Am mâncat ouă ochiuri cu lacrimi, mamă!

11

De 17 ani locuiesc în București. Am venit la facultate și n-am mai plecat.

În studenție, mama îmi trimitea pachet, cam o dată pe lună. Cu de toate, știți și voi cum e viața de student. Cu zacuscă, 2 sticle cu ulei, 2 pachete de zahăr, ceapă, bulion făcut de ea și, din când în când, câte o prăjitură. Una mai rezistentă, pentru călătoria de 600 de km cu autocarul.

Și eu mă bucuram, chiar dacă aveam de toate și reușeam să trăiesc foarte bine. Dar mama, mama! Ca mai toate mamele!

Și azi, după 17 ani, mama își păstrează obiceiul, mai ales de Paște. Știe că nu duc lipsă de nimic, am familia mea și ne este bine însă, ea simte nevoia să îmi trimită ceva. De acasă. Iar eu nu o refuz niciodată.

Și știi de ce?

Pentru că mi-e dor! Mi-e dor de mama și de ai mei, lăsați acasă, la 600 de kilometri depărtare!

Vreau să simt gustul unei prăjituri făcute de mama, vreau să ating tot ce-mi pune ea în pachetul ăla! Fiecare lucru, împachetat cu mâinile ei, cu atâta migală!

Ieri seară, am primit pachetul. Am așteptat cuminte, ca un copil, să vină autocarul. Parcă aveam 20 de ani și nu-mi puteam stăpâni emoțiile. Zici că ar fi venit mama cu totul, nu un pachet!

Știam că-mi va trimite ouă proaspete, pentru Paște. Și știam că are obiceiul să pună un bilețel cu data la care le-a strâns. Să știu sigur că sunt proaspete și să se asigure că nu cumpăr ouă din comerț.

Nu răsturna” scria pe o cutie lunguiață, din carton, lipită cu scotch. N-am răsturnat-o, am respectat instrucțiunea. Am desfăcut cutia și m-a izbit un miros dulce, aromat. M-a izbit mirosul copilăriei mele! Oare cum l-a închis mama în cutie și mi l-a trimis la București, atât de departe de casă?

Înfășurat într-o hârtie albă, de copt, era un chec. Parcă despachetam ceva sfânt, atât de prețios era checul ăla! Știam că mama a muncit la el cu o noapte înainte, să fie proaspăt!

Mirosea divin!

2 ouă erau crăpate și m-am decis să le fac ochiuri. Nu-mi era foame și nici nu-mi prea plac ochiurile. Dar am mâncat!

Am vrut să simt mamă, gustul ăla! Am mâncat cu lacrimi, le-am mâncat și pe ele! Am mâncat ouă ochiuri cu lacrimi, mamă!

Vorbesc des cu mama, cu ai mei. Dar, pe zi ce trece, am o durere din ce în ce ai mare. Și nu e numai dor. E teamă. E neputință și disperare că va veni ziua în care nu voi mai aștepta autocarul ăla care-mi aduce ceva de la mama. Că mama nu va mai fi.

Și nu voi mai simți mirosul ăla de copilărie pe care numai ea știe să-l închidă într-o cutie. Și să mi-l trimită tocmai la București!

Ție ți-e dor de ai tăi? Ți-e dor de mama  ta? Sun-o, te rog!

Dacă vă plac articolele mele, vă invit să mă urmăriți pe pagina de Facebook și pe Instagram.  Așa veți fi la curent cu toate noutățile!

Articolul precedentInspirație pentru masa de Paști
Articolul următorEste pentru toți!
MAMAPETOC.RO este spațiul meu de exprimare, un blog care ori îți place, ori nu-ți place :) Dacă decizi că-ți place, vei găsi aici o mulțime de subiecte, de la cum îmi cresc copilul și până la hainele pe care le port. Profund, nu-i așa? Poti afla mai multe despre mine aici.
DISTRIBUIȚI

11 COMENTARII

  1. Un nod mare am avut in gat pe masura ce citeam aceste randuri…. nu stiu de ce! Doar mama este langa mine, dar parca ar fi mereu departe. Si mereu cand vine de la bunica de la tara, vine cu bunatati. Si imi aduc mereu aminte de zilele de duminica, cand veneam de la ea şi despachetam ceea ce am adus pentru săptămâna ce începea.
    Cred că maternitatea ne schimbă ca şi femei! De aceea intensitatea lucrurilor este asa de mare.

  2. mama nu-mi trimitea nimic. nu avea nici pentru ea, pentru că tata bea totul. inclusiv mințile lui și energia ei. mă bucur pentru cei care aflu că au parte de familii cărora le pasă de ei. mă bucur pentru tine.

    • Da, Mariana, ai dreptate. Insa vizitele astea scurte de 2 zile nu-mi ajung. O dcot si pe mama din ritmul ei, oricat s-ar bucura! Vara stam mai mult impreuna 🙂

  3. L-am mai citit și azi dimineață, ai scris foarte frumos! Părinții mei stau tot în București dar am prietene foarte bune care stăteau în cămin în studenție și îmi aduc aminte cu câtă nerăbdare povesteau despre pachetul care trebuia să vină cu autocarul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here