Contact

Nicoleta Ababei- analogue collage artist

Contact-  nicoleababei@gmail.com

Sunt pasionată de colajul analog. Îmi place să lucrez cu hârtia, să îi simt mirosul, textura. Obișnuiesc să păstrez resturile de hârtie care îmi rămân, nu arunc nimic, iar toate ”bucățile” de hârtie au locul lor, le organizez pe categorii. Asta mă ajută să găsesc mai ușor o piesă atunci când am o idee nouă de colaj. Orice ”rest” poate deveni elementul surpriză, piesa lipsă.  

Îmi place enorm să lucrez intuitiv. Nu-mi propun o temă anume când încep un colaj. Ceva din imaginile pe care le am în fața mea îmi stârnește interesul. Pornesc de acolo, acela este punctul în care începe o poveste vizuală și nu numai… pentru mine este o formă de explorare și de exprimare totodată. E rezultatul unui proces de introspecție, în egală măsură cu găsirea unei noi perspective. 

Mă inspiră foarte multe lucruri și oameni. Mă inspiră alți artiști de colaje, mulți pictori contemporani, îmi place să îi urmăresc atunci când lucrează. Mă inspiră enorm femeile, în portretele pe care le realizez mă tot ”învârt” în jurul ideii că femeile au personalități extrem de complexe, au multe roluri, ele sunt ”motorul” , nucleul, așa le văd.

Totul a început cu pictura. Au început și frâmântările mele legată de pictură… ce îmi place, care este stilul meu, care este cu adevărat ”vocea” mea? Ce tehnică mă reprezintă? Ce culori să aleg atunci când le am pe toate la îndemână? 

Petru a găsi răspunsuri la aceste întrebări, am început să fac colaje. Am devenit mai atentă, așa am observat că am teme recurente. Prin colaj am început să-mi descopăr, să-mi formez un stil, am remarcat preferințe pentru anumite culori…. Colajul mă ajută enorm să fac aceste explorări și apoi să exprim ceva ce nu pot să spun în cuvinte.

Spre exemplu, potretele pe care le realizez pot fi citite atât ca o declarație feministă, pe de o parte, dar sunt clar și un comentariu personal la adresa societății. Îmi place să realizez colaje- portret incomplete vizual, tocmai pentru a aduce o notă de mister, pentru a invita privitorul să găsească propriul mod de a privi și înțelege colajul.

Colajele mele sunt realizate în mod intuitiv, liber, cu accent pe compoziție, pe formele curate, dar și pe simboluri. Și da, îmi doresc să stârnesc curiozitatea privitorului, îmi doresc să îl provoc să găsească el mesajul, povestea.