Minimalismul…în şifonier

0

Pentru mine, minimalismul înseamnă să nu pierd timpul la shopping și, de ce nu, să cheltui cât mai puțini bani pe haine.

(printre alte motive, pe care le voi dezolta pe larg în postările ulterioare)

Dacă ai răbdare să descoperi și alte articole pe mamapetoc.ro, ai să observi că timpul reprezintă unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine: nu-mi place să-l pierd, ci să-l petrec așa cum vreau și alături de persoanele importante din viaţa mea. Timpul este o resursă prețioasă și prefer să îl dedic planurilor mele de viață sau să îl petrec cu familia.

Iar faptul că nu îmi place să cheltui mulți bani pe haine, nu înseamnă că am lucruri de proastă calitate sau că mă îmbrac cu haine ”din alt film”.  Prefer să investesc bani în piese vestimentare de calitate, versatile, care nu se demodează odată cu trecerea sezoanelor și care nici nu se strică la prima spălare.

Procedând așa,  sunt ferm convinsă că fac o investiție.

tumblr_nlwj9hbZRr1tzizsoo1_1280

Hainele și shopping-ul nu se regăsesc  pe lista pasiunilor mele.

Cred că, să fii la modă, să fii perceput de ceilalți ca fiind ”bine îmbrăcat”, este ceva relativ.

Nu mă îmbrac după ultimele tendințe, ci preiau din”ce se poartă” doar lucrurile care mă reprezintă.

Rareori, aleg un singur lucru din sezonul respectiv. De cele mai multe ori, niciunul. Personal, îmi place să port haine care să spună ceva despre mine, iar outfit-ul pe care îl port într-un anumit moment să fie mai degrabă o formă de exprimare.

De exemplu, bluzele înflorate, cu franjuri  sau salopetele colorate cu motive, care se tot poartă vara aceasta, sunt lucruri pe care eu nu le-aș putea purta vreodată.

Pentru mine, acestea sunt haine de duzină, un fel de junk- fashion. Asta simt și cred eu, nu intenționez  să jignesc pe nimeni.

Sunt genul de haine în care, pur și simplu, nu mă simt bine. Nu mă reprezintă.

Pe când, o cămașă oversized, cu o croială frumoasă, aș putea să port în fiecare zi.

Un alt motiv pentru care eu prefer minimalismul vestimentar (și nu numai) este legat de consecințele negative ale industriei fast- fashion.

Cu ceva timp în urmă, tentată fiind să- mi cumpăr o bluză sau o rochie nouă, mă întrebam ce am să fac cu acestea peste 6 luni. Știam că am un dulap- depozit și totuși mă măcina dorința de a fi în pas cu moda și de a mă alinia cu ceilalți, cu celelalte, cu tendințele etc, etc…

Treptat, am conștientizat că moda vine şi trece. Iar eu nu făceam altceva decât să contribui la acumularea în exces, fără măsură, a hainelor.

Așa că, m-am decis să repar acest lucru și să-mi educ această latură de mic hoarder.

westwood 6

Cum am reușit să- mi schimb obiceiurile legate de shopping și de hainele pe care le port?

Simplu. Am devenit conștientă de faptul că făceam cumpărături, impulsiv. Iar acum, cumpăr doar ce-mi trebuie cu adevărat. Iar despre acest aspect îmi propun  să “dezbat” mai pe îndelete în postările ce vor urma pe blog.

Apoi, mi-am simplificat garderoba. Am făcut curățenie, în adevăratul sens al cuvântului!

Pentru că, de obicei făceam doar ordine. Aranjam hainele în dulap sau le așezam altfel pe umerașe. Când găseam lucruri pe care nu le mai purtasem de ani buni, îmi spuneam că trebuie să le țin acolo… ”în caz de ceva” sau că nu le-aș putea arunca sau dona pentru că erau cadou de la bunica, de la mama sau de la colegele din facultate… şi lista ar putea continua.

Am analizat cu atenție ce conține garderoba mea și, am observat că, deși obișnuiam să cumpăr lucruri pe care nu le purtam, un fel de ”lucruri de umplutură”, în șifonierul meu predominau totuși  acele piese simple, clasice, de bază, care nu se demodează.

Acela a fost momentul în care mi-am descoperit stilul, printre hainele îndesate în propriul șifonier!

quote dress 2Încet, lucrurile au devenit tot mai clare. Am donat multe haine şi am păstrat doar câteva pentru a-mi oferi experienţa de a le vinde la “yard sale”. Iar pe umerașe, la mine în şifonier, au rămas cele mai frumoase haine (pentru mine), haine care îmi aduc bucurie atunci când le port.

Nebunia asta cu minimalismul în șifonier și în modul de viață este foarte importantă pentru mine. Nu e o glumă sau o etapă intermediară.

Este o schimbare pe care eu am ales-o conștient de câțiva ani, este un mod de viață care se conturează cât mai profund pe zi ce trece și care mi-a adus echilibru.

mamapetoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here