Am pierdut-o! O chema Adelina

4

Adelina avea ochii albaștri. Pleoapele mici cu gene lungi și negre se lăsau în jos când o culcam. Părul ei blond mă ținea ocupată chiar și câte o zi întreagă! Adelina purta o rochie roz, peste care îi puneam un șorț alb. Îi scoteam de zeci de ori pantofiorii din plastic, pe care îi puneam înapoi în piciorușe, cu mare grijă. Vara, pe când eram în vacanță la bunici, îi confecționam haine din resturi de materiale, rămase prin cutiile din podul casei.

În timp, părul Adelinei a avut ba codițe împletite, ba o coadă prinsă într-o parte. La un moment dat, chiar am și tuns-o. Puțin câte puțin, ca nu cumva să o supăr. De fapt, știam că părul ei blond n-avea să mai crească la loc, dacă îl tundeam! Îl prindeam cu panglici colorate și cu tot felul de fundițe. Când stăteam cu ea pe iarbă,  la umbră, culegeam flori și îi făceam coronițe, pe care i le așezam tacticos pe cap. Coronițele ei îmi intrau și mie pe mână, ca brățări.

Adelina era prietena mea cea mai bună! Nu aveam foarte multe jucării și chiar dacă aș fi avut,  tot ea ar fi rămas păpușa mea preferată! Era singura păpușă pe care o iubeam și de care nu credeam că mă voi despărți vreodată!

Mi-am petrecut copilăria între casa bunicilor și spatele blocului, cu cheia atârnată la gât. Nu era zi în care să nu ies afară, la joacă. Culegeam frunze și petale de flori, pe care le tăiam atentă cu un ciob de sticlă. Farfurii erau capacele de la borcane, iar câteva bețe deveneau tacâmuri.  Atunci când nu pregăteam mâncare pentru Adelina și pentru păpușile tovarășelor mele de zbenguială, jucam ața. Sau șotron.

În zilele ploioase, stăteam cu Adelina în balcon și îi cântam la triolă. Aveam doar una singură, pe care ne-a adus-o tata într-o seară. O împărțeam cu frații mei mai mari. Era portocalie și avea 8 clape de diferite culori. Mie îmi plăcea cum sună atunci când apăsam pe clapa mov.

Suflam tare și apăsam încontinuu. Suntetul ce ieșea de sub clapa aia mov îmi părea cel mai plăcut dintre toate! Pentru că și fraților mei le plăcea tot clapa mea mov, de la triola portocalie, într-o zi, clapa mov a amuțit.

De atunci, triola portocalie n-a mai fost la fel, pentru mine.! În schimb, fratele meu mai mare o chinuia într-una.

Dar eu o aveam pe Adelina. Ea mă aștepta cuminte în căruciorul ei albastru. uneori stătea în picioare pe pat, nemișcată, dreaptă, ca un soldat.

Azi mă întreb pe unde o fi? Unde a dispărut Adelina cât n-am fost eu atentă? Cât timp am fost distrasă de adolescență sau de planurile mărețe, pe unde oare am pierdut-o? Pe unde o fi Adelina, că tare mi-ar fi plăcut să o văd în brațele fiicei mele?!

La Adelina, păpușa copilăriei mele, mi-a fugit gândul atunci când am aflat de expoziția ”Elefanți, cuci, cai și EU”, o expoziție interactivă în cadrul proiectului Start! Muzeul copilului. Vernisajul expoziției are loc joi, 8 iunie, ora 17.00, la Arcub, Sala Arcelor, fiind deschisă publicului până pe 30 iunie 2017.

Îmi doresc tare mult să îi fac cunoștință Dianei, fiica mea, cu jucăriile copilărilei mele dar și cu alte jucării vechi! Pentru mine, expoziția  ”Elefanți, cuci, cai și EU” este o ocazie prin care putem familiariza copiii cu ideea de jucărie veche- grija față de ea, în special, și față de ce este vechi, în general.

Expoziția ”Elefanți, cuci, cai și EU” este o expoziție interactivă pentru copii, cu subiect cultural, o manifestare creată cu speranța deschiderii unui muzeu al copilului.

Asociația Da’DeCe invită copiii însoțiți de părinți sau profesori, învățători sau educatori să ia parte la o aventură culturală care pornește de la obiectele lor preferate: jucăriile.

Elefanți, cuci, cai și EU, dar și păpuși, marionete, cerbi, mingi, mașinării delicate, mici instrumente muzicale și clopoței se prezintă pentru prima dată ochilor, mânuțelor și curiozității copiilor, după ce au stat ascunse în lumea domnului Iosif Herțea.

Pentru că lumea aceasta devenise prea mare, diversă și interesantă, a fost numită colecție și a fost dăruită Asociației Da’DeCe pentru că ea să fie deschisă și disponibilă celor care știu cel mai bine ce să facă cu ea.

Expoziția este realizată după ce colecția a fost atent cercetată de o echipă de specialiști în obiecte atât de mici, conservată (adică îngrijită astfel încât toate obiectele să se păstreze într-o stare bună).

Și pentru că obiectele erau fie frumoase, fie pufoase, fie jucăușe, fie zornăitoare, fie păreau că acum încep să vorbească, curatorii (oamenii care știu să creeze povești din obiecte și să le așeze într-o expoziție astfel încât să bucure oamenii) au conceput o expoziție, special pentru copii dar și pentru adulții care vor să-și amintească de copilărie și de obiectele cele mai dragi de atunci.

Te invit și pe tine să intri în universul jucăriilor și al copilăriei, recreat cu pasiune de Asociația Da’DeCe.

Am o curiozitate: i-ai povestit copilului tău despre jucăriile cu care te jucai în copilărie? Ai avut vreo jucărie dragă despre care ți-ai amintit acum și te întrebi pe unde oare a dispărut?

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook, pe Instagram  și chiar pe Youtube. Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

 

4 COMENTARII

  1. Alta varsta, alta “distractie”.
    Ai mei sunt inca mititei. Abia ma simt pregatita pentru maine la gradi, ce sa mai spun despre adolescenta. Dar da, intotdeauna sunt pentru putina educatie si cultura

  2. Ai mei sunt mai mari (10, respectiv 8 ani), dar s-au bucurat de jucariile din copilaria mea atunci cand erau mai mici. Acum au decis ca vor sa pastreze jucarii pentru cand vor fi ei mari si vor deveni parinti. Traditiile se nasc usor-usor 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Pentru a lăsa un comentariu trebuie să fiți de acord cu:
Please enter your name here