Adevăr sau provocare…dragă Moșule?!

0

Sunt confuză.

În urmă cu numai două săptămâni mă lăudam colegelor că fiica mea crede în Moș Crăciun. Pur și simplu credea, asta până seara trecută.

A venit de la școală și a început să- mi spună:
„- Colegii mei nu cred că Moș Crăciun există! Ei spun că toate cadourile sunt cumpărate de părinți și puse noaptea sub brad. Iar Ilinca m-a întrebat dacă eu cred.

I-am răspuns că…nu prea cred, să știi! Mi-a fost rușine să îi spun că da, cred că moșul există!

– Iar acum, recunoaște! Tu ai cumpărat cadourile în fiecare an și ai spus că a fost moșul, nu-i așa? Dacă nu-mi spui, în ziua în care voi afla adevărul voi fi foarte dezamăgită și nu te voi ierta că m-ai mințit!”

Așa s-a înceiat discursul ei. Cu o amenințare trântită în nas!

M-au trecut tot felul de gânduri și emoții. Am plans. Și am recunoscut că eu am pus toate cadourile sub brad. Că am fost ca un mesager al lui Moș Crăciun, pentru că el nu poate trece pe la toți copiii într-o singură noapte.

Nu știu dacă asta a mai ținut.

Însă ea m-a iertat. A vrut să audă de la mine că în noaptea de Crăciun, nu intră un moș gras pe furiș, în casă, și ne lasă cadouri.

Și mi-a mai spus că faza cu sania care zboară era prea gogonată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here