N-am primit niciun manual cu instrucțiuni atunci când am adus-o pe lume pe Diana! Și sunt sigură că nici nu mi-ar folosi așa ceva, mai ales acum, când adolescența s-a instalat la noi acasă. Sensibilitatea fiicei mele atinge deseori cote maxime și emoțiile de tot felul galopează constant prin apartamentul nostru de 2 camere.
Să știi că eu mă consider o mamă bună! Ca orice om responsabil, conștientizez că nu am răspunsuri la toate întrebările pe care Diana mi le adresează, și nici soluții la toate problemele care apar peste noapte. Mai ales că și problemele ei se împart în probleme reale și probleme… potențiale, închipuite, visate etc.
Din acest motiv, mie chiar mi-ar plăcea să știu: ce se ascunde oare în mintea copilului meu?
Tu te-ai întrebat vreodată ce o fi în mintea adolescenilor?
Nu avem răspunsuri la toate întrebările, fie că recunoaștem asta sau nu! În opinia mea, dacă ne dorim să înțelegem cu adevărat cum gândesc adolescenții, n-ar strica să ne consultăm, măcar din când în când, cu un specialist.
Acesta este motivul pentru care am contactat-o pe Adriana Mitu și am rugat-o să mă ajute să găsesc răspuns la întrebarea: Ce secrete se ascund în mintea unui adolescent?
Despre Adriana pot să vă spun că susține ateliere pentru dezvoltarea emoțională a copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 17 ani. Este autoarea cărții “Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine” și autoarea seriei de povești “ABC-ul poveștilor terapeutice”. Ea susține conferințe destinate părinților în mai multe orașe din țară și este implicată în proiecte cu un impact semnificativ asupra familiilor din România.
- Îți amintești cum te simțeai în adolescență?
- Ce meciuri aveai cu părinții tăi?
- Simțeai că nu te înțeleg ărinții și credeai că îți impun tot felul de reguli absurde?
- Simțeai că ești diferit/diferită de prietenii tăi pentru că părinții lor erau mult mai de “gașcă” sau mai permisivi?
Tu îți amintești ce fel de adolescent ai fost?
Dacă nu ai trecut prin momente de confuzie, cu un torent emoțional în suflet, cu schimbări frecvente de comportament, cu perioade de furie și plâns intens, înseamnă că nu ai trăit partea “întunecată” a adolescenței!
Cu toții am fost adolescenți și am trăit mai intens sau mai puțin intens acea perioadă. Este o etapă dificilă, atât pentru părinte cât și pentru copil. O perioadă în care comunicarea se fragmentează și conflictele se intensifică.
Poți avea impresia că acel copil pe care îl cunoșteai atât de bine până de curând, nu mai este la fel. I-a luat locul un adolescent cu nevoi diferite și dorințe exagerate.
Este important să îți amintești că nu faceți parte din tabere diferite, că acționați din iubire și cu cele mai bune intenții: de a crește un adult echilibrat și responsabil.
Desigur, nu toți copiii trăiesc la fel de intens perioada adolescenței.
Un adolescent manifestă o opoziție naturală față de autoritate.
Această etapă este similară cu cea de la trei-patru ani când copilul spune frecvent NU. Aceea era perioada în care copilul înțelegea că este diferit de părinții săi și că poate respinge o cerere a acestora.
Ajuns la adolescență, copilul dorește să-și formuleze o judecată proprie, să hotărască pentru sine ce valori din familia sa dorește să păstreze, să testeze pe pielea lui și să înțeleagă care sunt consecințele acțiunilor sale.
Adolescența, din perspectiva dezvoltării cerebrale
Exprimările exagerate ale furiei și „dramele” adolescenților au și o explicație neurobiologică.
Iată patru aspecte importante despre creierul adolescentului:
- Din punct de vedere neurologic, privind modul în care se dezvoltă creierul adolescentului, oamenii de știință au ajuns la concluzia că DRAMA are o explicație medicală. Creierul uman trece prin transformări majore în timpul adolescenței.
- Cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă de autocontrol și luarea unor decizii bune, ajunge la maturitate abia la 24-25 de ani. În timpul primilor ani ai adolescenței, această parte a creierului se mărește, iar apoi scade gradual, până la maturitatea timpurie. Ceea ce explică impulsivitatea adolescenților și reacțiile exagerate ale acestora.
- Deloc surprinzător, o altă perioadă de restructurare a creierului este în jurul vârstei de patru ani când apar crizele de tantrum și refuzul de a face anumite lucruri (vorbeam mai sus despre aceasta).
- Cortexul prefrontal este responsabil de autocontrol, autoreglare, luarea unor decizii bune prin cântărirea diferitelor posibilități, realizarea operațiilor complexe… adică este responsabil de tot ceea ce ne face pe noi, adulții, să fim adulți.
- La adolescenți, această parte a creierului este în curs de dezvoltare, sinapsele (legăturile între neuroni) se întăresc pe măsură ce adolescentul evoluează și este expus diferitelor situații.
- Această întărire a sinapselor se face prin îngroșarea stratului de mielină din jurul lor și durează mulți ani. Procesul începe din partea de jos a creierului și se încheie în partea cortexului frontal.
- Adolescenții folosesc deseori amigdala (creierul emoțional) pentru a răspunde situațiilor din mediul înconjurător.
Dacă mai luăm în considerare și cocktailul de hormoni care invadează corpul în perioada adolescenței, atunci putem înțelege, cel puțin din punct de vedere biologic și chimic, aceste manifestări comportamentale.
Desigur că acest lucru nu înseamnă că îi putem permite adolescentului să se comporte într-o manieră lipsită de respect, sau fără a se gândi la consecințele pe care le au acțiunile lui asupra celorlalți.
Este estențial ca părinții să caute să-i înțeleagă mai bine și să fie mai calmi în astfel de momente.
Adolescența din perspectiva dezvoltării culturale
Omul este produsul a milioane de ani de evoluție. Așadar, etapele actuale ale dezvoltării sunt similare cu cele pe care le experimentau și oamenii preistorici, și pe care le putem observa astăzi la popoarele aborigene.
Vârsta de 12 – 14 ani era vârsta la care copilul făcea tranziția de la copil la adult, de multe ori printr-un ritual de inițiere. Mai apoi, își forma o familie, își asuma responsabilitatea nu doar pentru sine, ci și pentru o altă ființă pe care trebuia să o îngrijească.
Uitându-ne la bunicii și străbunicii noștri, observăm că aceștia își întemeiau familii tot în anii adolescenței, în cele mai multe dintre situații.
Adolescent în zilele noastre
În cultura noastră, această vârstă s-a prelungit mulți ani peste această perioadă. Deși cultura a suferit numeroase schimbări într-un timp relativ scurt, etapele dezvoltării urmează același parcurs.
Apar discuțiile aprinse fiindcă adolescentul se simte pregătit să își caute propria cale. Caută aprobarea prietenilor și își formează un trib al său în afara familiei. Iar acest nou trib îl influențează foarte mult. De aceea, este foarte important să aibă capacitatea de a judeca pentru sine.
Astfel, focusul ar trebui îndreptat spre a-i dezvolta o judecată bună, spre a-l sprijini să discearnă singur între bine și rău.
Părinte autoritar sau părinte permisiv?
Nici una dintre cele două extreme nu-l ajută:
- nici părintele autoritar, care nu-i permite să se dezvolte, și îl ține închis între limite care nu au evoluat de când era copil;
- nici părintele permisiv, care consideră că de acum adolescentul trebuie să gândească pentru el însuși, să facă greșeli și să suporte consecințele acțiunilor sale, iar limitele parentale dispar aproape în totalitate.
În tot acest iureș al schimbării, persistă totuși valorile pe care părinții i le transmit adolescentului, modelul parental, precum și iubirea necondiționată față de copil.
Fiecare vârstă are provocările ei. Pe măsură ce crește se pare că un copil ridică din ce în ce mai multe întrebări care, de foarte multe ori, nu au un răspuns. Ori, pe moment, nu au un răspuns miraculos și general valabil.
Părinții n-ar trebui să piardă vedere obiectivul pe termen lung: acela de a crește un adult responsabil, care știe să discearnă între ceea ce îl ajută și ceea ce îi dăunează. Un om care manifestă compasiune față de ceilalți, încrezător în forțele proprii și care integrează valori ce-i vor fi de folos în viitor.
Însă, în aceast proces mai intervine un alt obiectiv important, acela de a păstra relația de iubire și de încredere între părinte și copil, dar și respectul reciproc.
Cât timp toate acțiunile noastre sunt trecute prin filtrul acestor obiective, lucrurile vor evolua în direcția pe care ne-o dorim cu toții!
”Pentru noi, părinții sau adulții care trăim alături de un copil sau îl însoțim pe drumul vieții, provocarea constă în a-i permite să realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a crește și de a se diferenția de noi. Îl autorizăm astfel să ne părăsească, să se despartă de noi, să se îndepărteze, pentru a întâmpina riscurile și minunile vieții” Jaques Salomé
Ce spui despre explicațiile pe care ni le-a oferit Adriana? Crezi că îți vor fi utile în relația cu adolescentul tău? Aștept să-mi scrii și să-mi împărtășești din experiența ta!
Pe mine mă poți găsi peste tot în social media, pe Facebook, pe Instagram @mamapetoc, Pinterest și mai timid pe Youtube (promit să-mi fac curaj pentru mai mult :).
Știu că spun asta mereu însă, chiar dacă mă repet…nu uita că orice like, share, comment sau inimioară înseamnă că apreciezi și că îți pasă!
Sursa foto Pixabay
