Ce secrete se ascund în mintea unui adolescent?

0

Sunt mamă. Mi se întâmplă deseori să mă trezesc în miez de noapte cu gândul la fiica mea, în vârstă de 12 ani. Mâine- poimâne va fi adolescentă! N-am primit un manual cu instrucțiuni atunci când am adus-o pe lume pe Diana. Niciunul dintre noi n-a primit așa ceva când a devenit părinte!

Sunt o mamă bună, de asta sunt sigură! Dar, ca orice mamă responsabilă, conștientizez că nu am răspunsuri la toate întrebările și nici soluții la problemele care ar putea interveni în relația noastră. Din acest motiv, mi-ar plăcea să știu: ce se ascunde în mintea copilului meu? Sunt sigură că și tu te- ai întrebat acest lucru!

Nu avem răspunsuri la toate întrebările, fie că recunoaștem asta sau nu! În opinia mea, dacă ne dorim să înțelegem cum gândesc copiii noștri, este nevoie să ne consultăm, din când în când, și cu un specialist.

Eu am contactat-o pe Adriana Mitu și am rugat-o să mă ajute să aflu ce secrete se ascund în mintea unui adolescent.

Adriana susține ateliere pentru dezvoltarea emoțională a copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 17 ani. Este autoarea cărții “Puterea părinților. Succesul copilului tău depinde de tine” și autoarea seriei de povești “ABC-ul poveștilor terapeutice”, din cadrul Editurii Diana. Totodată, Adriana susține conferințe destinate părinților în mai multe orașe din țară și este implicată în proiecte cu impact social.

Îți amintești cum te simțeai în adolescență?

Ce meciuri aveai cu părinții tăi?

Cum simțeai că nu te înțeleg și că au reguli absurde?

Că tu mereu ești diferit/diferită de prietenii tăi pentru că părinții lor sunt mult mai de “gașcă” și mai permisivi?

Cum tu nu le-ai face niciodată copiilor tăi ceea ce-ți fac ei ție acum?

Dacă nu ai trecut prin momente de confuzie, cu un torent emoțional în suflet, cu schimbări frecvente de comportament, cu perioade de furie și plâns intens, înseamnă că nu ai trăit partea întunecată a adolescenței.

Cu toții am fost acolo și am trăit mai intens sau mai puțin intens acea perioadă. Este o etapă dificilă, atât pentru părinte cât și pentru copil. O perioadă în care comunicarea se fragmentează și conflictele se intensifică. Poți avea impresia că acel copil pe care îl cunoșteai atât de bine până de curând, nu mai este, și i-a luat locul un preadolescent sau adolescent care are nevoi diferite și dorințe exagerate.

Este important să îți amintești că nu faceți parte din tabere diferite, că acționați din iubire și cu cele mai bune intenții, acelea de a crește un adult echilibrat și responsabil.

Desigur că, nu toți trăiesc la fel de intens perioada adolescenței.

Preadolescenții și adolescenții manifestă o opoziție naturală față de autoritate. Această etapă este similară cu cea de la trei-patru ani când copilul spune frecvent NU. Aceea era perioada în care copilul înțelegea că este diferit de părinții săi și poate respinge o cerere a lor. Ajuns la adolescență, copilul dorește să-și formuleze o judecată proprie, să hotărască pentru sine ce valori din familia sa dorește să păstreze, să testeze pe pielea lui și să înțeleagă care sunt consecințele acțiunilor sale.

Adolescența din perspectiva dezvoltării cerebrale

Exprimările exagerate ale furiei și „dramele” adolescenților au și o explicație neurobiologică.

Iată patru aspecte importante despre creierul adolescentului:

  • Din punct de vedere neurologic, privind modul în care se dezvoltă creierul adolescentului, oamenii de știință au ajuns la concluzia că drama are o explicație medicală. Creierul uman trece prin transformări majore în timpul adolescenței.

  • Cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă de autocontrol și luarea unor decizii bune, ajunge la maturitate abia la 24-25 de ani. În timpul primilor ani ai adolescenței, această parte a creierul se mărește, iar apoi scade gradual până la maturitatea timpurie. Ceea ce explică impulsivitatea adolescenților și reacțiile exagerate ale acestora. Deloc surprinzător, o altă perioadă de restructurare a creierului este în jurul vârstei de patru ani când apar crizele de tantrum și refuzul de a face anumite lucruri (vorbeam mai sus despre aceasta).

  • Cortexul prefrontal este responsabil de autocontrol, autoreglare, luarea unor decizii bune prin cântărirea diferitelor posibilități, realizarea operațiilor complexe, adică este responsabil de tot ceea ce ne face pe noi adulții să fim adulți. La adolescenți această parte a creierului este în curs de dezvoltare, sinapsele (legăturile între neuroni) se întăresc pe măsură ce adolescentul evoluează și este expus diferitelor situații. Această întărire a sinapselor se face prin îngroșarea stratului de mielină din jurul lor și durează mulți ani. Procesul începe din partea de jos a creierului și se încheie în partea cortexului frontal.

  • Adolescenții folosesc deseori amigdala (creierul emoțional) pentru a răspunde situațiilor din mediul înconjurător.

Dacă mai luăm în considerare și cocktailul de hormoni care invadează corpul în perioada adolescenței, atunci putem înțelege, cel puțin din punct de vedere biologic și chimic, aceste manifestări comportamentale.

Desigur că acest lucru nu înseamnă că îi putem permite adolescentului să se comporte într-o manieră lipsită de respect, sau fără a se gândi la consecințele pe care le au acțiunile lui asupra celorlalți. Însă, îi pot ajuta pe părinți să-i înțeleagă mai bine și să fie mai calmi în astfel de momente.

Adolescența din perspectiva dezvoltării culturale

Omul este produsul a milioane de ani de evoluție, așadar etapele actuale ale dezvoltării sunt similare cu cele pe care le experimentau și oamenii preistorici și pe care le putem observa astăzi la popoarele aborigene. Vârsta de doisprezece-paisprezece ani era vârsta când copilul făcea tranziția de la copil la adult, de multe ori printr-un ritual de inițiere. Mai apoi, își forma o familie a sa, își asuma responsabilitatea nu doar pentru sine, ci și pentru o altă ființă pe care trebuia să o îngrijească.

Uitându-ne la bunicii și străbunicii noștri observăm că aceștia își întemeiau familii tot în anii adolescenței, în cele mai multe dintre situații.

În cultura noastră, această vârstă s-a prelungit mulți ani peste această perioadă. Deși cultura a suferit numeroase schimbări într-un timp relativ scurt, etapele dezvoltării urmează același parcurs.

Apar discuțiile aprinse pentru că adolescentul se simte pregătit să își caute propria cale. Caută aprobarea prietenilor și își formează un trib al său în afara familiei. Iar acest nou trib îl influențează fantastic de mult, de aceea este important să aibă capacitatea de a judeca pentru sine.

De multe ori ne așteptăm ca el, copilul, să aibă mai multe personalități: să fie obedient acasă, dar să-și mențină punctul de vedere în fața prietenilor, să spună DA acasă, dar să spună NU atunci când prietenii îi propun să fumeze.

Astfel că focusul ar trebui îndreptat spre a-i dezvolta o judecată bună, spre a-l sprijini să discearnă singur între bine și rău.

Niciuna dintre cele două extreme nu-l ajută:

  • nici părintele autoritar, care nu-i permite să se dezvolte, ci îl ține închis între limite care nu au evoluat de când era copil;

  • nici părintele permisiv, care consideră că de acum adolescentul trebuie să gândească pentru el însuși, să facă greșeli și să suporte consecințele acțiunilor sale, iar limitele parentale dispar aproape în totalitate.

În tot acest iureș al schimbării persistă valorile pe care părinții i le transmit, modelul parental, precum și iubirea pe care părintele o poartă copilului său.

Fiecare vârstă are provocările ei și pe măsură ce crește pare că un copil ridică din ce în ce mai multe întrebări care nu au un răspuns. Sau cel puțin nu un răspuns imediat, miraculos și general valabil.

Părintele are nevoie să aibă în vedere obiectivul său pe termen lung, acela de a crește un adult responsabil, care știe să discearnă între ceea ce îl ajută și ce îi dăunează, care manifestă compasiune față de ceilalți, încrezător în forțele proprii și care integrează valori ce-i vor fi de folos în viitor. Însă, în aceast proces mai este un alt obiectiv important, acela de a păstra relația de iubire și de încredere între părinte și copil și respectul reciproc.

Fiecare acțiune are nevoie să fie trecută prin filtrul acestor obiective.

Nu pot să închei fără să vă spun că Adriana Mitu mi-a învățat copilul să vorbească în public! Fiica mea a devenit mai încrezătoare în urma cursului de public speaking susținut de Adriana și are mai multă încredere în propriile forțe! Despre proiectele minunate desfășurate de Adriana Mitu pentru copii poți afla aici.

Pentru noi, părinții sau adulții care trăim alături de un copil sau îl însoțim pe drumul vieții, provocarea constă în a-i permite să realizeze actul cel mai dureros pentru fiecare, acela de a crește și de a se diferenția de noi. Îl autorizăm astfel să ne părăsească, să se despartă de noi, să se îndepărteze, pentru a întâmpina riscurile și minunile vieții”

Jaques Salomé

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook dar și pe Instagram.  Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

foto Pixabay

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here