Ce le spunem copiilor în cazul unei tragedii?

0

Să nu confunzi tăcerea mea cu lipsa de compasiune.

Nu am postat nimic despre evenimentele nefericite petrecute la Bruxelles şi niciun cuvânt ca să- mi  exprim sentimentele în urma atacurilor de la Paris. Şi nici nu mi-am schimbat poza de profil cu #JesuisCharlie, pe social media.
Când vine vorba de astfel de tragedii, eu una nu sunt adepta exprimării opiniei personale pe reţelele de socializare sau cu demonstrarea solidarităţii pe Facebook.

Asta mă face o persoană rea? Poate că unii ar putea spune că da.

Nu sunt străină de tragediile din jurul nostru. La fel ca ceilalţi, consum ştirile difuzate într-un mod aproape obsesiv şi nesănătos, în urma unei astfel de nenorociri.

Eu sunt tăcută. „Developez” filmul  tragediei într-un fel al meu. Nu-mi postez durerea, confuzia sau indignarea. Cuvintele mele puţine ar schimba cu ceva situaţia sau i-ar ajuta cu adevărat pe cei afectaţi?

Mă întreb cum poate să uşureze suferinţa celor care trăiesc lucrurile astea oribile, faptul că eu îmi schimb imaginea de profil cu un steag belgian?

Pe mine mă îngrijorează şi alte lucruri care apar în urma acestor nebunii. Mă sperie pur şi simplu ideea că, la un moment dat, ar trebui să ne pregătim copiii pentru nenorociri din astea. Mă înfiorează întrebările fiicei mele, la fel cum sunt singură că întrebările altor copii îi disperă pe părinţi.

Pentru că eu mă simt parcă incapabilă să îi explic copilului meu astfel de situaţii. Din pacate, tot mai dese. Ce să fac,  să îi spun că ele fac parte din viaţă? Că asta e lumea în care trăim?

Pentru aşa ceva nu am vrut să mă pregătesc vreodată!

Ştim cu toţii că orice formă de violență poate avea efecte negative asupra copiilor, chiar dacă acestea ajunge la copiii noştri prin intermediul mass- media, al colegilor de şcoală, al internetului sau al titlurilor ziarelor pe care şi copiii le zăresc peste tot.

Ca mamă, mă întreb cum să explic fiicei mele, despre tragediile din jurul nostru. Nu vreau să-i sporesc  anxietatea, să o sperii, dar nici să le ignor. Dacă eu nu-i dau explicaţii, probabil că altcineva o va face, la şcoală sau în cercul ei de colegi.  Sunt lucruri despre care ea află oricum.

Nu cred că există răspunsuri corecte sau incorecte la întrebările şi îngrijorările copiilor, pentru că acestea depind de foarte mulţi factori. Depind de vârsa copilului, de experimentarea altor tragedii sau momente dificile petrecute în familie, de cât de fricos sau curajos este copilul sau dacă acesta este capabil să primească informaţia, fără să paralizeze de teamă, aşa cum face copilul meu.

Prima ei reacţie în situaţii de genul acesta, primul gând al copilului meu, este să ştie că suntem în siguranţă, dacă ea este în siguranţă şi dacă locul incidentului este cât mai departe.

Reasigurarea este una dintre cele mai importante lucruri pe care părinții le pot oferi copiilor lor în cazul unor tragedii.

Aşa încerc să procedez şi eu: să o liniştesc şi să- i  spun că este în siguranţă.

positive-725842_1280
Atitudinea asta mă ajută şi pe mine să- mi recunosc propriile temeri în contextul unor violenţe imprevizibile. Avem şi exempul locuitorilor Parisului, care, după atentate, au ieşit în stradă strigând că nu le este frică.
Cred că atunci când copiii simt că noi, părinţii, avem curaj, nici lor nu le mai este frică. Când ne putem gestiona propriile noastre neliniști suntem într-o poziție mai bună pentru a ne încuraja şi reasigura copiii.

Suntem modelele copiilor noștri, în orice moment, chiar și atunci când suntem triști, când am avut un eşec sau când am suferit o pierdere.

Aşa că, te sfătuiesc şi pe tine, influenţează- ţi copilul în mod pozitiv. Abordarea asta funcţionează de fiecare dată, în orice situaţie.

 

“Ţine un copac verde în inima ta şi poate va sosi o pasăre cântătoare”- proverb chinezesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here