Când viața nu e roz

2

De câteva luni mă simt ciudat. Mă trezesc foarte greu dimineața și parcă n-am poftă de nimic. Nu mai sunt entuziasmată cum eram cândva și nici nu-mi mai doresc să fac lucruri noi. Nu mai am chef să-mi mai pun o fustă, nici să mă dau cu ruj!

N-am poftă de mâncare, n-am energie și sunt zile în care simt că ajung cu moralul la pământ. Nici primăvara și nici măcar soarele nu mă mai bucură. Parcă am uitat să zâmbesc și știi, parcă nici nu-mi mai pasă dacă zâmbesc sau nu.

Sunt un spectator, la cinematograf. Zici că m-aș uita la propriul meu film, în care nu eu sunt personajul principal. Lucrurile se întâmplă, pur și simplu. Fără ca eu să fiu aici, fără să iau parte la ele.

De ce am ales să vorbesc despre un episod depresiv? Pentru că sunt om și mă citesc oameni. Pentru că sunt sigură că nu-s singura care a simțit și gustul amar al vieții.

Asta nu sunt eu, mi-am spus de dimineață! Eu sunt veselă și am energie mai ceva ca iepurașul Duracell! Eu sunt plină de viață și curioasă!

Și totuși, cine ”locuiește” acum în corpul meu? Cine mi-a pus stăpânire pe gânduri? Cine o fi femeia asta tristă și absentă? Leneșă, lașă, deprimată și plictisitoare! N-aș sta în preajma ei nicio secundă!

Astea sunt gânduri de mamă, într-o dimineață. Am sorbit încet din cafea și mi-am spus că trebuie să fac ceva!

Din păcate, și noi, mamele, traversăm perioade de criză. Trăim cu motoarele turate la maxim și uneori ni se întâmplă să mai pierdem controlul.

Nu am primit nici un manual cu instrucțiuni când am devenit mame. Și nici atunci când am devenit soții, prietene, foste soții, iubite sau chiar fiice.

De ce n-am avea și noi un manual, măcar în caz de criză? Un manual pe care să-l răsfoim când ne simțim cu bateriile descărcate. Tu ce spui?

Pentru atunci când simțim că ne prăbușim.

Mie mi se întâmplă, nu-s atât de puternică pe cât ar trebui. Sunt fragilă și vulnerabilă. Am frici, temeri și îngrijorări.

Pentru asta, zic că n-ar strica să am acolo, în buzunarul de la geantă, scrise chiar și pe un petic de hârtie, câteva lucruri care să mă reconecteze. Să mă aducă înapoi în realitate, alături de ceea ce iubesc și ce mă face împlinită!

Și totuși, ce pot să fac în astfel de situații?

În primul rând, cred că ar fi bine să-mi măresc reziliența.

Să fiu conștientă de faptul că problemele, la fel ca și copiii, cresc dacă le hrănesc.

Să fac lucrurile de care îmi este frică și să îndrăznesc să ies din zona de confort.

Să nu mă mai sabotez și să zâmbesc, din nou!

Să mă bucur de soare și de o ceașcă de cafea.

Să fac ce-mi place, în felul meu, fără să mă compar cu nimeni.

Să fiu mai blândă cu mine.

Să fiu eu, așa cum mă știu, fără să-mi fie teamă că pot fi judecată de ceilalți.

reînvăț să fiu pozitivă și încrezătoare.

Să trăiesc! Atât! Să trăiesc!

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook și pe Instagram.  Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

2 COMENTARII

  1. Am și eu un capitol special despre depresie, pentru că trebuie să fim realiști și să recunoaștem – cu toții simțim că suntem sfârșiți câteodată, chiar când avem de ce ne bucura, cu atât mai mult când toate sunt asupra noastră.
    Eu am descoperit un mod de a mă remonta – prin scriere de motive de recunoștință.
    🙂
    De când eram eu mică, până în prezent, chiar lucruri frumoase din viața prietenilor mei… Reușesc să văd că se pot depăși lucrurile, din experiențe anterioare, așa că prind curaj.
    🙂 Curaj!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here