerc. Următoarea provocare sunt niște brioșe apetisante!

Așadar, mama se bagă la bucătărie! 🙂

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook și pe Instagram.  Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here